luni, 17 mai 2010

JORGE LUIS BORGES POETUL








Jorge Luis Borges
Poem …pentru prieteni
Jorge Luis Borges


Nu pot să-ti dau soluţii pentru toate problemele vieţii, nu am răspunsuri pentru îndoieli si temeri, dar pot să te ascult şi să particip la zbuciumul tău.
Nu pot să schimb trecutul şi nici viitorul tău. Dar când vei avea nevoie de mine voi fi alături de tine.
Nu pot să te opresc să nu te împiedici. Dar pot să îţi ofer mâna, să te ajut să nu cazi.
Bucuriile , victoriile si succesele tale, nu sunt ale mele. Dar, sunt foarte bucuros când te văd fericit.
Nu judec deciziile pe care le iei în viaţă. Mă limitez să te susţin, stimulându-te şi ajutându-te, dacă îmi vei cere.
Nu pot să-ţi fixez limitele activităţii tale, dar îţi ofer şansa necesară pentru a spera mai mult.
Nu pot evita să suferi când o durere iţi rupe sufletul. Dar pot plânge cu tine şi pot aduna bucăţile sufletului tau…si tu vei fi din nou bucuros de viaţă.
Nu pot să-ţi spun cine eşti şi nici cine ar trebui să fii. Pot numai să te iubesc aşa cum eşti şi să fiu prietenul tău.
In aceste zile m-am gândit la prietenii şi prietenele mele. Nu erai nici primul, nici ultimul şi nici la mijloc.
Nu începeai şi nici nu încheiai lista.
Dormi fericit… Răspândeşte vibraţii de iubire… Ştii că suntem aici în trecere. Înfrumuseţează-ţi relaţiile!
Profită de oportunităţi. Ascultă-ţi inima. Fii încrezător în viaţă.
Pretind aşa de puţin… să fiu primul, al doilea sau al treilea din lista ta..
Îmi ajunge că vrei să-ţi fiu prieten. Îţi mulţumesc că exişti.






J. L. Borges/ Editie hard-cover.POLIROM
Selectie, traducere si prefata de Andrei Ionescu.
Ilustratii de Tudor Patrascu.
„Cu trecerea anilor, am observat ca frumusetea, ca si fericirea, este frecventa. Nu trece o zi in care sa nu ne aflam, pentru o clipa, in rai. Nu exista poet, oricit ar fi de mediocru, care sa nu fi scris cel mai frumos vers din toata literatura, dar, totodata, si pe cele mai nefericite. Frumusetea nu este privilegiul citorva nume ilustre. Ar fi cu totul neobisnuit ca aceasta carte sa nu gazduiasca cel putin un rind tainic, vrednic sa te insoteasca pina la sfirsit.” (Jorge Luis Borges)
Creatia poetica a fost pentru Borges, cum singur a marturisit, prima si ultima sa mare iubire. Prin intermediul ei il cunoastem pe autor in intimitatea personalitatii sale, cu o intensitate lirica unica in formularea mereu innoitelor teme, motive si simboluri: cultul strabunilor, pasiunea cartilor, labirintul, spada, oglinzile, tigrul, jocul de sah, trandafirul, riul heraclitean, timpul circular, uitarea si memoria, orbirea, batrinetea si moartea.
Fiecare poem din perioada maturitatii este o sinteza a intregului sau univers fascinant, aflata intr-o necontenita reconfigurare caleidoscopica, in care ne implica si ne include, facindu-ne partasi la asumarea si continuarea traditiei prin acele note personale (ale lui si ale fiecaruia dintre noi).

Artă poetică

Să cauţi râul ce e timp şi apă,
Să-ţi aminteşti că timpu-i tot un râu,
Să ştii că ne petrecem ca un râu
Şi-al nostru chip se oglindeşte-n apă.

Să simţi că veghea este tot un vis...
Visând că nu visează... şi că moartea,
Ce spaimă aduce-n suflet, este moartea
Din noaptea rece ce se cheamă vis.

Să vezi în zi, în lună, -n an simboluri
De ani şi luni şi trecătoare zile.
Jignirea s-o transformi a ăstor zile
În muzică, în zvonuri şi simboluri.

Să vezi în moarte-un vis, în asfinţit
Un aur trist - aceasta-i Poezia,
săracă, fără moarte. Poezia
Se-ntoarce-n auroră şi-asfinţit.

Spre seară, câteodată, vezi un chip
Ce te priveşte dintr-o ştearsă-oglindă.
La fel şi arta cată-a fi oglindă
Ce ne arată propriul nostru chip.

Sătul, cum zice-aedul, de minuni,
A plâns Ulise revăzând Ithaca
Umilă, verde. Arta-i ca Ithaca
De verde veşnicie, nu minuni!

Şi este ca un râu necontenit
Ce trece şi rămâne, e acelaşi,
Eternul Heraclit, mereu acelaşi
Şi altul, ca un râu necontenit.



Aurul tigrilor

Până sosi-va ceasul de galben asfinţit
Nu-mi voi putea lua ochii
De la impunătorul tigru de Bengal.
De colo-colo umblă pe hărăzitu-i drum
Şi nici nu bănuieşte
Că gratiile-s închisoarea lui.
Veni-vor după-aceea şi ceilalţi tigri:
Tigrul de foc veni-va al lui Blake,
Şi aur, mult, sub diferite chipuri:
Metalul iubitor care-a fost Zeus,
Inelul celor două nopţi, Draupnir,
Cel care zămisleşte nouă inele,
Iar acestea, altele nouă, şi tot aşa la nesfârşit.
Cu anii fost-am părăsit
De celelalte culori încântătoare.
Nu mi-au rămas decât
Tremurătoarea lumină, umbra deasă,
Şi aurul de la-nceput.
Voi, asfinţituri! Voi, tigri! Voi, fulgerări
Ale mitului şi ale epocii!
Văd un aur mult mai preţios, părul tău,
Pe care-l jinduiesc aceste mâini.

