CERI/BENJAMIN FONDANE

■ CERI – Quand les dictatures se fissurent... , avec Jacques Sémelin, le 11 avril 2011 ■ Restitutio Benjamin Fondane | 9 avril 2011 at 11:37 | Tags: communisme, désobéissance, dictature, dissidents, histoire, Jacques Sémelin, nazisme, résistance civile, Sciences-Po, Shoah, subversion, totalitarisme | Catégories : Événements scientifiques, Parutions, Studia | URL : http://wp.me/pBnbM-uC

© Jean-Pierre Tauzia | Fissure | 1994

Centre d’Études et de Recherches Internationales (CERI)

Sciences-Po | CNRS (Paris)

Jacques Sémelin, auteur de
Face au totalitarisme, la résistance civile (Bruxelles, André Versaille Éditeur, 2011)

Discutants :

Jean-Marie Charon, CNRS-EHESS

Marc Lazar, Professeur des Universités, Sciences-Po

La séance sera présidée par Pierre Hassner, chercheur associé, Sciences Po-CERI

Présentation du CERI

Qu’est-ce que «résister»? Comment des individus «ordinaires» parviennent-ils à lutter sans armes dans des situations d’extrême violence? Jacques Sémelin présente quinze années de recherche sur les ressources de la résistance civile au sein de systèmes autoritaires voire totalitaires. Une réflexion unique et toujours actuelle pour comprendre comment des hommes et des femmes peuvent se dresser contre une dictature.

·                 Image : Jean-Pierre Tauzia – Fissure, Dessin à l'encre au feutre sur papier, 21 x 27 cm., 1994, collection privée.

·                 Site du CERI

■ Ion Zubaşcu – in memoriam ■ Restitutio Benjamin Fondane | 30 mai 2011 at 20:13 | Tags: autofiction, chant, image, Ion Zubaşcu, littérature roumaine, Luiza Palanciuc, Maramures, mort, poésie, traduction du roumain, vie | Catégories : Extraits |traductions|, Iconographie, IN MEMORIAM, Littérature roumaine | URL : http://wp.me/pBnbM-y9

Luiza Palanciuc | in memoriam Ion Zubaşcu (1948-2011)

Ion Zubaşcu (1948-2011)

Chant Premier

| extrait traduit du roumain |

Je me trouve en perpétuel état de disponibilité. Durant des journées entières, devant mes enfants (au fait : j’aurais aimé avoir tous les enfants qu’un couple d’humains peut avoir dans une vie), je me glisse dans un rôle ou dans un autre, je me surprends commencer à jouer ce rôle, j’attrape au vol toutes sortes d’ondes, par je ne sais quelles antennes de cet appareil psychotronique que je suis.

J’ai appris seul à jouer de la plupart des instruments de musique, je m’en suis bricolé de nouveaux, sur lesquels j’ai fait exercer mes doigts de pieds jusqu’à ce qu’ils soient aussi souples et mobiles que ceux des mains. J’ai ravivé le sens assoupi de mon odorat. Un été, pendant l’adolescence, je me suis retiré dans les montagnes de Tiblès et – avec quelques plantes et des fleurs sauvages aux parfums différents, pour chaque note musicale – je me suis faite une flûte de pan ; ainsi je courais dans les vallées, jouant de ma flûte, enivré par la musique des senteurs. Lorsque je suis redescendu à Dragomiresti, je ne supportais plus personne à mes côtés, pas même ma mère ou ma sœur Ileana.

Lire la suite

Ajouter un commentaire à cet article

.

■ E. M. Cioran – fêlure ■

mai 27th, 2011 § Laisser un commentaire

© Luiza Palanciuc | Cioran : fêlure | 2011

Tout à coup, je me trouvai seul devant… Je sentis, en cet après-midi de mon enfance, qu’un événement très grave venait de se produire. Ce fut mon premier éveil, le premier indice, le signe avant-coureur de la conscience. Jusqu’alors je n’avais été qu’un être. À partir de ce moment, j’étais plus et moins que cela. Chaque moi commence par une fêlure et une révélation.

©

• Texte : E. M. Cioran, De l’inconvénient d’être né (extrait), Paris, Éditions Gallimard, 1973, p. 245.
• Image : Luiza Palanciuc, Cioran : fêlure, 2011.

Recherche :

BENJAMIN FONDANE

| tomber, les yeux ouverts, dans cette danse de l'être |

• ■ B. Fundoianu/Benjamin Fondane | 1898-1944 |
• ■ La leçon de Benjamin Fondane
• ■ Liens
• ■ Contact

■ E. M. Cioran – Hamlet ■

mai 27th, 2011 § Laisser un commentaire

© Luiza Palanciuc | Cioran : (en) Hamlet | 2011

Durant les longues nuits des cavernes, des Hamlets en quantité devaient monologuer sans cesse, car il est  permis de supposer que l’apogée du tourment métaphysique se situe bien avant cette fadeur universelle, consécutive à l’avènement de la Philosophie.

©

• Texte : E. M. Cioran, De l’inconvénient d’être né (extrait), Paris, Éditions Gallimard, 1973, p. 30.
• Image : Luiza Palanciuc, Cioran : (en) Hamlet, 2011.

…

Tagged: caverne, E.M. Cioran, Hamlet, Luiza Palanciuc, métaphysique, monologue, nuit, philosophie

Recherche :

BENJAMIN FONDANE

| tomber, les yeux ouverts, dans cette danse de l'être |

• ■ B. Fundoianu/Benjamin Fondane | 1898-1944 |
• ■ La leçon de Benjamin Fondane
• ■ Liens
• ■ Contact

■ E. M. Cioran – froid ■

mai 25th, 2011 § Laisser un commentaire

© Luiza Palanciuc | Cioran : froid | 2011

J’étais en parfaite santé, j’allais mieux que jamais. Tout à coup, un froid me saisit pour lequel il me parut évident qu’il n’y avait pas de remède. Que m’arrivait-il ? Ce n’était pourtant pas la première fois qu’une telle sensation me submergeait. Mais auparavant je la supportais sans essayer de la comprendre. Cette fois-ci, je voulais savoir, et tout de suite. J’écartai hypothèse après hypothèse : il ne pouvait être question de maladie. Pas ombre d’un symptôme auquel m’accrocher. Que faire ? J’étais en pleine déroute, incapable de trouver ne serait-ce qu’un simulacre d’explication, lorsque l’idée me vint – et ce fut un vrai soulagement – qu’il ne s’agissait là que d’une version du grand, de l’ultime froid, que c’était lui simplement qui s’exerçait, qui faisait une répétition…

©

• Texte : E. M. Cioran, De l’inconvénient d’être né (extrait), Paris, Éditions Gallimard, 1973, p. 225-226.
• Image : Luiza Palanciuc, Cioran : froid, 2011.

