Poetul Gheorghe Istrate, la aniversară.
Azi m-am trezit cu noaptea-n cap, bucuros că mierlele nu şi-au încetat o clipă trilurile neasemuite ( ele „s-au ostenit toată noaptea cântând”, cum spunea Blaga, poetul născut chiar în această zi), inducându-mi convingerea că niciuna dintre ticăloşiile lumii, înmulţite apocaliptic în ultima vreme, nu le va curma cântecul măiestru; bucuros că am să scriu aici despre prietenul Gheorghe Istrate, poetul inafabil, care mâine, 11 mai, împlineşte 71 de ani... L-am sărbătorit pe blogul meu şi acum un an, la împlinirea unei atât de frumoase vârste, dedicându-i un sonet, re-publicând alte 6 sonete pe care li le-am adresat cu ani în urmă, la Neptun, lui şi prietenului poet Ion Murgeanu, într-o joacă poeticească plină de afecţiune. Acum n-am să fac decât să transciu aici câteva poeme de-ale lui Gh. Istrate din cartea ce i-a apărut nu de mult, şi pe care mi-a trimis-o cu o dedicaţie. Este vorba de antologia sa Dialog cu invizibilul, scrisori către irealitate, 101 poeme, la editura Terra din Focşani. Prefaţa este semnată de exegetul-prieten Dumitru Radu Popa, acum autoexilat în Statele Unite. Din explicaţia pe care autorul o pune chiar la începutul cărţii, aflăm că această antologie de autor, menită să-l reprezinte la împlinirea a 70 de ani, ar fi trebuit să apară anul trecut la editura Academiei, însă factorii de decizie, după lungi şi penibile amânări, şi-au declinat orice răspundere. S-a găsit totuşi o editură fastă şi un prieten generos care să o sponsorizeze, nimeni altul decât dl. Costică Neagu, editor şi al întregii opere a marelui cărturar Simnion Mehedinţi. Mai sunt astfel de oameni pe la noi? Mă minunez şi mă bucur fără limită. Mai ales că de existenţa şi proliferarea celorlalţi, a obstrucţioniştilor plasaţi în posturi de decizie, ne-am prea lovit în toţi aceşti ani... Fie deschis spre sufletele dragilor cititori drumul nobil al versurilor marelui nostru poet şi coleg de generaţie Gheorghe Istrate. La mulţi ani cu sănătate şi binemeritate izbânzi literare! Ion Lazu
Gheorghe Istrate: Dialog cu Invizibilul
Ritual
Doamne iar ni se întâmplă
Să stăm tâmplă lângă tâmplă
Năduşeala ta divină
Me-nlumină în lumină
Vorba tTa e carnea lumii
Lunecă prin ea postumiiânenăscuţii, visătorii
Din bisericile florii...
Ritual
eu văd pământ numai pământ
În ochii mei e un mormânt
în care de vecii durează
o sabie ce scânteiază
eu dacă mişc trudit din pleoape
aud troznind în ceruri ape
şi-un înger rătăcit şi gol
pierzându-şi haina de nămol
lumina mea-i cu glasul mic
un clopot strâns peste nimic
un lan cu nopţile în spic –
aşa cum umblu şi mă-nsfânt
sunt doar pământ numai pământ
Ritual
pe ţărmu-acesta-ncremenit de cretă
tăcerea mare-a lumii mă repetă
să pot răbda oceanul ce-mi depune
sub tălpi întunecatele lui dune
s-aud cum se descarcă alb sub valuri
timpul bătrân nesfărâmat de maluri
cum izbucnind prin apa-ntunecoasă
ea se va sparge-n lutul de sub casă
cum pruncii dulci din vremi neîncepute
vor murmura-ntâmplări necunoscute
pe ţărmu-acesta-ncremenit de cretă
unde tăcerea lumii mă repetă
Ritual
din lucruri pe furiş curg lacrimi
din noapte se preling planeţi
peste fiinţă peste patimi
n-ai timp să-nveţi să mai regreţi
se-adună lumea-ntr-o lumină
ca floarea-ntr-un grăunte viu
abia atinsă de-o albină
ce soarbe clipa din târziu
un prunc se-ntoarce în sărut
în moartea care vrea să moară
precum pământu-n început
precum lumina în fecioară
Ritual
...
eu vin de departe din tâmple de piatră
din osul anilor vechi ne-nceput
din insula semnelor sacră
pe care apasă un deget necunoscut
Ritual
curge memoria – veşnica plută
a neamului nostru umbros
umblă Cuvântul pe gura mea mută
asemenea tălpilor lui Hristos
Ritual
maica mea lumina mea
rana mea de-a pururea
mi-am făcut din dor o stea
să mă-mbrăţişez cu ea
maica mea lumina mea
din ţărâna mea bolnavă
ţi-am pus candelă şi slavă
din pământul meu sfielnic
ţi-am pus smirnă şi jertfelnic
...
Când va fi cândva să mor
Mă voi face un izvor
Ca să umblu sub pământ
Cu picioare de argint
Să te plâng să te găsesc
În mormântul tău regesc
Fiindcă te-am cătat în stea
Dar în stea nu se murea -
acolo se nemurea
Maica mea lumina mea
Rana mea de-a pururea
Ritual
Lui Ion Murgeanu
Dospeşte casa-n nopţi străvechi
Rotindu-şi talpa-n lutul sferic
Se-aude câinele lovindu-şi
Grumazul gros de întuneric
...
Înalţ o scară albă-n cer
Prin care-o pasăre de sânge
Mai are dogorind de ger
O rugă doar şi mă ajunge
Asemeni ei sparg vraja runii
Se-aud în vid tăciunii puri
La care îşi aprins străbunii
Cuvintele-adormite-n guri
Ritual
Copil al pietrelor – învăţ să tac
Magnetul tainei înapoi mă strânge
Aşa cum trec orbind din veac în veac
Sunt pruncul repetat de-acelaşi sânge
O ce lumini se-apropie-adunând
Tărâmul lor neînceput de rună
Ninsori de clipe-mi flutură prin gând
Închipuind statuia mea străbună
Nu mai sunt singur – din fiinţă vin
Întors în ochiul morţii care plânge
Şi ies din ceaţa trupului virgin
La piept strângându-mi vorbele de sânge
Mai sus de sori e-o noapte abisală
Pe care Dumnezeu o ţine-n poală.
LA MULŢI ANI, GHEDORGHIŢA! GHEORGHE,GHEORGHE...
ion murgeanu
