(Psalmul 49.Al lui Asaf)
Dumnezeu grăit-a şi-a chemat pământul
De la răsăritlul soarelui şi până la apus:
Dumnezeul dumnezeilor – Cuvântul
Strălucirea Lui şi frumuseţa Lui , şi a spus...
Dumnezeul care va veni nu va tăcea
Foc va fi naintea Lui şi vifor mare
Cerul cel de sus şi pământul va chema
Să le judece poporul din popoare...
El pre cuvioşii Lui va aduna
Ce au cu Dânsul legământ nu de inele
Va vesti dreptatea Lui şi îi va judeca:
„Ţie îţi grăiesc poporul meu, ţie Israele!”
„Dumnezeul tău sunt eu: mărtrisit şi viu
Nu din jertfe; pentru arderea de tot te voi mustra:
Nu primesc din casa ta viţei ori ţapi, căci ştiu
Că sunt ale mele toate şi m-aş încrustra
Şi eu ca un idol; toate fiarele câmpului
Dobitoacele din munţi şi e pe vale, boii,
Frumuseţa ţarinii şi înălţimea cerului,
De la mine sunt şi nu de patima nevoii;
De aş flămânzi nu-ţi voi spune ţie
A mea este lumea până la plinirea ei
Sângele de ţap nu voi bea carnea de taur vie
Nu o voi mânca; ani tăi să fie pentru vecii mei
Şi lauda; Cuvântului cu laudă plineşte
Celui Preaînalt făgăduinţa; să mă chemi cu stăruinţă
La ziua necazului când vrăjmaşul greu te pătimeşte;
Te voi izbăvi; iubirea ta îmi va fi Mie biruinţă!
Păcătosuilui i-a zis:”De ce iei tu în gura ta dreptăţile
Mele; legământul Meu ce caută în gura ta fără osteneală?
Cu ură şi cu clevetiri cauţi tu şi cu răutăţile,
Pe fiu, împotriva maicii sale, dându-l de sminteală;
Multe răutăţi ascunde gândul tău şi mult vicleşug
Ai făcut şi am tăcut ai cugetat fărădelegea
Gura ta nu ţi-am legat ca la taurii tăi cu belciug,
Dar în faţa fiicei tale Eu te-am dojenit cu Legea!
Toate astea totuşi au sfârşit; cei ce au uitat de Dumnezeu
De mânia lui vor fi loviţi ca nu cumva să se istovească mila;
Jertfa ta de laudă o voi primi îmi zice: azi şi mâine şi mereu
Este calea-n care vei afla la Vremea de Apoi Mântuirea Mea!