Tagged: E.M. Cioran, froid, Luiza Palanciuc, maladie, mort, santé, sensation

■ E. M. Cioran – éboulement ■

mai 24th, 2011 § 4 Commentaire

© Luiza Palanciuc | Cioran : éboulement | 2011

La «prière ininterrompue», telle que l’ont préconisée les hésychastes, je ne pourrais m’y élever, lors même que je perdrais la raison. De la piété je ne comprends que les débordements, les excès suspects, et l’ascèse ne me retiendrait pas un instant si on n’y rencontrait toutes ces choses qui sont le partage du mauvais moine: indolence, gloutonnerie, goût de la désolation, avidité et aversion du monde, tiraillement entre tragédie et équivoque, espoir d’un éboulement intérieur…

©

• Texte : E. M. Cioran, De l’inconvénient d’être né (extrait), Paris, Éditions Gallimard, 1973, p. 181.
• Image : Luiza Palanciuc, Cioran : éboulement, technique mixte (encre de Chine et montage numérique), 20 x 30 cm., 2011.

…

• Share this:
• 
  
•  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
•  

Tagged: ascèse, débordements, E.M. Cioran, hésychastes, Luiza Palanciuc, philosophie, priere, religion

J'aime

Un blogueur aime cet post.

§ 4 réponses à ■ E. M. Cioran – éboulement ■"

• jean paul galibert dit :

25 mai 2011 à 15:18

superbe
mais dans quel sens
le mouvement
est-il à lire?

Répondre

• Luiza Palanciuc dit :

25 mai 2011 à 18:51

Souvent, l’éboulement est là pour faire entendre la cascade. Char s’y était arrêté («On siffle la cascade de sublimé depuis l’éboulement de l’aqueduc.»). Le reste n’est dès lors que «simple» gravitation: impossible d’y échapper. Même quand on se meut très vite, quand on est (et entend le rester) décalé – comme ce fut le cas de Cioran. En l’occurrence, le décalage est à chercher plutôt sur l’horizontale : une sorte de déplacement (semblable aux taches de couleur qui ne tombent jamais tout à fait à l’intérieur du contour déjà tracé). La ferveur de Cioran est elle-même décalée, implosive : un éboulement vers le centre.

Répondre

Recherche :

BENJAMIN FONDANE

| tomber, les yeux ouverts, dans cette danse de l'être |

• ■ B. Fundoianu/Benjamin Fondane | 1898-1944 |
• ■ La leçon de Benjamin Fondane
• ■ Liens
• ■ Contact

■ Fondane et le «dieu malin» | extrait | 1940 ■

mai 22nd, 2011 § Un commentaire

© Ben Ali Ong | Refluent Hours |

…clin d’œil sur les plaisirs (et les embûches) de la traduction, cet extrait de l’œuvre philosophique de Fondane.

Si quelque dieu malin, comme Descartes en a supposé un pour les besoins de sa dialectique, se fût proposé, dans un dessein qui nous échappe, de contredire l’un après l’autre tous les fondements de notre pensée logique et, en ayant conçu un schème parfait, l’eût placé dans un être humain afin d’établir la preuve qu’une telle pensée peut être adéquate aux choses, et un tel être viable – il n’eût put imaginer un tel type plus idoine à réaliser ce plan que celui que la «nature» nous a offert d’elle-même, semble-t-il, en créant l’homme primitif.

Dacă vreun (dumne)zeu viclean, aşijderea celui pe care Descartes şi-l închipuise pentru nevoile dialecticii sale, şi-ar fi propus, în vederea unor ţeluri care nouă ne scapă, să contrazică, unul după altul, toate temeiurile gândirii noastre logice şi, concepând o schemă desăvârşită, ar fi aşezat-o într-o făptură omenească, pentru a dovedi că o asemenea gândire se potriveşte cu lucrurile şi poate fiinţa într-o făptură, – n-ar fi izbutit să imagineze un tip mai potrivit să ducă la îndeplinire un atare plan, decât acela pe care „natura“ ni-l oferise, cu de la sine putere după cât se pare, creând omul primitiv.

• Image : © Ben Ali Ong, Refluent Hours 4, 5, 6, triptych, 100×70 cm. each, United Galleries, Australian Contemporary Artwork.
• Texte : Benjamin Fondane, extrait de l’article «Lévy-Bruhl et la métaphysique de la connaissance», paru dans la Revue philosophique de la France et de l’étranger, Paris, Alcan/Presses Universitaires de France, CXXXIX, janvier-juin 1940, p. 312 (sixième partie).
• Traduction en roumain : Luiza Palanciuc & Mihai Şora (à paraître).

Pour citer cet article:

Restitutio Benjamin Fondane

Gratias agimus.

Recherche :

BENJAMIN FONDANE

| tomber, les yeux ouverts, dans cette danse de l'être |

• ■ B. Fundoianu/Benjamin Fondane | 1898-1944 |
• ■ La leçon de Benjamin Fondane
• ■ Liens
• ■ Contact

■ From Dada to Surrealism | exhibition | 1 June – 2 October 2011 ■

mai 22nd, 2011 § 3 Commentaire

Prochainement, au Pays-Bas, l’ouverture d’une exposition sur l’avant-garde juive roumaine.
Commissaire de l’exposition : Radu Stern, auteur, entre autres, du livre Against Fashion: Clothing As Art, 1850-1930, paru aux MIT Press, en 2004.
Détails et présentation de l’exposition, sur le site du Musée historique juif.

 

From Dada to Surrealism

1 June until 2 October 2011

Jewish Avant-Garde Artists from Romania

A magnificent survey exhibition of Jewish avant-garde artists from Romania will open at the Jewish Historical Museum (JHM) on 1 June 2011: From Dada to Surrealism, with more than seventy works of art from the period 1910-1938.Most of these works have never been on display before in the Netherlands, or anywhere outside Romania.

In the 1920, artists such as Victor Brauner (1903-1966), Marcel Janco (1895-1984), and Max Herman Maxy (1895-1971) astonished the public with their fearless experimentalism. Surrealist, abstract, and expressionistic works, picto-poetry, and personal variations on Constructivism -nothing was too radical for them. Along with fellow artists like Arthur Segal (1875-1944), they were present at the birth of an influential avant-garde movement.

In 1924, Brauner, Janco, and Maxy introduced the Romanian public to modern art from Europe for the first time. They came into the public eye again later through their contributions to well-known magazines like 75 HP, Punct, andIntegral. The exhibition From Dada to Surrealism presents the rise and development of a range of Jewish artists from Romania, highlighting Segal’s Neo-Impressionist art, Brauner’s Surrealist works, Janco’s portraits, landscapes, and genre scenes, and Maxy’s growing interest in social themes.

Developments on the Romanian art scene in the early twentieth century have received little serious study. Because of the deeply ingrained anti-Semitism of the Eastern Bloc at the time and in the decades that followed, art historians shied away from publishing research on artists of Jewish origin. As a result, their work long remained underappreciated in the West. The Jewish Historical Museum is now offering the public an opportunity to discover the unique achievements of these avant-garde artists. The exhibition From Dada to Surrealism: Jewish Avant-Garde Artists from Romania, 1910-1938 underscores the long-neglected importance of Bucharest to the European avant-garde and explores the relationship between Jewish identity and radical modernity. The exhibition will run until 2 October 2011.

• Share this:
• 
  
•  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
•  

Tagged: Amsterdam, art, Arthur Segal, artists from Romania, Dada, Europe, European History, exhibition, Jewish Avant-Garde, Marcel Janco, Max Herman Maxy, modernity, Netherlands, Radu Stern, Surrealism, Victor Brauner

J'aime

Un blogueur aime cet post.

§ 3 réponses à ■ From Dada to Surrealism | exhibition | 1 June – 2 October 2011 ■"

• Savin Vasile dit :

22 mai 2011 à 09:37

Mi-au plăcut dintotdeauna, fără a ţine cont de rasă. Explozia, după părerea mea, o constituie Ţuculescu ! Magistral ! (Arta nu poate fi ţinută sub obrocul… pământului strămoşesc / făgăduinţei !)

Ar trebui, totuşi, să citim, atent, Soljeniţîn !

Répondre

• Savin Vasile dit :

22 mai 2011 à 09:45

Soljeniţîn şi nu numai.
Vezi « Crocodil » (URSS), « Urzica » (România, etc.) şi ilustraţiile de carte realizate între 1950-1960 ! (Perahim, Poch, etc.) Admir arta fără a vedea … rasa. Prin urmare, sunt un … ales ! Restul e… literatura !

Répondre

• Restitutio Benjamin Fondane dit :

22 mai 2011 à 10:12

„Rasă“ este un termen impropriu (de altfel, adesea obiect de controverse teoretice) – cf. cercetătorii grupaţi în jurul lui Luigi Luca Cavalli-Sforza (pentru cei care caută contra-argumente genetice); pentru istoria problemei – cf. discursurile, mai mult sau mai puţin naţionaliste, începând cu secolul al XIX-lea, discursuri care suprapun noţiunea de „rasă“ peste aceea de „etnie“ sau aceea de „confesiune“.

Expoziţia de faţă se va deschide la Muzeul de istorie evreiască din Amsterdam; prin urmare, este firesc ca ea să aibă legătură directă cu artiştii evrei, cu iudaismul în general. Nu este deci vorba de vreo „închidere“ oarecare, ci, pur şi simplu (şi înainte de toate), de a corespunde cu vocaţia Muzeului.

În rest – desigur – artele (ca şi muzica ori matematicile) transcend dimensiunile (restrictive) ale unei confesiuni sau ale alteia.

Hmmm, il semble que l'objet de la recherche soit introuvable. Si vous le souhaitez, vous pouvez réessayer.

orbul din nastere vindecat

Duminica Orbului din naştere - Duminica 6 după Paşti

[ Duminica orbului din naştere ]
 

Duminica a 6-a dupa Pasti

- a Orbului din nastere –
Apostol
Fapte 16, 16-34
16 Şi a fost că’n timp ce ne duceam la rugăciune, ne-a întâmpinat o slujnică tânără care avea duh pitonicesc h şi care le aducea stăpânilor ei mult câştig prin ghicit.
17 Aceasta, ţinându-se după Pavel şi după noi, striga, zicând: „Aceşti oameni sunt robi ai Dumnezeului-Celui-Preaînalt, care vă vestesc vouă calea mântuirii…“.
18 Şi pe aceasta a făcut-o timp de multe zile. Iar Pavel, supărându-se, s’a întors şi i-a zis duhului: „În numele lui Iisus Hristos îţi poruncesc să ieşi din ea!“ Şi chiar în ceasul acela a ieşit.
19 Şi stăpânii ei, văzând că li s’a dus nădejdea câştigului, au pus mâna pe Pavel şi pe Sila şi i-au târât în piaţă înaintea dregătorilor.
20 Şi ducându-i la judecători, au zis: „Aceşti oameni, care sunt iudei, ne tulbură cetatea
21 şi vestesc obiceiuri pe care nouă, romani fiind, nu ne este îngăduit să le primim şi nici să le facem“ i.
22 Şi împotriva lor s’a ridicat şi mulţimea. Şi judecătorii, rupându-le hainele, au poruncit să-i bată cu vergi.
23 Şi după ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniţă, poruncindu-i temnicerului să-i păzească cu grijă.
24 Acesta, primind o asemenea poruncă, i-a vârât în temniţa cea mai dinlăuntru şi le-a strâns picioarele’n butuci.
25 Dar spre miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi-I cântau laude lui Dumnezeu; iar cei înlănţuiţi îi ascultau.
26 Şi deodată s’a făcut cutremur mare, încât temeliile temniţei s’au zguduit şi îndată toate uşile s’au deschis şi legăturile tuturor s’au dezlegat.
27 Şi când s’a deşteptat temnicerul şi a văzut uşile temniţei deschise, şi-a scos sabia şi voia să se omoare, crezând că cei legaţi au fugit.
28 Dar Pavel a strigat cu glas mare, zicând: „Să nu-ţi faci nici un rău, că toţi suntem aici!“
29 Iar acela a cerut lumină şi s’a repezit înlăuntru şi, tremurând, a căzut în faţa lui Pavel şi a lui Sila;
30 şi, scoţându-i afară, le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac eu ca să mă mântuiesc?“
31 Iar ei au zis: „Crede în Domnul Iisus şi te vei mântui, tu şi casa ta“.
32 Şi i-au grăit cuvântul Domnului, şi tuturor celor din casa lui.
33 Şi luându-i într’acel ceas al nopţii, le-a spălat rănile şi s’a botezat îndată, el şi toţi ai lui.
34 Apoi i-a dus în casă şi a pus masa şi s’a veselit cu toată casa, pentru aceea că au crezut în Dumnezeu.

Evanghelia

Ioan IX, 1-38

1 Şi’n timp ce trecea, Iisus a văzut un om orb din naştere.
2 Şi ucenicii Săi L-au întrebat, zicând: „Învăţătorule, cine a păcătuit, el, sau părinţii lui, de s’a născut orb?“
3 Iisus a răspuns: „Nici el n’a păcătuit, nici părinţii lui, ci pentru ca’ntru el să se arate lucrurile lui Dumnezeu.
4 Lucrurile Celui ce M’a trimis trebuie ca Eu să le fac până este ziuă; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze.
5 Atât cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii!“
6 Aceasta zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat şi a uns cu tină ochii orbului.
7 Şi i-a zis: „Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului“ - care se tâlcuieşte: trimis -. Deci s’a dus şi s’a spălat şi a venit văzând.
8 Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: „Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea??“.
9 Unii ziceau: „El este“. Alţii ziceau: „Nu, ci seamănă cu el“. Dar el zicea: „Eu sunt“.
10 Deci îi ziceau: „Cum ţi s’au deschis ochii?“
11 Acela a răspuns: „Omul care se numeşte Iisus a făcut tină şi mi-a uns ochii şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci ducându-mă şi spălându-mă, mi-am dobândit vederea“.
12 Şi i-au zis: „Unde este acela?“ El a zis: „Nu ştiu“.
13 Atunci l-au dus la farisei, pe cel ce oarecând fusese orb.
14 Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii.
15 Deci din nou îl întrebau acum şi fariseii, cum şi-a dobândit vederea. Iar el le-a zis: „Tină a pus pe ochii mei şi m’am spălat şi văd“.
16 Deci ziceau unii dintre farisei: „Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta“. Iar alţii ziceau: „Cum poate un om păcătos să facă astfel de minuni??“. Şi dezbinare era între ei.
17 Atunci i-au zis din nou orbului: „Tu ce zici despre el, că ţi-a deschis ochii?“ Iar el a zis: „E profet“.
18 Dar Iudeii n’au crezut despre el că era orb şi şi-a dobândit vederea până ce n’au chemat pe părinţii celui care-şi dobândise vederea.
19 Şi i-au întrebat, zicând: „Acesta este fiul vostru despre care ziceţi că s’a născut orb? Ei bine, cum de vede acum?“
20 Răspunzând atunci părinţii lui, au zis: „Ştim că acesta este fiul nostru şi că s’a născut orb;
21 dar cum de vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii, nu ştim; întrebaţi-l pe el; e în vârstă, el despre sine va vorbi“.
22 Pe acestea le-au spus părinţii lui, pentru că se temeau de Iudei. Fiindcă Iudeii se înţeleseseră că dacă cineva Îl va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă.
23 De aceea au zis părinţii lui: „E în vârstă, întrebaţi-l pe el“.
24 Deci l-au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: „Dă slavă lui Dumnezeu a. Noi ştim că omul acesta este păcătos“.
25 A răspuns deci acela: „Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu: că am fost orb şi acum văd“.
26 Deci i-au zis: „Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii?“
27 Le-a răspuns: „Acum v’am spus şi n’aţi auzit? De ce vreţi să mă mai auziţi o dată? Nu cumva vreţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui?“
28 Şi l-au ocărât şi i-au zis: „T? eşti ucenic al aceluia, dar noi suntem ucenici ai lui Moise.
29 Noi ştim că Dumnezeu lui Moise i-a vorbit, dar pe acesta nu-l ştim de unde este“.
30 A răspuns omul şi le-a zis: „În aceasta stă minunea, că voi nu ştiţi de unde este, şi El mi-a deschis ochii.
31 Noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; ci de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi-I face voia, pe acesta îl ascultă.
32 Din veac nu s’a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere.
33 De n’ar fi Acesta de la Dumnezeu, n’ar putea să facă nimic“.
34 Au răspuns şi i-au zis: „Pe de-a’ntregul în păcate te-ai născut, şi tu ne înveţi pe noi??“. Şi l-au dat afară.
35 Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?“
36 El a răspuns, zicând: „Şi cine este, Doamne, ca să cred în El?“
37 Şi a zis Iisus: „L-ai şi văzut! şi Cel ce vorbeşte cu tine, Acela este“.
38 Iar el a zis: „Cred, Doamne!“ Şi I s’a închinat.

 

Mitropolitul Antonie de Suroj - Cuvânt la Duminica Orbului din naştere

În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh

La finalul Evangheliei de azi  sunt cuvinte pe lângă al căror înţeles trecem deseori. Orbul îi spune lui Hristos : « Şi Cine este Fiul lui Dumnezeu ? » şi Hristos îi răspunde : « L-ai văzut şi El este cel Care îţi vorbeşte ».

Pentru noi, primele cuvinte sunt aşa de fireşti ; primul eveniment al  vieţii noastre, primul eveniment al întâlnirii cu o persoană este vederea ei, dar ce minune a fost pentru acest om care nu văzuse niciodată ceva din lume şi care, atins de mâna dătătoare de viaţă a lui Hristos, dintr-o dată a văzut ! Şi prima persoană pe care a văzut-o a fost Domnul şi Dumnezeul său, Hristos, Fiul Omului.

Îmi amintesc de un scriitor român care ne spune în biografia sa ce impresie profundă, definitivă i-a lăsat faţa primului om văzut care i-a rămas în memorie. Îşi aminteşte de sine însuşi copil şi deasupra lui, incredibil de frumoasă, faţa tatălui său, care era preot, privindu-l, cu toată dragostea omenească, cu întreaga tandreţe  şi profunzime a unei priviri umane. Şi scrie el că aceasta a fost prima viziune a lui despre icoana  pe care o întruchipează faţa omului când este luminată din interior de dragoste şi de înţelegere, de profunzime şi de veşnicie, o viziune a lui Dumnezeu. Aici acest om L-a vazut pe Dumnezeu în trăsăturile Celui  Care era Dumnezeu şi Care a devenit Fiul Omului.

Aş vrea să vă atrag atenţia asupra unui aspect diferit. Cu o altă ocazie citeam povestea unui paralitic  vindecat de Hristos ; şi biserica, slăvindu-L pe Dumnezeu cu această ocazie, spune: “Cum acest om n-a găsit pe nimeni să aibă milă de el, Fiul Mariei, Dumnezeu Însuşi, s-a oprit şi i-a  dat ajutor la nevoie”. Pentru că acest om n-a găsit vreun alt om să aibă milă de el, să-i arate compasiune, să se preocupe de el, Dumnezeu a coborat la el. Noi trăim acum în alte vremuri, în vremuri în care Dumnezeu  a devenit om în mijlocul nostru şi mai mult de atât : Ne-a făcut mădulare vii ale trupului Său, o prezenţă întrupată, o prezenţă concretă în Întruparea Sa, ne-a făcut temple ale Duhului,  locuri ale Prezenţei. Acum fiecare om aflat în nevoie ar trebui să găsească în fiecare dintre noi un om pornit spre compasiune, milă şi înţelegere, deoarece Dumnezeu S-a făcut om, şi în acelaşi timp, simultan, întâlnindu-se   cu noi, ar trebui să vadă dragostea lui Dumnezeu în ochii noştri şi să perceapă dumnezeiasca milă în faptele noastre active, imaginative, creative şi în vorbele noastre.

De când Hristos a venit în lume, a sosit vremea omului ; dar nu a omului despărţit de Dumnezeu , străin  de El, ci vremea minunată în care  prin oameni, prin intermediul celor ce L-au descoperit pe Hristos, care au crezut în El, care au devenit una cu El – al acelor oameni cărora Dumnezeu le-a încredinţat lumea Lui – toţi oamenii pot primi atât mila lui Dumnezeu, cât şi pe cea a semenilor şi pot vedea compasiune omenească, dragoste omenească şi bucurie omenească.

Nu este aceasta o chemare măreaţă, nu ar trebui acum să fim apţi de fapte mari? Timpul Domnului şi timpul omului sunt una, nu numai în Fiul Întrupat al lui Dumnezeu, ci şi în tainica Lui prezenţă întrupată în fiecare dintre noi, prezenţa lui Dumnezeu în carne/ trup, în mila omenească, în dragostea omenească. Aceasta este o cerere  îndreptăţită şi o provocare  pe care ne-o lansează Sfânta Evanghelie. Suntem noi unii pentru alţii şi pentru cei  mai îndepărtaţi de noi acest fel de oameni ?  O noua umanitate, făpturi noi, oameni noi cu viaţă nouă, viaţa lui Dumnezeu. La acestea suntem chemaţi, aceasta trebuie să fim.

Să reflectăm asupra celor spuse, să luăm o hotărâre şi să devenim o icoană, o viziune a lui Dumnezeu, nu numai în strălucirea dragostei din ochii noştri, nu numai în cuvintele pe care le rostim, ci şi în fiecare faptă, astfel încât vremea omului să devină ziua Fiului Omului, ziua Domnului. Amin.

(Predică din 1972)

PREDICI ŞI OMILII

OMILIE 1 SFANTUL IOAN GURA DE AUR => NIMENI NU ESTE PEDEPSIT PENTRU PACATUL PARINTILOR SAI
OMILIE 2 SFANTUL IOAN GURA DE AUR => BUNATATEA LUI DUMNEZEU FATA DE TOTI OAMNEII, FARA EXCEPTIE
OMILIE 3 SFANTUL IOAN GURA DE AUR => INTREBAT DE FARISEI, ORBUL DIN NASTERE LE RASPUNDE CU CURAJ SI DA SLAVA LUI DUMNEZEU
OMILIE 4 SFANTUL IOAN GURA DE AUR => IISUS HRISTOS VINE INAINTEA ORBULUI DIN NASTERE, CA PENTRU A-L LAUDA PENTRU MARTURISIREA SA CURAJOASA , EL II DA UN NOU HAR
CUVANT 1 NICOLAE STEINHARDT =>ADMIRATIILE DOMNULUI-ORBUL DIN NASTERE
CUVANT 2 NICOLAE STEINHARDT => MARTURISIRILE DOMNULUI-ORBUL DIN NASTERE
CUVANT 3 NICOLAE STEINHARDT=> DOAMNE, SA VAD !
PREDICA SFANTUL TEOFILACT AL BULGARIEI
PREDICA SFANTUL NICOLAE VELIMIROVICI
PREDICA SFANTUL TEOFAN ZAVORATUL
ALTE RECOMANDARI: SF. CHRIL AL ALEXANDRIEI - PSB 41, SF. IGNATIE BRIANCIANINOV, PR. TEOFIL PARAIAN

etcaetera

CONTINUĂRI
 

Am vrut să fiu tăcut şi singur.
Tăcut să nu răspundă nimeni.
Simţeam  nevoia  să fiu virgulă.

Am vrut şi am dorit iubirea dură.
Nu crinul nu laleaua crizantema.
Uscatu-mi-s-au lava lor pe gură.
 
Am vrut şi-am insistat să fiu cinstit .
Mi-am asumat să fiu citit de “dânşii”.
Mi-au aruncat trotil pe filă şi cu flit.

Am vrut puţină linişte puţin repaos.
Mi-au dat să beau cu ciutura otravă.
M-au istovit cu setea lor de slavă.
 
Am vrut să mor – nu se făcuse timpul.
Oh, suferinţa  mi se dase cu încetul
finit căci nu mă resorbea regretul.

În  rostul rugăciunii care mă conţine
La miezul nopţii pe întunecime
Nu mă aude nimenea şi-s Nimeni.
 
Sau poate uniformitatea sorţii …
Punctul de sus continuarea Artei.
Deci forma conţinutului nesigur.

Sau cel mai sigur începutul ei
Neterminarea formei în idei.
Anume pus ca să greşesc răspunsul.
 
Acestei bântuiri ce ţine de retortă!
Nici cea mai fericită  dintre toate
Nici cea mai rea din câte mă exhortă.

Un sens se va ivi din umbra morţii
Dacă nu chiar din strălucirea ei…
Moartea fiind obsesia  unei idei
 
Ce ne conţine ea de-a lungul artei
După ce i-am spânzurat toţi zeii
În crânguri şi i-am ars pe ruguri

În culmea lor ne dăm cu dumnezeii
Eretici: toate pseudonimele Ideii
Indefinite – curvă idolară –Căţeii
 
indefitului o latră subt morminte
-n bolţi de catedrale fasturi translucide;
Dovadă viaţa- tot atâtea morţi perfide!

Continuări regrete greieri arabescuri
De i(cs)xuri şi de ygrecuri de escuri
Să se îndoape  cu pilaf şi prescuri…
 
ION MURGEANU

parisuvazut cu ochicomuni/tari

• Home
• Locuri »
  • Europa »
    • Anglia
    • Albania
    • Austria
    • Bosnia Hercegovina
    • Cehia
    • Croatia
    • Danemarca
    • Elvetia
    • Estonia
    • Finlanda
    • Franta
    • Germania
    • Groenlanda
    • Islanda
    • Italia
    • Kosovo
    • Letonia
    • Lituania
    • Luxemburg
    • Macedonia
    • Muntenegru
    • Norvegia
    • Olanda
    • Polonia
    • Romania
    • Rusia
    • Serbia
    • Spania
    • Suedia
    • Ungaria
  • Asia »
    • China
    • Hong Kong
    • India
    • Japonia
    • Macau
    • Malaysia
    • Singapore
    • Taiwan
    • Turcia
  • Africa »
    • Africa de Sud
    • Maroc
  • Americi »
    • USA »
      • Vastul Vest
      • Povestiri din Lumea Nouă
    • Cuba
• Excursiuni »
  • Barcelona y Madrid
  • Alsacia lui N.
  • Adagio a Bellagio
  • Chemarea Balcanilor
  • Zig-zag asiatic
  • Chemarea Nordului
  • Chemarea Shogunilor
  • Chemarea României
  • Les musées
  • Lux'n burg
  • Mica Buclă
  • Şampania
  • Universul paralel al ţării lui Fidel
• Reportaje
• Sportive »
  • atletism
  • inot
  • auto-moto
  • ping-pong
  • patinaj
  • baschet
  • box
  • EuRoMania'08
  • fotbal
  • gimnastică
  • handbal
  • hockey
  • olimpice
  • rugby
  • sporturi de iarna »
    • schi
    • snowboard
  • sporturi diverse
  • tenis
• Coltul tele-spectatorului
• Jurnalul Pălăriei Tricolore
• Diverse »
  • cujetari
  • cărţi
  • fotografice
  • culturale
  • directia circulatie
  • film
  • IT
  • media
  • muzica
  • oameni
  • politice
  • recomandari

 

Nu e floare ca irisu’, şi nici oraş ca Parisu’

by admin

07. 02. 2007
Micul Paris
Care idiot a avut nastrusnica imaginatie sa numeasca Bucurestiul “Micul Paris”? Sau, hai sa reformulez, ce optimist incurabil? Intrebarea asta m-a lovit pe la mijlocul primei zile de marshaluit turistic (11 ore), cand ma uitam la cladirile de pe malu’ Senei, zona Notre Dame. Nu simteam nici o asemanare. Si n-am simtit in toata prima zi. Acum, la rece, hai… cu foarte multa imaginatie, se poate.. daca Parisul arăta mai jale acum zeci de ani cand o fi circulat zicala, iar Bucurestiul fara blocurile gri care acum adapostesc “majoritatea”, hai, sa zicem. Sena-Dambovita… mda, probabil erau amandoua murdare acu 70 de ani. Piata Charles de Gaulle a lor are arcul de triumf in loc de ou’ cela ciudat; altfel sa zicem ca arcul nostru e ca al lor, doar ca mai.. mic, bulevardele, si ele, doar ca mai mici, Jardins de Luxembourg sunt un fel de combinatie Cismigio-Herastrau, asa ca hai s-o lasam asa.. doar colina Montmartre si Dealul Academiei nu prea au nici in clin nici in maneca; poate montmartrul nostru sa fi fost pe vremea aia dealul unde se lafaie acum casa poporului.. pacat, daca intr-adevar zicala era “pe bune” in vremea aia, si nu era la bascalie, acum distanta e mare. Nu numai la aspect, dar mai ales la aer. Aerul Parisului n-ai cum sa-l mirosi decat acolo, m-am convins si eu (ca si al Bucurestiului, de fapt ).
Arcul de Triunf