)





Coşmarul

C-un rege din vechime vis spăimos.
De fier îi e coroana. Ochiul crunt.
Astfel de chipuri astăzi nu mai sunt.
L-ascultă spada, câine credincios.
E din Northumbria? Norveg e oare?
Pe pieptu-i larg, roşcata, deasa barbă.
E nalt şi mut. Privirea lui e oarbă.
Mă înfioară sumbra lui răcoare.
Din ce oglindă stinsă, din ce navă
A mărilor ce-au fost a lui ispravă
De arme s-a ivit hirsut bărbat,
Ce mă cufundă-n ev întunecat?
Sunt visul lui. Sunt aspru judecat.
Se crapă-acum de ziuă. N-a plecat.


Despărţire

Între iubita mea şi mine se vor ridica
trei sute de nopţi ca trei sute de ziduri,
iar marea va fi o taină între noi.
Nu vor mai fi decât amintiri.
O, înserări cu care m-a învrednicit durerea,
nopţi pline de speranţa de a te privi,
câmpii pe care-mi deschid drum, cer înstelat
pe care-l prind cu privirea şi îl pierd...
Definitivă ca marmura,
absenţa ta va întrista alte înserări.




Impasul

Te-nşeli de crezi că fi-vei izbăvit
De ce-au scris scris cei pe care îi implori.
Nu eşti ceilalţi şi-acum te trec fiori
În centrul labirintului urzit
De paşii tăi. Iisus cel răstignit
Pe lemnul crucii nu te mântuieşte,
Şi nici Siddharta, care îşi primeşte
Într-o grădină moartea,-n asfinţit.
Tot pulbere e şi cuvântul scris
De mâna ta ori verbul pronunţat
De gura ta. E neînduplecat
Destinul tău de beznă şi abis.
Substanţa ta e timpul. N-ai scăpare,
Prins în şirag de clipe solitare.





Nu eşti ceilalţi

Scăpare n-ai în ce-au lăsat în scris
Acei pe care spaima ta-i imploră.
Nu eşti ceilalţi. Te vezi în astă oră
În centrul gol de labirint închis
De paşii tăi. Nici fi-vei izbăvit
De chinul lui Socrate, de Iisus
Ori de Siddhartha ce-a murit răpus
Într-o grădină, către asfinţit.
Tot pulbere e şi cuvîntul scris
De mâna ta, şi vorba îngânată
De gura ta. E crudă-a ta ursită.
Iar noaptea Domnului e nesfârşită.
Tu plămădit ai fost din timp. Eşti vis.
Eşti fiecare clipă-nsingurată.

Pentru coiot

Din veac, pustiu întins îl străbătură,
Călcând tiptil nisipul, paşii tăi
Nenumăraţi. Lung urlet sună-n văi
De sur şacal şi hienă nesătulă.
Din veac? Nu mint? Pe tine, lup, furtivă
Substanţă, timpul nu te-atinge. Iată:
A ta-i trăirea pură, necrispată.
A mea - stângacea viaţă succesivă.
Ai fost lătrat aproape-nchipuit
În Arizona, nisipos hotar,
Sălaşul tău, de unde ţi-ai pornit
Sfâşietor lătratul solitar.
Simbol al unei nopţi ce-a fost a mea,
Ăst cânt de jale e oglinda ta.



Pierdută viaţă

Viaţa-mi unde-i, ce putea să fie
dar n-a mai fost? Cea mai plină, norocoasă
ori cea mai sumbră groază, ce ma-pasă,
că spada n-am încins cu vitejie,
nici scutul n-am ţinut? Şi unde-i marea
şi ancora de viking ne-nfricat?
Strămoş persan avut-am? Dar uitat
destin de-a fi tot eu? Dar întâmplarea
de-a fi orbit? Dar cerul înstelat
ce-ncredinţează, trudnică şi mută,
precum literatura ne-a-nvăţat,
o nouă zi plugarului. Tăcută,
mă aştepta iubita-n asfinţit
Oare-aştepta-va până la sfârşit?






Stirpea Borges

Nimic ori prea puţin despre străbunii
Din stirpea Borges ştiu: vagi lusitani
Ce-n carnea mea lăsat-au peste ani
Oprelişti şi-obiceiuri. Parcă bunii
Nicicând n-ar fi trăit. Şi mi se pare
Străini complet că sunt de-a artei moarte.
Imperceptabil, fac cu toţii parte
Din timp, şi din pământ, şi din uitare.
Aşa-i mai bine. Împlinit destin.
Sunt neam de lusitani. Viteji ajunşi
Pe mările Orientului străin,
Apoi pe mări de-aprins nisip pătrunşi.
Sunt regele ce-n misticul pustiu
S-a rătăcit, jurând că-i încă viu.











Jorge Luis Borges

romancier, eseist, critic şi poet argentinian
Evenimente biografice
• 1899 - s-a născut (Buenos Aires, Argentina)
• 1986 - a murit (Geneva, Elveţia)
Cărţi: Poezie

Poezii (Jorge Luis Borges)



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu