noduri si semne

NODURI SI SEMNE
de nichita stanescu

Desfacea noduri
Punea semene
Cuielor batute-n scanduri
Asa isi construia singur
Sicriul si de capul lui.

Venira la urma unul si altul
Si se uitara la semnele lui
La nodurile desfacute
Nimic din toate acestea
Nu se transferasera in statui.

Nici cel putin numele lui
Anonims XXI
Un nod si un semn
Desfacut de alta mana
Si batut cu alt cui.

ION MURGEANU

RUGACIUNEA RUGACIUNILOR

RUGĂCIUNEA RUGĂCIUNILOR

( ale ispitelnicului Ion şi Ioan)

Veniţi la Mine: sunt aici demult

Vinedcătorule

A trecut seara a venit dmineaţa

Aici am şezut;

Toţi cei osteniţi şi împovaraţi;

Mai simt povara mea ca pe-o durere

Cocoaşă rea care mă urâţeşte  şi nu

Piere; şi Eu vă voi odihni pe voi: cum

Doamne dacă ochii nu mi-i ridic şi nici

Noaptea nu mi-i înhid decât cu pastile;

Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţa

Ţi-vă de la Mine: am vrut şi nimic nu

Am învăţat lumea cu vicleniile ei mă

Întoarce mereu de pe cale spre răul din mine;

că sunt blând şi smerit cu inima;

 iată un lucru ce pare simplu atât de greu

să fii blând şi smerit cu inima

care îţi cere tot

timpul să calci pe alături prin spini;

şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre;

am vrea atât de mult şi-atât de mult dorim

dar sufletele noastre sunt nor de pulbere

sunt smog şi emanaţiune toxică

nu se împacă nici cu smerenia

nici cu rugăciunea în genunchi

despe măsură nu mai vorbim, abia

din când în gând şi-atunci vicleanul

fuge de la una la altele căci chiar atunci

trece viaţa pe drum cu ale sale

fustiţe scurte o latră cânii peste gard

de la vecini ne zăpăcim şi suntem în

ispită duşi noi o numim eroare;

Căci jugul Meu e bun şi povara Mea e uşoară.

Învaţă-mă cum să le port Vindecătorule

Fără de silă şi fără obidă, învaţă-mă

Cum să viez şi nu să mor; învaţă-mă

Cum să mă rog şi jugul şi povara Ta să le

Duc să-mi fie ca mângâierea Ta uşoară...

Oh adierea şi răcoarea să le simt din plin

Şi vindecarea şi lăsarea din obiezi şi chin...

Amin Amin Amin !

ION MURGEANU

CANOANE SI ETALOANE

PĂMÂNT ŞI CER

dincolo de ceaţă dincolo de ploi
dincolo de frică şi de noroi
stă locuinţa mea veche
acoperişul stă să-i cadă

doamne! îl mai poţi ţine
cu fruntea şi credinţa mea
în mine omul cel de lut
mai efemer ca locuinţa

pe care mi-am zidit-o
pe pământ din piatră
să ţină pe loc veacul
după mine pentru fiii mei

o, cât orgoliu să cutez
că-n mine dinaitea mea
tu m-ai visat aevea
m-am trezit plângând

sau m-am născut plângând
ne-prea-ştiind de cine
şi cine mă conţine
pământ fiind tu cer

ION MURGEANU

CARPE DIEM

Carpe diem (bucuria versului)

CANON

GREU CANON NE DAI VINECĂTORULE

PENTRU SLAVA TA SI AL TĂU NIMB:

NICI PE TATĂ NICI PE MAMĂ

SĂ IUBIM MAI MULT DECÂT PE TINE/

SCHIMB PENTRU ACESTEA NU EXISTĂ

ŞI NICI TÂRG TU DESPARŢI PE FIU

DE TATĂL LUI DE PE PĂMÂNT PE FIICĂ

DE MAMĂ ŞI DE SOACRA EI PE NORĂ

PENTRU SECERIŞUL DE ARAMĂ SFÂNT

AL CREDINŢEI CARE-N POALA TA NE ŢINE

ŞI NOI NE SUPUNEM NU CÂRTIM CEL CE

CÂRTEŞTE VREDNIC NU ESTE DE TINE!

CANON DE  ZIUA URMATOARE

Un pahar de apă rece unuia din aceştia mici

Care au străbătut drum lung pe arşiţă grea

Însă drumul greu nu ajunge până la mine

Mă întreb dacă sunt aşa făcut să nu fac binele ;

Şi atunci cum aş grăi în nume de prooroc

Dacă nici de la depărtare nu semăn cu tine?!

Rasa mea este ceva între plantă şi dobitoc

Insist dacă sunt anume făcut aşa să nu fac binele...

Hulpav şi lacom şi rău la privire

Cum aş putea să-ţi port crucea cea grea,

Când de niciunde nu am măcar o amintire

Că aş mai fi purtat-o şi eu altcândva?!

PSALM

voi chiar credeti ca ei nu stiu ce stiti voi
voi chiar credeţi că ei nu ştiu ce ştiţi voi că limba calului stă în copitele lui agere şi a vacii în ugerul plin numai omul cu aroganţa lui le poate stăpâni

şi plantele pe care le striveşte cu picioarele trandafirul jertfit singurul ce se împotriveşte cu ţepii lui dar aroganţa omului a gasit ac şi de cojocul împotrivirii lui l-a altoit adică l-a castrat pe trandafir cum a castrat şi calul şi taurul şi tot ce lui i s-a îmopotrivit lui şi copiilor omului 

care aleargă pe caii putere acum calculaţi pe puterea unui cal viu

voi chiar credeţi că acestea sunt jocuri şi jucării că isteaţa natură va fi ostatecă la infinit aroganţei omului voi chiar credeţi lucrul acesta? rău credeţi prost credeţi fals credeţi că vine timpul împotrivirii şi el a şi venit timpul revelaţiei numit apocalipsa când omul şi fiara vor fi deopotrivă fraţi şi deopotrivă se vor ajuta şi se vor iubi...  

FRICA

Frica ne dă târcoale în timpul vieţii numai

Din când în când. Ce culoare o fi având frica

Nimeni nu se întreabă. O punem în pământ

Cu moartea din ladă. Râde sau plânge frica atunci?

Ca nişte animale într-o ladă de scânduri ajungem

Peste care se toarnă pământ. Cei vii au inventat ritualuri.

Pe margini  plîng impocrfiţii iar popa cădelniţează.

Ca nişte animale într-o ladă de scânduri ajungem.

Frica umblă pe întuneric la miezul nopţii

Dând târcoale pe lângă cei singuri: le numără

Paşii le ascultă bătăile inimii. Nu-i opreşte din mers

Le iuţeşte pasul  până ce ies din pădure sau din tufiş.

Frica e curioasă de laşitatea lor. Ea ştie că poate lua

Tot ce doreşte din buzunarele lor le numără paşii frânţi

Şi împiedicaţi le împânzşte vederea îi aruncă în îndoială

Şi în  cumpănă-i pune de rostul ce şi l-au propus.

Există şi o frică de evenimente cum şi istoria lumii

Are frica şi fricile ei; ea a inventat bulăul

Bătaia acolo la tălpi percheziţia corporală

În lagăre torturi imaginaţia lor o cam ia razna.

Frica de necunoscut frica de fiară frica de om

Care nu ştii niciodată ce i se năzare şi se vede

Pe rând fiară şi necunoscut ascunzând cuţitul în sân.

Frica de necunoscut a fecioarei în noaptea nunţii.

Vor naşte cei doi necunoscuţi fii şi fiice care sunt crescuţi

De frică mai mult decât de laptele mamei de umbre

De întunericul nopţii din dormitor atunci când

Rămân singuri şi-l cheamă pe Dumnezeu la patul lor.

Dar cei fără cămin cei fără dormitor cei părăsiţi

Cei fără mamă şi tată au şi ei frica lor? O, ei râd

De aceasta şi o  înfruntă cu teribilismul celui

Ce neavând nimic nu are ce pierde. Frica sub pod

Frica pe câmp frica de pe platformele trenurilor

Pe care se ascund călătorind clandestin mici glorii

Ale fricii fără teamă şi fără prihană au şi ei frica lor

Frica de ziua de mâine teama că nu vor mai fi manglitori...

PIAŢA UNIVERSITĂŢII

(ALTAR)

Am fost prezenţi la Piaţa Universităţii

Şi am îngenuncheat cu toţi şi ne-am rugat

Şi am spus Tatăl Nostru am strigai Jos comunismul

A fost-cum să vă spun-fructul biodiversităţii

Cei răi ajunşi între cei buni o clipă

Dar rezultatul fu cumplit: o zi ca o tornadă

În 13 iunie din acel an de pripă şi risipă

Peste splendoare-au asmuţit sumbra mineriadă...

Apoi n-am mai putut ingenunchea

Am fost numiţi „golani” mândrindu-ne

Cu eticheta prinsă-n piept ca pe-o cocardă

Doar inima lăsând ea singură să salte şi să ardă...

Ceeea ce am făcut se poate repeta

În vis orice „golan” are un mic altar

Domnul ne vede şi ne ştie după nume

Că nu am fost acolo în  zadar: noi fremătam...

Iubi-vom  şapte vieţi până la cea din urmă lume

Şi-aceea pentru care noi cântam acolo şi anume

Lumea din tine şi a mea un  râu flăcări în spume

Jos comunismul Tatăl nostru un atlas de nume...

CE SĂ MĂ FAC CU TIMPUL

Ce să mă fac cu timpul care a trecut?

Ce să fac cu timpul dacă mi-a trecut?

Aş tăia din el cu un cuţit felii

Şi ieşind pe drum le-aş împărţi

Celor fără soartă fără timp

Celor care plâng în prag de zi

Cu tot plânsul meu i-aş înveli

Cu toată splendoarea i-aşi înveseli

Mai apoi am coborî în cramă

Unde vinul vechi stă să n-adoarmă

Unde şi noi vom fi treji când adormi-vom

Treji de vin şi de cât mult liubi-vom

Treji şi dezmierdaţi de-o briză de uitare

Mai miloasă decât ortice dezmierdare;

Trezi şi dezmierdaţi de vreo uitare

Mai miloasă decât orice soare...

Ion Murgeanu

CANON

CANON DE  ZIUA URMATOARE

Un pahar de apă rece unuia din aceştia mici

Care au străbătut drum lung pe arşiţă grea

Însă drumul greu nu ajunge până la mine

Mă întreb dacă sunt aşa să nu fac binele ;

Şi atunci cum aş grăi în nume de prooroc

Dacă nici pe departe nu semăn cu tine?!

Rasa mea e ceva între plantă şi dobitoc

Insist dacă sunt anume aşa să nu fac binele...

Hulpav şi lacom şi rău la privire

Cum aş putea să-ţi port crucea cea grea,

Când de niciunde nu am măcar o amintire

Că aş mai fi purtat-o şi altcândva?!

ion murgeanu

LABIS: LA BICHE

Nicolas Labis (prononcer LA-BICHE) (1935-1956)
La mort de la biche (Moartea căprioarei)


La sécheresse a tué tout vent.
L'ardent soleil coula du firmament.
Le ciel demeure un torride trou.
Du fond des puits remonte de la boue.
Et sur les bois, de plus en plus s'élancent
De sataniques feux qui dansent, dansent.

Je monte à cote de papa vers les cimes,
Blessé par les branches des rudes sapins.
On va à la chasse, la chasse aux chevrettes,
Au coeur des Carpathes accablés par la faim.

La soif me tourmente. Je vois que les gouttes
Qui choient sur la pierre vont s'évaporant.
Mes tempes paraissent gêner mes épaules.
Devant, une étrange planète s'étend.

On va aguetter dans un site où les sources
Gargouillent et frémissent encore dans leur lit.
C'est là le lieu où s'abreuvent les biches
Quand couche soleil et sa soeur resurgit.

Je souffre de soif, mais papa me fait taire.
Oh sources limpides, comme vous palpitez!
La soif me conjoint désormais à cet être
Que, contre les règles, on va supprimer.

La combe resouffle d'un air agonique.
Affreux crépuscule, celui qui descend!
Le rouge horizon dans des vagues déborde,
Couvrant ma poitrine de taches de sang.

Aux cieux les étoiles clignotent et scintillent,
Tandis que fougères s'enflamment aux autels.
Je prie qu'elle ne vienne, je veux qu'elle ne vienne,
L'offrande si triste d'un songe mortel!

Elle vînt en sautant et pausa près des sources,
Sondant le terrain d'un regard apeuré.
Et l'eau qu'elle éffleure de frêles narines
S'émeut dans des cercles glissant argentées.

Du fond de ses yeux se projette un mystère.
Je sais qu'elle approche la fin de sa vie.
Je crois reconnaître aux portes du mythe
La noble pucelle en biche convertie.

La lune baignait de jolies lumières
Sa face aux pétales de cerisier.
Combien je voulais que pour fois première
Le tir d'escopette se voie échoué!

Mais vînt le tonnerre. Fauchée et mourante,
Sa tête elle haussa vers le ciel un moment,
Et chut tout d'un coup, ébauchant sur la source
De rouges joyaux qu'emporta le courant.

Un cri déchirant transperça la ravine.
Un sombre oiseau d'entre branches bondit
Portant sur ses ailes l'esprit de la biche,
Comme emple d'absence l'automne leurs nids.

J'allai lui fermer les ombrées paupières
D'un pas vacillant quand j'ouïs mon papa
Joyeux et ravi s'exclamer derrière:
"On a de la viande, on en mangera!"

J'ai soif. Mon papa me fait signe de boire.
Oh sources obscures, comme vous soupirez!
La soif me conjoint désormais à cet être
Que, contre les règles, on vient de tuer.

Mais que fait-on des règles et des lois
Quand on ne peut survivre presque pas?
Et à quoi bon coutumes et compassion
Quand j'ai ma soeur mourante à la maison?

De l'escopette sors de la fumée.
Sans vent les feuilles commencent à tournoyer!
Mon père fit un feu éblouissant.
Oh plus jamais le bois n'est comme avant!

Ma main saisit de l'herbe à mon insu
Une clochette au timbre soutenu.
Papa extrait des braises, à la main,
Le coeur de la chevrette et ses reins.

Le coeur? Quel coeur? J'ai faim, moi! Je veux rester en vie!
Pardonne-moi, pucelle, bichette, ma chérie!
Le feu grandit, s'élève... Je veux dormir... Etrange...
Que pense-t-il, mon père? Je pleure. Et je mange!

(1954)

===============================

Traduction/Traducere:

Paul Abucean
===============================

LUMEA LUI CINEVA SI-A LUI CUIVA

FRICA

Trăim ca nişte zmei şi suntem îngropaţi ca nişte pigmei.

Ca nişte animale într-o ladă de scânduri peste care

Se toarnă pământ. Cei vii au inventat ritualuri.

Stau pe margini şi plâng iar popa cădelniţează.

Frica ne dă târcoale în timpul vieţii numai

Din când în când. Ce culoare o fi având frica

Nimeni nu se întreabă. O punem în pământ

Cu moartea din ladă. Râde sau plânge frica atunci?

Frica umblă pe întuneric la miezul nopţii

Dând târcoale pe lângă cei singuri:le numără

Paşii le ascultă bătăile inimii. Nu-i opreşte din mers

Le iuţeşte doar pasul  până ce ies din pădure sau din tufiş.

Frica e curioasă de laşitatea lor. Ea ştie că poate lua de la aceştia

Cu vârf şi îndesat. Le numără paşii frânţi şi împiedicaţi
Le împânzşte vederea şi mai mult îî aruncă

În îndoială şi-n  cumpănă-i pune de rostul ce şi l-au propus.

Există şi o frică de evenimente cum şi istoria lumii

Are frica şi fricile ei; ea a deschis închisorile

Ea inventă bătaia acolo la tălpi percheziţia spaimele

Ea stabileşte torturile-n lagăre când fiara devine în om neom...

Frica de necunoscut frica de fiară frica de om

Care nu ştii niciodată ce i se năzare şi te vede

Pe rând fiară şi necunoscut ascunzând cuţitul în sân.

Frica de necunoscut ca o fată mare în noaptea nunţii.

Vor naşte cei doi necunoscuţi fii şi fiice care sunt crescuţi

De frică mai mult decât de laptele mamei de umbre

De întunericul nopţii din dormitor atunci când

Rămân singuri şi-l cheamă pe Dumnezeu la patul lor.

Dar cei fără cămin cei fără dormitor cei părăsiţi

Cei fără mamă şi tată au şi ei frica lor? O, ei râd

De aceasta şi o  înfruntă cu teribilismul celui

Ce neavând nimic nu are ce pierde. Frica de sub pod

Frica de pe câmp frica de pe platformele trenurilor

Pe care se ascund sau călătoresc aceste mici glorii ale fricii

Fără teamă şi fără prihană au şi ei frica lor frica altfel de frică

De ziua de mâine  şi teama dacă nu vor mai putea fi manglitori...

PIAŢA UNIVERSITĂŢII

(ALTAR)

Am fost prezenţi la Piaţa Universităţii

Şi am îngenuncheat cu toţi şi ne-am rugat

Şi am spus Tatăl Nostru am strigai Jos comunismul

A fost-cum să vă spun-fructul biodiversităţii

Cei răi ajunşi între cei buni o clipă

Dar rezultul fu o zi ca o tornadă

În 13 iunie din acel an de pripă

Peste splendoare-au asmuţat sumbra mineriadă...

Apoi n-am mai putut ingenunchea

Am fost numiţi „golani” mândrindu-ne

Cu eticheta prinsă-n piept ca pe-o cocardă

N-am mai putut îngenunchea lăsând

Doar inima din piept să salte şi să ardă...

Ceeea ce am făcut se poate repeta

În vis orice „golan” are un mic altar

Domnul ne vede şi ne ştie după nume

Că nu am fost acolo în  zadar: noi fremătam...

Iubi-vom  şapte vieţi până la cea din urmă lume

Aceea pentru care noi cântam acolo şi anume

Lumea lui tine şi a mea

Care se varsă ca un râu în spume

Lumea cuiva şi a lui cineva!...

Ion Murgeanu