Dupa o saptamana epuizanta, in care dormisem 2-2-3-4-5 ore, n-am reusit sa ma trezesc “cu ceasu” sambata, asa aca am plecat abia pe la 1 si ceva din hotel. Primul stop, arcul de triumf. Un coleg francez imi spusese ca ‘insider tip’ sa urc, ca de obicei nu e multa lume si se vede frumos. Intr-adevar, se vede frumos,

plus ajuta la instinctul King Kong (intotdeauna fuga repede in cel mai inalt loc, sa ne orientam in spatiu). Daca snteti in zona si aveti timp, merita urcat. 280 de trepte, nu-i mult .
Dama Noastra
Initial voiam sa iau autobuzul turistic, dar M. a dat un sfat intzelept, sa iau metroul si sa merg pe jos, caci farmecul sunt strazile. Zis si facut. In drum spre metrou, chiar langa arc, ce-mi vad ochii.. ambasadoarele romaniei, cu fuste lungi si batic, cersind.

Vreo 2 erau in proximitate. Rezistand tentatiei sa le zic refuzul pe romaneste, am mers in prima statie de RATP (hihi, chiar asa-i zice), care la ei e si metrou si autobuz si tot. Cu 10 EUR am luat 10 bilete, un fel de oferta, convenabila pentru vizite scurte ca a mea (am ramas cu bilete). Prima statie, Hotel de Ville. Habar n-aveam ca totelul vilei e de fapt primaria Parisului. Cladirea e spectaculoasa si mare, cu patinoar mic amenajat in fata ei.

Primul pod peste Sena…

sunet de chitara si acordeon (cel din urma, cu o fatza de roman…). Un sandwich si o clatita (mniamm) in drum spre Notre Dame, care e… e.

Am mancat sendvishul uitandu-ma la Notr Dam, meditand la cele ale istoriei, vietii si universului. Scurgandu-se cele 2 secunde de meditatie, am purces la vizitat si urcat. Daca e sa urcati undeva si trebuie prioritizat, recomand cu prisosinta Notre Dame. N-am fost in Tura lui Eiffel, dar Notre Dame merita cu varf si indesat. Si urcati pana sus-sus intr-unul din turnuri, se poate. Acoperisurile Parisului sunt de tabla, ceea ce e nu prea-prea, in schimb simpatice sunt hornurile mici, multe si rosii. Am aflat kestii in Notre Dame. Cum ca gargouille-şii nu e tot una cu himerele. Garguii snt de fapt scocuri, sculptate mai a animale, iar himerele snt creaturile fantastice de pe galeria himerelor, “balconul” lui Notre Dame. Cea mai cunoscuta e un monstru meditativ, numit Stryga. Care e cuvant grecesc. Asa am aflat de unde vine cuvantul “strigoi”…

Mi-a placut Notre Dame… si cand te gandesti ca au inceput constructia ei prin 1126 parca.. o mie o suta, adica.. pe vremea lui gelu si menumorut… noi faceam cetatea dabaca, ei notr dam.. asa, se poate spune ca cu micul Paris am.. recuperat!
E bine sa vii iarna la Paris. Nu e asa multa lume (adica pardon.. asta inseamna ca e lume ca intr-un oras turistic aglomerat.. imi inchipui ca vara te sufoci de turisti) si am prins o zi calda si frumoasa. O placere.
Cred ca era in cartea de franceza de a noua. Sau cam asa ceva. Dintr-un manual de scoala, nu mai stiu care si de cand, tin minte o fraza cu “buchinistii de pe sena”.. intr-o descriere scurta de incepatori a Parisului, la franceza tre’ sa fi fost. Mi s-a parut ciudat cuvantul “bouquinistes”, si de atunci am zis ca vreau sa vad ce-i aia. Ei, i-am vazut pe buchinisti, cu cartile lor anticariate, cu tarabe mai mult sau mai putin improvizate, nu foarte diferiti de cei de la universitate, poate mai creativi in expunere si mai putin inghesuiti,

si, ma rog, erau pe malul Senei.

Bastilia
Dupa ce am vazut buchinistii m-am uitat pe harta: intr-o parte, luvrul, in cealalta, bastilia. Am zis – bastilia intai, tre’ sa vad unde se bateau cei 3 muschetari, nu? Asa ca am luat-o frumos la picior catre bastilia. Intai in directie gresita, evident, dar dupa ce am intrebat cativa oameni care se uitau un pic contrariati la mine, am gasit drumul cel bun. Ajung in Place de la Bastille, fac poza la turnul din mijloc,

ma uit in jur… si intreb pe un om de pe strada: “nu va suparati, da’ Bastilia, INCHISOAREA, unde-i?”. se uita ala la mine.. zice.. “pai.. nu mai e. au demolat-o. nu mai e de prin mille sept cent quatre veingt neuf, n-au ramas decat urmele, uite acolo mai incolo pe caldaram e trasat”.
“Merci”, am zis pios.
Mi-a luat vreo 3 minute sa socotesc unu plus unu ca milsetsancatrvenniof inseamna, surpriza, 1789.. calca-iar nevoia cu revolutia lor! Caderea Bastiliei. Ha! De ce credeam eu ca asta insemna doar “cucerirea”, nu si “demolarea”? extremistii naibii.. sa ma fac de ras in asa hal.. cu coada intre picioare, am pozat fara mare tragere de inima niste scateboarderi care sareau pe niste scari din PLACE DE LA BASTILLE, mamaliga ei,

si m-am intors spashit (injurandu-mi prostia cu voce scazuta si zambind in acelasi timp la trecatori) catre Louvre.
Louvre
Nu mai stiu unde am citit de biserica sau manastirea saint gervais.. in ceitreimuschetari? Poate confund.. ce incredere sa mai am in propria memorie, oricum!? Ideea e ca am vazut-o pe Saint Gervais, foarte cocheta cladirea, se inalta dintre case cam ca biserica italiana dintre blocurile gri de pe magheru.. doar ca aici snt cladirile luxoase dupe sena. Daca tot e de comparat.
Am zis hai sa vad si biserica StGermain Auxerois (faina), ca tot era pe harta. Am ajuns bineinteles in spatele ei, si cand dau ocol, in fata o cladire maare si laata. “Musee du Louvre”. Oau. Merg curajos spre intrare, crezand ca asta e. parea mare. Intrarea era intr-o curte interioara care te lamureste, intr-o secunda, diferenta dintre casa poporului si o opera de arta.

