WALT WHITMAN: CANTEC DESPRE MINE

Walt Whitman
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Walter Whitman (n. 31 mai 1819 - d. 26 martie 1892) a fost un poet, eseist, jurnalist şi umanist american. Considerat „cel mai mare poet american” de către mulţi pe când trecuseră doar patru ani de la moartea sa, Whitman este văzut ca primul poet urban. El a fost unul dintre reprezentanţii tranziţiei de la transcendentalism la realism, opera sa arătându-se influenţată de ambele curente. Opera sa a fost tradusă în mai mult de douăzeci şi cinci de limbi străine. Walt Whitman este unul din cei mai influenţi şi controversaţi poeţi din canonul american. Scrierile sale au fost caracterizate drept un „rude shock” („şoc puternic”) şi drept „the most audacious and debatable contribution yet made to American literature” (cea mai îndrăzneaţă şi discutabilă contribuţie adusă până acum literaturii americane). Aşa cum scrie Walt Whitman în „Leaves of Grass (By Blue Ontario's Shore)”, „Rimele şi versificatorii pier... America îşi va justifica existenţa, daţi-i timp...”
Primii ani
Walter Whitman s-a născut pe 31 mai 1819 în West Hills, Long Island, într-o familie de quakeri (persoane aparţinând „Religious Society of Friends”, sectă formată în secolul XVII), avându-i ca părinţi pe Walter şi pe Louisa Van Velsor Whitman. A fost al doilea copil din nouă. Fratele său mai mare nu a supravieţuit dincolo de copilărie. Mama lui, de origine olandeză, era aproape analfabetă, în timp ce tatăl său era un dulgher quaker. În 1823 familia s-a mutat în Brooklyn, unde timp de şase ani Walt a studiat în şcoli publice. Avea să fie singura educaţie oficială primită de poet. Mama sa l-a învăţat despre valorile familiale, iar, după moartea tatălui său, Walt s-a ocupat de protejarea familiei sale. Walt Whitman a moştenit atitudinea de gânditor liber, bazată pe principiile de libertate intelectuală şi politică, din partea tatălui său, care l-a familiarizat cu ideile socialiştilor Frances Wright şi Robert Dale Owen, precum şi ale quaker-ului liberal Elias Hicks, şi ale teistului conte Volney.
Unul dintre avantajele locuirii în Brooklyn a fost ocazia lui Whitman de a vedea oameni faimoşi în zilele în care aceştia vizitau New York City. Astfel, el i-a văzut pe preşedintele Andrew Jackson sau pe marchizul de Lafayette. Acesta din urmă a ajuns personajul principal al uneia din poveştile legate de copilăria lui Whitman, deoarece, în timpul vizitei sale la New York l-a ales pe micuţul Walt (avea pe-atunci doar şase ani) din mulţime şi l-a ridicat pe umerii săi. Whitman avea să interpreteze acest eveniment ca un fel de predare de ştafetă : eroul francez al Revoluţiei Americane, arătându-l pe viitorul poet al democraţiei, imigranţilor din energeticul oraş în care o naţiune se inventa cu fiecare zi.

POEZII DE WALT WHITMAN
În româneşte de Mihnea Gheorghiu
Zile senine

Nu printr-o mare iubire,
Nu prin bogăţie, prin onoruri din anii maturităţii,
prin victorii în politică sau în război,
Vei avea zile senine.
Dar, pe măsură ce viaţa se duce şi toate
furtunoasele pasiuni se potolesc,
Pe măsură ce splendide, vaporoase, tăcute
culori acoperă cerul de seară,
Pe măsură ce blândeţea, liniştea şi bogăţia
spiritului, ca un aer proaspăt şi îmbălsămat,
îţi umplu viaţa,
Pe măsură ce zilele se îmbracă în lumini patinate
şi merele coapte atârnă, obosite şi
leneşe, pe crengi,
Sosesc cele mai liniştite şi mai fericite
zile dintre toate,
Liniştitele şi fericitele zile senine.



Certitudini

Nu am nevoie de certitudini; eu sunt un om
preocupat de propriul său suflet.
Nu mă îndoiesc că, pe lângă chipul şi mâinile
pe care le cunosc, de sub tălpile mele mă
privesc chipuri pe care nu le cunosc,
chipuri liniştite şi reale.
Nu mă îndoiesc că măreţia şi frumuseţea lumii sunt ascunse
în orice nimic din lume.
Nu mă îndoiesc că sunt nemărginit şi că universurile
sunt nemărginite, dar, în zadar mă gândesc
cât sunt de nemărginite.
Nu mă îndoiesc că astrele şi sistemele astrale aleargă
prin cosmos cu un scop şi că într-o zi voi fi
şi eu ales să fac tot atât cât fac ele, ba
chiar mai mult.
Nu mă îndoiesc că aranjamentele provizorii continuă
şi continuă milioane de ani,
Nu mă îndoiesc că interiorul are un alt interior,
că exteriorul are un alt exterior, că vederea
are o altă vedere, că auzul are un alt auz şi
vocea o altă voce.
Nu mă îndoiesc că mult-plânsa moarte a unor tineri
bărbaţi este de prevăzut şi că moartea
unor tinere femei şi moartea unor copii mici
sunt de asemenea de prevăzut.
(Te-ai gândit că Viaţa a fost atât de bine prevăzută
şi că Moartea, care este sensul întregii Vieţi,
nu a fost la fel de bine prevăzută?)
Nu mă îndoiesc că naufragiile pe mare, indiferent
de grozăviile lor, indiferent a cui soţie,
al cui copil, al cui soţ, tată, iubit s-a
dus la fund, sunt prevăzute, la minut.
Nu mă îndoiesc că orice este în stare să se întâmple,
oriunde şi oricând, este prevăzut în inerenţa
lucrurilor.
Nu mă îndoiesc că Viaţa prevede totul în Timp şi
în spaţiu. Cred, însă, că Moartea e prevăzută
pentru toţi.

Cântec despre mine (24)

Eu nu pun degetul la gură, nu mă sfiesc,
Cu gingăşie egală mă-ndrept către cele din pântec
ca înspre cele din cap şi din inimi,
Împreunarea vă spun că-i la fel de solemnă ca
moartea.

Cred în carne şi în pofte,
Să văd, să aud, să ating toate aceste minuni, şi
fiecare părticică din mine e o minune.
Pe dinafară şi pe dinăuntru sunt dumnezeiesc şi
sfinţesc orice lucru pe care-l ating sau
care mă atinge,
Mirosul subsuorilor mele-i mai îmbălsămat ca orice
rugăciune,
Capul meu stă mai sus decât orice biserici şi biblii
şi crezuri.

Dacă aş adora vreun lucru mai mult decât altul acela ar fi
unicitatea trupului meu, sau a părţilor lui,
Tipar nevăzut al fiinţei mele, tu eşti acela!
Margini umbroase şi odihne, voi sunteţi!
Eşti tu, cuţit de plug al tăriei bărbăteşti!

E orişice mădular care mă pune în valoare!
Tu sângele meu roşu bogat! Şi tu, sângele meu alb,
esenţă palidă a vieţii mele!
Piept apăsat pe pieptul altora, eşti tu!
Tu, creierul meu şi voi, circumvoluţiuni oculte!

Cuiva, gata să moară

Dintre toţi, te-am ales pe tine, având un mesaj
să-ţi transmit.
Vei muri în curând. Îi las pe alţii să-ţi spună
ce le place. Eu nu pot să te mint.
Te iubesc, dar sunt corect şi fără milă: nu ai scăpare.
Încet, îmi aşez mâna dreaptă pe tine şi tu simţi.
Nu discut nimic. Îmi aplec capul şi aproape îl
acopăr.
Stau liniştit. Îţi rămân credincios,
Îţi sunt mai mult decât o soră de caritate, o
rudă sau un vecin.
Te scap de toate, în afară de existenţa ta
spirituală: e eternă;
de restul, în mod sigur, tu singur vei scăpa.
Trupul pe care îl vei părăsi va fi nimic
altceva decât murdărie.
Soarele izbucneşte în neînchise spaţii.
Te bat gânduri puternice şi eşti plin de încredere. Râzi.
Uiţi că eşti bolnav, aşa cum uit şi eu.
Nu-i mai vezi pe doctori, nu-ţi pasă de
prietenii care plâng,
Sunt eu cu tine.
Îi îndepărtez pe ceilalţi. Nu e nimic de
compătimit.
Eu nu te compătimesc. Te felicit.

În curând, va fi învinsă iarna

În curând, va fi învinsă iarna;
În curând, îngheţatele ferecături vor fi desfăcute
şi topite. Încă puţin
Şi aerul, pământul, valul, totul va fi cuprins
de plăcerea reînvierii şi a înfloririi; o mie de
forme vor răsări,
Din aceste amorţite movile, din aceste îngheţate
muşuroaie de pământ, ca din adânci
morminte vor răsări.
Ochi sensibili, urechi fine – cele mai delicate
însuşiri ale tale – tot ceea ce ia cunoştinţă
de frumuseţea naturii
Se va trezi şi se va umple cu această frumuseţe.
Tu vei observa aspectele simple, delicatele
minuni ale pământului,
Păpădia, trifoiul, smaraldina iarbă,
florile timpurii, primele parfumuri,
Arbustul pe care calci, verdele-galben al
salciei, înflorirea prunilor şi a cireşilor,
Sturzul, privighetoarea, mierla făcându-şi
auzit cântecul lor, rătăcitoarea pasăre albastră...
Spectacolul din fiecare an asemenea scene prezintă.


.Tu eşti cea nouă?

Tu eşti cea nouă, atrasă către mine?
Ca să încep, te previn că, în mod sigur,
sînt foarte diferit de ceea ce presupui;
Oare crezi că vei găsi în mine iubitul tău?
Crezi că e uşor să mă faci să devin iubitul tău?
Crezi că prietenia mea îţi va da deplină
satisfacţie?
Crezi că sînt statornic şi credincios?
Nu vezi nimic altceva decît această înfăţisare,
acest calm şi răbdător mod al meu de a fi?
Crezi că te îndrepţi, pe un teren solid, către
un adevărat ecou?
O, visătoareo, nu te-ai gîndit că
aş putea fi o Fata Morgana, o iluzie?


Citate din Walt Whitman

Vreau soarele splendid şi tăcut cu toate razele sale orbitoare.
În încurcătură ne avem unul pe altul, fericiţi de a fi împreună, vorbind fără să spunem vreun cuvânt.
A vedea, a auzi, a pipăi sunt tot atâtea minuni; fiecare parte, fiecare particulă din făptura mea este o minune.
Eu intreb: cine este cel ce-a trecut inainte? Pentru ca eu vreau sa trec si mai inainte



Cântec despre mine
Fragment
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Versiune romaneasca de Emil Iliescu
E cineva fericit când se naşte?
Mă grăbesc să-i informez şi pe ea şi pe el
că la fel de fericit e unul care moare
şi eu ştiu asta

Eu trec pragul morţii cu cel care pleacă
şi-l trec înapoi cu noul născut la prima scăldătoare
eu nu-s doar acela cuprins între pălărie şi ghete
Şi observ felurite lucruri, nu-s două la fel
şi fiecare-i bun în felul său,
Pământul bun şi bunele stele şi toate
cele bune din sateliţii lor.

Eu nu sunt pământ, nici satelit al
vreunui pământ,
Eu sunt ortacul şi tovarăşul neamurilor
toate la fel de nepătrunse şi nemuritoare ca mine,
(Ele nu ştiu cât sunt, dar eu ştiu)

Fiecare soi e pentru sine şi-al său, pentru mine
şi-ai mei sunt masculinul şi femininul,
Pentru mine sunt cei ce-au fost băieţi şi
iubesc femei,
Pentru mine bărbatul semeţ care simte
cât de tare ustură rana insultei,
Pentru mine ibovnica şi fata bătrână,
pentru mine mamele şi mamele mamelor,
Pentru mine buzele care-au surâs şi ochii
care au plâns,
Pentru mine copiii şi cei ce fac copii.

Dezbrăcaţi-vă! nu sunteţi vinovaţi în ochii mei,
nici dispreţuiţi, nici daţi la rebut,
Văd prin mătase şi prin bumbac
dacă sunteţi voi sau nu sunteţi,
Vă dau târcoale, tenace, neobosit şi receptiv,
şi nu mă pot smulge de-aici.


Poeţi ai viitorului!
Traducere în limba română de Leon Leviţchi şi Tudor Dorin
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Poeţi ai viitorului! oratori, cântăreţi şi creatori ai melodiei,
Nu ziua de azi dreptate-mi va da şi nici rostului meu nu-i va sta mărturie,
Ci numai voi ce veţi veni pe aceste meleaguri, o nouă, atletică seminţie continentală, mai mare decât cele ce-au fost ori mai sunt încă.
Hai, ridicaţi-vă! Veniţi să-mi daţi mie dreptate!
Eu nu fac altceva decât, cu-o slovă-două, să prevestesc ce mâine va să fie.
Din umbră, o clipă doar răsar şi mă întorc în umbră.
Eu nu sunt decât un om care, trecând fără să se statornicească, îşi aruncă întâmplător spre voi privirea, apoi întoarce capul,
Lăsându-vă pe voi s-o înţelegeţi şi s-o desluşiţi,
Căci de la voi aşteaptă tot ce-i mai de seamă.