TOAMNA POETILOR
TOAMNA POEŢILOR/ANTOLOGIE
Sonet I
Mihai Eminescu
Afară-i toamnă, frunză-mprăştiată,Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri;
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată.
Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime-n uşa ta să bată;
Dar şi mai bine-i, când afară-i zloată,
Să stai visând la foc, de somn să picuri.
Şi eu astfel mă uit din jeţ pe gânduri,
Visez la basmul vechi al zânei Dochii;
În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri;
Deodat-aud foşnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri...
Iar mâini subţiri şi reci mi-acopăr ochii.
Sfârşit de toamnă
de Vasile Alecsandri
Oaspeţii caselor noastre, cocostârci şi rândunele,
Părăsit-au a lor cuiburi ş-au fugit de zile rele;
Cârdurile de cucoare, înşirându-se-n lung zbor,
Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor.
Vesela verde câmpie acu-i tristă, vestezită,Părăsit-au a lor cuiburi ş-au fugit de zile rele;
Cârdurile de cucoare, înşirându-se-n lung zbor,
Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor.
Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită;
Frunzele-i cad, zbor în aer, şi de crengi se deslipesc,
Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.
Din tuspatru părţi a lumei se ridică-nalt pe ceruri,
Ca balauri din poveste, nouri negri, plini de geruri.
Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori
Trece-un cârd de corbi iernatici prin văzduh croncănitori.
Ziua scade; iarna vine, vine pe crivăţ călare!
Vântul şuieră prin hornuri, răspândind înfiorare.
Boii rag, caii rănchează, cânii latră la un loc,
Omul, trist, cade pe gânduri şi s-apropie de foc.
Mirceşti, 1867
Vânt de toamnă
Pentru ce, nu ştiu nici eu
Mă zoreşte Dumnezeu?
Simt că viaţa mea e slabă?
Când apusul e mai falnic,
Norii toţi când strălucesc,
Melancolic îi privesc
Şi rămân cu ochiul jalnic.
Este oare, este oare,
Semn de moarte pe curând
Versul meu ce plânge blând
Ca susurul de izvoare?
Cu octombrie ce vine,
Fi-voi oare frunza-n vânt
Doborâtă la pământ
Şi uitată de oricine?
De-aud clopotul de jale,
Fără voia mea tresar,
De-ntâlnesc funebrul car,
Mă întorc din a mea cale.
Zile de toamna
de George Cosbuc
Ieri vedeam pe lunca flori
Mandri fluturi zburatori
Si vedeam zburand albine
Ieri era si cald si bine
Azi e frig si nori si vant
Frunzele cad la pamant
Florile stau suparate
Vestejesc de bruma toate
Ieri era frumos pe-afara
Ca-ntr-o calda zi de vara
Azi e toamna pe pamant
Vreme rea si bate vant.
Toamna
de Octavian Goga
Val de bruma argintie
Mi-a impodobit gradina
Firelor de lamiita
Li se usca radacina.
Peste crestet de dumbrava
Norii suri isi poarta plumbul.
Cu podoaba zdrentuita
Tremura pe cimp porumbul.
Si cum de la miazanoapte
Vine vintul fara mila,
De pe virful surii noastre
Smulge-n zbor cite-o sindrila.
De vifornita pagina
Se-ndoiesc nucii, batrinii,
Plinge-un pui de ciociriie
Sus pe cumpana fintinii.
I l ascult si simt subt gene
Cum o lacrima-mi invie
Ni se-aseamana povestea,
Pui golas de ciociriie.
Niciodata toamna
de Tudor Arghezi
Niciodata toamna nu fu mai frumoasa
Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid asternut e sesul cu matasa.
Norilor copacii le urzesc brocarte.
Casele-adunate, ca niste urcioare
Cu vin ingrosat in fundul lor de lut,
Stau in tarmu-albastru-al raului de soare,
Din mocirla carui aur am baut.
Pasarile negre suie in apus.
Cu frunza bolnava-a carpenului sur
Ce se desfrunzeste, scuturand in sus,
Foile-n azur.
Cine vrea sa planga, cine sa jeleasca
Vie sa asculte-ndemnul nenteles,
Si cu ochii-n facla plopilor cereasca
Sa-si ingroape umbra-n umbra lor, in ses.
Strabatem iaras parcul, la pas, ca mai nainte.
Cararile-nvelite-s cu palide-oseminte.
Aceeas banca-n frunze ne-asteapta la fantani.
Doi ingeri duc beteala fantanilor pe maini.
Ne-am asezat alaturi si bratu-i m-a cuprins.
Un luminis in mine parea ca s-ar fi stins.
Ma-ndrept incet spre mine si sufletul mi-l caut
Ca orbul, ca sa cante, sparturile pe flaut.
Vreau sa-mi ridic privirea si vreau sa-i mangai ochii...
Privirea intarzie pe panglicile rochii.
Vreau degetu-i usure si-l iau sa i-l dezmierd...
Orice vroiesc ramane indeplinit pe sfert.
Dar ce nu pot pricepe ea pricepu, de plange?
Cararile-nvelite-s cu palide-oseminte.
Aceeas banca-n frunze ne-asteapta la fantani.
Doi ingeri duc beteala fantanilor pe maini.
