duminică, 7 noiembrie 2010

AVEM CATRE DOMNUL!








MOARTEA PE PUNCTE


Moartea e o trecere şi-atât.Primul punct
Treci din braţele mamei în braţele lumii.
Al doilea punct treci din braţele lumii
În braţele tale proprii, ale ideii de lume...

Moartea e o trecere şi-atât. Al treilea punct
Treci din braţele ideii de lume în braţele
Învierii : mai pe scurt  ale ideii de Dumnezeu
Şi de Eternitate. Moartea e o trecere şi-atât.



ION MURGEANU,
7 novembre 2010.

ramura înflorită

Prin ce îşi va îndrepta tânărul calea sa? Prin păzirea cuvintelor Tale. Psalmul 118,9
Prin Duhul Sfânt, Sfinţii văd suferinţele oamenilor pe pământ. Văd şi ştiu cât de plini suntem de osteneli, cât de secătuite sunt inimile noastre, cât de mult paralizează descurajarea sufletele noastre şi neîncetat mijlocesc pentru noi la Dumnezeu. (Sfântul Siluan)






duminică, 9 noiembrie 2008

Invierea fiicei lui Iair (Duminica a 24-a dupa Rusalii) 

   

Şi iată a venit un bărbat, al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa Lui, Căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Şi, pe când se ducea El, mulţimile Îl împresurau. Şi o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei, şi de nici unul nu putuse să fie vindecată, Apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Şi a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El, au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. Şi, femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace. Şi încă vorbind El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi. Şi venind în casă n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe mamă. Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Şi râdeau de El, ştiind că a murit. Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat. (Luca 8. 41-56)





AVEM CĂTRE DOMNUL!
Într-un fel, e uşor de înţeles de ce, atunci cînd e vorba despre versiunea dlui Pleşu despre creştinism, unii creştini îl găsesc savuros şi iluminator. Dar dacă e vorba de gust, aş spune că un astfel de creştinism aduce mai degrabă cu vinul păstrat în putini de brînză. Vinul nou sparge burdufurile vechi, dar nu şi putinile de brânză. În ele, vinul a rămas vin, decît că nu poate fi băut. Este stricat. Tot aşa şi cu adevărurile: „Diavolul nu a creat cuvinte noi, cuvinte ‚rele’, după cum nu a creat şi nu poate crea altă lume, după cum nu a creat şi nu poate crea nimic. Toată minciuna şi toată puterea minciunii lui rezidă în faptul că a pervertit aceleaşi cuvinte şi le-a făcut cuvinte despre altul, le-a uzurpat şi le-a transformat în armele răului şi, ca atare, el şi slugile lui vorbesc totdeauna ‚în lumea aceasta’, pe limba furată faptic de la Dumnezeu.”
Despre atitudinea sectară şi păreri
Aş spune mai întîi că părerile noastre nu ar face, într-adevăr, doi bani, decît în situaţia în care nu ar exista un adevăr absolut. Orice creştin ştie însă că acest adevăr ni s-a revelat, a ajuns pînă la noi, că a rămas şi va fi cu noi în veci. Oamenii nu se separă în funcţie de acest adevăr, ci Adevărul însuşi este cel care îi separă, Care îi pune deoparte întru Sine. Tocmai de aceea se străduiesc adepţii înfrăţirii universale să-L pună deoparte. Ideea este exprimată, la nivel popular, în texte precum cel din melodia lui John Lennon, Imagine (…)
La un nivel mai pretenţios, întîlnim această idee în textele dlui Pleşu (care ne propune, de pildă, să privim adevărul, omul, creştinismul din „perimetrul mai tuturor religiilor”), sau în declaraţiile dlui H.-R. Patapievici, căruia „criteriul competenţei dogmatice [nu-i] spune mare lucru, aşa că disputele legate, spre pildă, de filioque [îi] par în afara spiritului de iubire şi de dăruire care ar trebui să emane din definiţia ortodoxiei”. Problema este că în momentul în care desprinzi iubirea de sensul ei creştin, ea se transformă pînă la urmă în opusul ei. Dacă încetăm să mai distingem între adevărul creştin şi „adevărul” lumii, vom ajunge să nu mai putem distinge între lumină şi întuneric (decît pentru a urî lumina). Nu este oare curios că toţi aceşti oameni valorizează iubirea, înţelegerea, relaţia, pe seama învăţăturii de credinţă?
Despre creştere şi evoluţie
Adrian Nicolae Petcu, în articolul “Închisorile lui Vasile Voiculescu”, revista Rost, consemna o mărturisire a istoricului Vasile Boroneanţ, fost deţinut politic: “Era impresionantă purtarea lui de faţă de toţi cei din jur. Se hrănea parcă din Duh sfânt şi era un creştin desăvârşit. Nu-l interesa prea mult hrana, împărţind-o cu ceilalţi. Se crease în jurul lui un cerc de profitori, care uneori îi luau mâncarea fără ca măcar să-l întrebe. Într-o zi, un bolnav, deşi operat, s-a repezit să-i ia mâncarea pe care i-o aduseseră deţinuţii de drept comun. Răspunsul lui la riposta colegilor a fost: «Lăsaţi-l, şi el este creatura lui Dumnezeu şi, dacă s-a repezit s-o ia, înseamnă că el are nevoie mai mare decât mine de această mâncare». Cuvintele lui mi-au rămas pentru totdeauna în memorie. Era sumumul de sublimare a fiinţei umane!”.
  • Crestinortodox
  •  
  •  
  •