La nunta fiului de împărat
Ne ospătăm din tine hrană fără pată.
Ne ospătăm la nunta fiului de împărat.
Dar nu ne temem de risipă şi păcat.
De ce ne-am teme?!Să o facem lată!
Alături e Irod cu danţul cumpărat;
Cu peşti şi cu viţei tăiaţi cu porci
Ne ospătăm dar înghiţim pe sponci
Trupul Botezătorului decapitat...
Şi nimeni nu ne ceartă nu ne dă afară.
E loc de scaune de taină şi fereală.
Pe tine cine – cum de ai intrat?
Pe dânsul nimeni nu l-a întrebat!
Vom fi cu impostorul nemiloşi
(pe care nimeni nu-l cunoaşte) -
Cine e el şi cum s-a strecurat
În tinda nunţii fiului de împărat?!
ION MURGEANU
duminică, 29 august 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu