Ion Murgeanu
BĂTRÂNEŢEA ŞI RUGUL LUI PEREGRINOS
CEZAR IVANESCU: „În antichitatea târzie, a existat un filosof grec cinic, vagant, Peregrinos, care a anunţat pe cei doritori să asiste la spectacol ziua şi ora la care va urca pe rug şi-şi va da foc pentru a oferi oamenilor o lecţie de morală; moartea poate fi înfruntată cu inima uşoară, şi cu mintea limpede, nimeni nu trebuie să se teamă de moarte... Sigur că, de la Peregrinos la Iisus Hristos e o distanţă imensă, dar dacă nu putem realiza o Imitatio Christi perfectă, măcar pe Peregrinos să îl avem în minte: o moarte cucerită ca un pământ al oamenilor...”
Port bătrâneţea de mână bastonul este chiar aşa
Cum merg strâmb încă mai mult o cochetărie
La 70 de ani nu încerc să fiu mai înţelept
Dar plâng pe umărul singurătăţii leneşe laşe
Neconsolate mulţi dintre prieteni mei
Au şi luat-o la vale şi sunt
Bine mersi acum la locul lor de odihnă
Şi de vereaţă unde nu este nici durere nici întristare
Si nici suspin pe unii i-am condus alţii au plecat singuri
Dacă morţii văd au observt că lipseam
Ştiindu-mă deja grav bolnav netransportabil
După accidentul cerebral suferit toamna trecută
Aşa spun şi acum „toamna trecută”
După mai bine de unu-doi ani cine stă să-i mai numere
Vremea trece asta-i treaba vremii să treacă
Nu mai număr nimic nu mai am ambiţii nu mai
Iniţiez propiecte mă evaluiez critic îmi pare că drumul
Străbătut a fost stupid neînţelept şi asbsurd ;
Tot punându-mă în balanţă cu alţii
„Colegi de generaţie” ori simpli trepăduşi
Iau seama că nu am pierdut nimic asudând după glorie
Când au trecut anii eu am făcut pentru dânşii mătănii
De ce nu m-au tras şi pe mine cu dânşii de mânecă
Să-mi fi dat şi eu seama: cântam de vuia poezia cărciumăreasă:
„hei voi sănii săni şi voi cai voi cai
numai dracul v-a scornit mişelul
pesze zări în goană cu alai
râde plân-la lacrimi clopoţelul...”
Am fost poet intersectandu-ma tot timpul cu alţii
Pe mine lăsându-mă la fund ori ignorânudu-mă
Mereu şi anume sperând că „mâine” va fi ziua mea
Binecuvântarea poemului care mă va spune lumii
Şi impune atenţiei sale ocupată de altii cu caii gata în spume...
M-am supus cu voluptate discreţiei şi umbrei clarobscurului
Ce ar fi trebuit să fac să ocrotesc acestea linguşindu-le ?!
Şi dacă îţi mai pun şi păhăruţul în mână
Poţi să le ai pe toate o clipă cât veacul să te închini
Cu trufie lui dumnezeu şi la dracul/ ori nu! mai bine
Să te trezeşti as campion să jubilerzi să chiui vecine
Să joci pe mese şi ăe la mese sau şi în mijlocul şoselei
Să blochezi o clipă trecerea de pietoni ordinea să sfidezi legea
Să enervezi circulaţia şi pe cei cu legea din dosare să-i bagi
În draci să fie curioşi cât eşti de nemernic şi cât mai ales o faci...
De bucurie de necaz de silă amestec ciudat
Pe care de timpuriu l-ai cunoscut lichorul lui amar
Coniacul lui cinci stele whiskyul fermentat în butoaie
De stejar din ovăzul rupt de la gura cailor
Mi-a spus cineva cum îl lasă pe whisky pe valuri
Să-l legene oceanul timp de o vreme înainte
De-a ne legăna cu el şi noi închipuirea vastă
Respirarea departe de la mările sudului cele albastre..
Bătrâneţea odată cu excesele îţi ia şi micile plăceri
Constând din uriaşele exagerări de odinioară
Dar lucrul cel mai cumplit e raţiunea trează
Cercetătoare în fine şi rea ca o harpie nici umbră de iertare
Va apăsa pedala până la fund alături de hematomul
Care în vecii vecilor nu se va resorbi cum raţiunea va
Rămâne trează şi ea fidelă jocului acum pe care-l joacă
Între condamnare , suferfinţă şi amânare: dar cât?!...
Încât nu este rară clipa când îl invoc sau el pe mine
Mă evocă Peregrinos şi rugul pus de-a plânsul
Şi tot de el aprins pentru tot omul trecător
Să înţeleagă că soluţia finală e la Dânsul!
Când mă trezesc ca să mă rog dar nu m-aude nimeni
E ca atunci când aş şopti zidului despre un var alb
Ce aş dori să-l dau să mi se-nfăţişeze mai strălucitor
Ci este clar răspunsul, prea târziu, înainea ta
A şi fost spoit zidul credinţei de un altul
Cu şi mai mult har ba poate chiar cu mai mult haz.
Ce voi mai zice iar cu vărul Mallarme din Francia:
„La cherre e triste et toutes les livres sont lis”...
Când şi eu am scris un quintal de poezie
Iar la cântarul şmecheriei mai uşoare ies
Decât o pană de găină dacă ar fi o pană de albatros
Tot ar mai fi ceva despuiat însă de carnea poeziei
De vegetaţiile ei subt plug bobul ce moare
Promisiunea că roadă va aduce dacă nu
Atunci nu-mi mai rămâne
Decât a-i oferi lui Peregrinos gratis quintalul
Marfă iefitină şi gata pregătită petntru rug!