Ne-am asezat alaturi si bratu-i m-a cuprins.
Un luminis in mine parea ca s-ar fi stins.
Ma-ndrept incet spre mine si sufletul mi-l caut
Ca orbul, ca sa cante, sparturile pe flaut.
Vreau sa-mi ridic privirea si vreau sa-i mangai ochii...
Privirea intarzie pe panglicile rochii.
Vreau degetu-i usure si-l iau sa i-l dezmierd...
Orice vroiesc ramane indeplinit pe sfert.
Dar ce nu pot pricepe ea pricepu, de plange?
Amurg de toamnă
Din vârf de munţi amurgul suflă
cu buze roşii
în spuza unor nori
şi-atâta
jăraticul ascuns
sub valul lor subţire de cenuşă.
O rază
ce vine goană din apus
şi-adună aripile şi se lasă tremurând
pe-o frunză:
dar prea e grea povara -
şi frunza cade.
O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
şi mai adânc,
să nu-l ajungă nici o rază de lumină:
s-ar prăbuşi.
E toamnă.
Copacul
de Ion Barbu
Hipnotizat de-adînca si limpedea lumina
A boltilor destinse deasupra lui, ar vrea
Sa sfarme zenitul, si, -nnebunit, sa bea,
Prin mii de crengi crispate, licoarea opalina.
Nici valurile noptii, nici umeda perdea
De nouri nu-i goneste imagina senina;
De-un stralucit albastru viziunea lui e plina,
Oricît de multe neguri în juru-i vor cadea…
Dar cînd augusta toamna din nou îl înfasoara
În tonuri de crepuscul, cînd toamna prinde iara
Sub casca lui de frunze un rod îmbelsugat,
Atunci, intrînd în simpla, obsteasca armonie
Cu tot ce-l limiteaza si-l leaga împacat,
În toamna lui, copacul se-nclina catre glie.
Toamna
de George Bacovia
Rasuna din margini de târg,
Un bangat puternic de arma;
E toamna... metalic s-aud
Gornistii, în fund, la cazarma.
S-aude si-un clopot de scoala,
E vânt, si-i pustiu, dimineata;
Hârtii si cu frunze, de-a valma,
Fac roata-n vârteje, pe-o piata.
Se uita în zari catedrala,
Cu turnu-i sever si trufas;
Gradina orasului plânge,
Si-arunca frunzisu-n oras.
Si vine, ca-n vremi de demult,
Din margini, un bucium de-alarma,
E toamna... metalic s-aud
Gornistii, în fund, la cazarma.
Toamna
de Ion Pillat
Au vuit prelung ca vantul pasarile migratoare
Peste casa parinteasca unde ieri m-am regasit
Singur cu lumina, care galbena venea din soare,
In odaia de-altadata sa-mi ureze bun sosit.
Toamna, iata-ne-mpreuna, gospodina ce porti cheia
Ruginita, ca o frunza, a trecutului meu mort.
Tomna, iata-ne alaturi, noi cu visul, pe aleia
Nucilor ce ancoreaza pentru iarna-n al tau port.
Precum seara, pe campie cand fasii se prinde ceata,
Tot auzi sunand vecernii si nu stii de unde vin,
Sub frunzarele rarite amintirea cheama viata,
Dar trecutul ii raspunde ca un clopot in declin.
Zile albe, zile negreů ce straine, ce departe,
Buclele in care dorul meu de cer l-am ingropatů
Toamna, lasa-ma sa mangai parul tau de frunze moarte,
Parul tau de aur rosu si de soare intrupat.
Dans
de Nicolae Labis
Toamna îmi ineaca sufletul în fum…Toamna-mi poarta în suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei il dansam acum,
Tragica betie, moale leganare…
Sangera vioara neagra-ntre oglinzi.
Gandurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fara nici o soapta. Numai să-mi intinzi
Bratele de aer ale clipei duse.
Ochii mei au cearcan. Ochii tai is puri.
Cata deznadejde pasii nostri mâna!
Ca un vant ce smulge frunza din paduri,
Ca un vant ce-nvarte usa din tâtâna…
Maine dimineata o să fim straini,
Vei privi tacuta maine dimineata
Cum prin descarnate tufe, în gradini,
Se rotesc fuioare vestede de ceata…
Si-ai să stai tacuta cum am stat si eu,
Când mi-am plans iubirea destramata-n toamna,
Si-ai să-asculti cum cornul vantului mereu
Nourii pe ceruri catre zari indeamna.
Pe când eu voi trece sub castani roscati,
Cu-mpietrite buze, palid, pe carare,
Si-or să mi se stinga pasii cadentati -
In nisip, scrasnita, lasa remuscare…
Toamnă
de Ion Murgeanu
Toamna mă calcă-n picioare
Nici cât un fir de iarbă nu sunt în ochii ei
Albiţi sunt ca de vata ochii mei
E rece; stă fântâna pe crfeastă lângă soare
Iar dorul meu e-al ei,
Atâţia călători vor înseta diseară
Se vor aţine de la marginile lumii
Să bea; să-şi aminească de-astă vară;
Trase de funii
Stau zările în fund,
Să vină ploile;sunt norii;
Subt ploi să mă ascund.