CARPE DIEM/BUCURIA SCRISULUI ZILNIC

Carpe diem (bucuria versului)


CANON

GREU CANON NE DAI VINECĂTORULE
PENTRU SLAVA TA SI AL TĂU NIMB:
NICI PE TATĂ NICI PE MAMĂ
SĂ IUBIM MAI MULT DECÂT PE TINE/

SCHIMB PENTRU ACESTEA NU EXISTĂ
ŞI NICI TÂRG TU DESPARŢI PE FIU
DE TATĂL LUI DE PE PĂMÂNT PE FIICĂ
DE MAMĂ ŞI DE SOACRA EI PE NORĂ

PENTRU SECERIŞUL DE ARAMĂ SFÂNT
AL CREDINŢEI CARE-N POALA TA NE ŢINE
ŞI NOI NE SUPUNEM NU CÂRTIM CEL CE
CÂRTEŞTE VREDNIC NU ESTE DE TINE!


CANON DE ZIUA URMATOARE

Un pahar de apă rece unuia din aceştia mici
Care au străbătut drum lung pe arşiţă grea
Însă drumul greu nu ajunge până la mine
Mă întreb dacă sunt aşa făcut să nu fac binele ;

Şi atunci cum aş grăi în nume de prooroc
Dacă nici de la depărtare nu semăn cu tine?!
Rasa mea este ceva între plantă şi dobitoc
Insist dacă sunt anume făcut aşa să nu fac binele...

Hulpav şi lacom şi rău la privire
Cum aş putea să-ţi port crucea cea grea,
Când de niciunde nu am măcar o amintire
Că aş mai fi purtat-o şi eu altcândva?!




PSALM

voi chiar credeti ca ei nu stiu ce stiti voi
voi chiar credeţi că ei nu ştiu ce ştiţi voi că limba calului stă în copitele lui agere şi a vacii în ugerul plin numai omul cu aroganţa lui le poate stăpâni
şi plantele pe care le striveşte cu picioarele trandafirul jertfit singurul ce se împotriveşte cu ţepii lui dar aroganţa omului a gasit ac şi de cojocul împotrivirii lui l-a altoit adică l-a castrat pe trandafir cum a castrat şi calul şi taurul şi tot ce lui i s-a îmopotrivit lui şi copiilor omului
care aleargă pe caii putere acum calculaţi pe puterea unui cal viu
voi chiar credeţi că acestea sunt jocuri şi jucării că isteaţa natură va fi ostatecă la infinit aroganţei omului voi chiar credeţi lucrul acesta? rău credeţi prost credeţi fals credeţi că vine timpul împotrivirii şi el a şi venit timpul revelaţiei numit apocalipsa când omul şi fiara vor fi deopotrivă fraţi şi deopotrivă se vor ajuta şi se vor iubi...



FRICA


Frica ne dă târcoale în timpul vieţii numai
Din când în când. Ce culoare o fi având frica
Nimeni nu se întreabă. O punem în pământ
Cu moartea din ladă. Râde sau plânge frica atunci?

Ca nişte animale într-o ladă de scânduri ajungem
Peste care se toarnă pământ. Cei vii au inventat ritualuri.
Pe margini plîng impocrfiţii iar popa cădelniţează.
Ca nişte animale într-o ladă de scânduri ajungem.

Frica umblă pe întuneric la miezul nopţii
Dând târcoale pe lângă cei singuri: le numără
Paşii le ascultă bătăile inimii. Nu-i opreşte din mers
Le iuţeşte pasul până ce ies din pădure sau din tufiş.

Frica e curioasă de laşitatea lor. Ea ştie că poate lua
Tot ce doreşte din buzunarele lor le numără paşii frânţi
Şi împiedicaţi le împânzşte vederea îi aruncă în îndoială
Şi în cumpănă-i pune de rostul ce şi l-au propus.

Există şi o frică de evenimente cum şi istoria lumii
Are frica şi fricile ei; ea a inventat bulăul
Bătaia acolo la tălpi percheziţia corporală
În lagăre torturi imaginaţia lor o cam ia razna.

Frica de necunoscut frica de fiară frica de om
Care nu ştii niciodată ce i se năzare şi se vede
Pe rând fiară şi necunoscut ascunzând cuţitul în sân.
Frica de necunoscut a fecioarei în noaptea nunţii.

Vor naşte cei doi necunoscuţi fii şi fiice care sunt crescuţi
De frică mai mult decât de laptele mamei de umbre
De întunericul nopţii din dormitor atunci când
Rămân singuri şi-l cheamă pe Dumnezeu la patul lor.


Dar cei fără cămin cei fără dormitor cei părăsiţi
Cei fără mamă şi tată au şi ei frica lor? O, ei râd
De aceasta şi o înfruntă cu teribilismul celui
Ce neavând nimic nu are ce pierde. Frica sub pod

Frica pe câmp frica de pe platformele trenurilor
Pe care se ascund călătorind clandestin mici glorii
Ale fricii fără teamă şi fără prihană au şi ei frica lor
Frica de ziua de mâine teama că nu vor mai fi manglitori...




PIAŢA UNIVERSITĂŢII

(ALTAR)


Am fost prezenţi la Piaţa Universităţii
Şi am îngenuncheat cu toţi şi ne-am rugat
Şi am spus Tatăl Nostru am strigai Jos comunismul
A fost-cum să vă spun-fructul biodiversităţii

Cei răi ajunşi între cei buni o clipă
Dar rezultatul fu cumplit: o zi ca o tornadă
În 13 iunie din acel an de pripă şi risipă
Peste splendoare-au asmuţit sumbra mineriadă...

Apoi n-am mai putut ingenunchea
Am fost numiţi „golani” mândrindu-ne
Cu eticheta prinsă-n piept ca pe-o cocardă
Doar inima lăsând ea singură să salte şi să ardă...

Ceeea ce am făcut se poate repeta
În vis orice „golan” are un mic altar
Domnul ne vede şi ne ştie după nume
Că nu am fost acolo în zadar: noi fremătam...

Iubi-vom şapte vieţi până la cea din urmă lume
Şi-aceea pentru care noi cântam acolo şi anume
Lumea din tine şi a mea un râu flăcări în spume
Jos comunismul Tatăl nostru un atlas de nume...


CE SĂ MĂ FAC CU TIMPUL

Ce să mă fac cu timpul care a trecut?
Ce să fac cu timpul dacă mi-a trecut?


Aş tăia din el cu un cuţit felii
Şi ieşind pe drum le-aş împărţi


Celor fără soartă fără timp
Celor care plâng în prag de zi

Cu tot plânsul meu i-aş înveli
Cu toată splendoarea i-aşi înveseli


Mai apoi am coborî în cramă
Unde vinul vechi stă să n-adoarmă

Unde şi noi vom fi treji când adormi-vom
Treji de vin şi de cât mult liubi-vom

Treji şi dezmierdaţi de-o briză de uitare
Mai miloasă decât ortice dezmierdare;

Trezi şi dezmierdaţi de vreo uitare
Mai miloasă decât orice soare...






Ion Murgeanu