Sa fim bine intelesi. Pe mine m-a impresionat de tanar casa poporului. Mi se parea cool in maretia si absurditatea ei, acu’ daca tot s-a construit, ce rost are s-o denigram. Sambata mi-am dat seama ca snt constructii monumentale si constructii monumentale. Sau cum se poate obtine / transmite senzatia absoluta de maretzie fara a construi cea mai mare cladire din lume. Una ar fi – curtea interioara. Luvrul nu e un colos, un bulgare imens, compact si greoi. Are curti interioare imense, inconjurate de cladiri care dau forma cuvantului “impunator”. Si asta fara a fi extraordinar de extravagant. Sobru, mai degraba. Mi s-a parut mult mai maretz decat curtea imperiala de la viena sau chair decat palatul buckingham, chiar daca poate nu la fel de “frumos”. E coplesitor, insa.
Stiu ca a fost o controversa cu piramidele alea de sticla din curte.

Estetic, potriveala mi se pare “asa si-asa”;

faptul ca sunt atat de celebre insa compenseaza si te face sa nu fii atent prea mult la estetica. Cel putin pe mine .
Uitandu-ma prin piramida mare in jos, sa vad unde e ascuns Graalul conform codului lui davinci digerat de dan brown, am vazut un afis mare cu… filmul “codul lui davinci”, iar capul de afis era, mare, JEAN RENO.. m-a pufnit rasul, bai francezilor.. incredibil, l-au facut personaj principal. Hihi.
Hotii si invalizii
M-am desprins cu greu de Louvre (n-am intrat.. asta data viitoare), si am pornit-o cu apusul in fata prin gradinile Tuileries, pana la Place de la Concorde, de unde era o priveliste farmacatoare cu apusul in spatele turnului eiffel.

Am zis – sa mai merg la obeliisc, sa nu mai meerg..

am mers pan’ la urma, daca tot eram acolo, si ajuns langa el am exclamat aproape involuntar: hotzilor!! Incrustat in aur pe postament erau imagini despre cum au luat francezii lui `poleon obeliscul de la templul egiptean de la mama lui. Hotilor…
Altfel, Obeliscul in sine – tot respectul, egipteni antici si harnici! “Marfa de marfa” ce-au facut din piatra seaca. Cu ieroglife pastrate frumos, tot tacamul.

De la Obelix am luat-o spre domul invalizilor. Drumul a fost mai lung decat parea, iar din spate hotelul invalizilor (cred ca la astia in evul mediu hotel insemna altceva… nu?) parea inchis si intunecat. Asa era. Statuia lui napoleon se vedea ca o umbra mare; in rest inchis tot. Era deja intuneric. Neplacut impresionat de gandul ca trebuie sa ies si sa ocolesc ditai hardughia ca sa ajung la dom, am zarit o usa in departare care mi-a dat sperante. Si intr-adevar am iesit prin cladire in spate, la Dom. Care e intr-adevar frumos foc. A meritat drumul.

Muntele lui marte
Habar n-am daca montmartre vine de la muntele lui marte, dar nici nu are importanta. Montmartre e sufletul Parisului nostalgic si boem. Chiar ma gandeam, iote cum acest oras care era simbolul avangardismului, acum e cunoscut acum mai mult prin nostalgie si traditie. bine, ei incearca sa pastreze “traditia avangardismului”, vezi cartierul La Defense, unde n-am ajuns, dar cand zici Paris parca tot montmartre, turnul eiffel, sena, luvru, notre dame vezi in fata ochilor. am zis sa fiu hotz si sa mai bifez un obiectiv, cimitirul montmartre, asa ca am iesit din metrou nu unde au zis ei in ghid, ci in alta parte, si am luat-o pe jos. Am ajuns la gardul cimitirului, intamplator si intunecat, n-aveam pe unde intra si nici prea mult ghes nu mi se dadea. Pana la urma am vazut un coltz de cimitir de pe un pod care trece pe deasupra si peste care am purces la urcusul pe colina.
N-am vazut nicaieri o mai mare aglomeratie de restaurante si cafenele pe metru patrat ca in Paris. Acum multe erau goale, altele inchise.. deh, extra-sezon. Pana la urma am ajuns la cel mai fermecator local vazut vreodata in viata mea e un “piano bar” rosu si cu aer decadent, Tire Bouchon. Chiar pe coltz cum urci pe unde am urcat eu, prima kestie pe dreapta. Au crèperie (clatitarie, m-am indopat cu clatite in astea 2 zile , cateva mese si un pian. Peretii sunt toti tapetati des-des-des cu biletele si poze tip pasaport, plus cateva posterashe, din toata lumea. Am shezut la o clatita, doar ca-mi placea locul, si cand intorc capul sa ma uit la perete, la nivelul nasului meu era lipit un bilet pe care scria… 10 lei .

Bateria micului aparat de fotografiat si-a dat luat obstescul repaus la biserica Sacre Coeur. Ridicata momumental chiar in varful colinei, nu stiam ca e noua, de prin 1920, cam asa. Pe dinauntru nu m-a dat pe spate, desi e mare si monumentala, mi s-a parut mai rece; pe dinafara e foarte frumos si spectaculos facuta.

Iar treptele din fata ei, de unde se vede panorama Parisului… ce sa mai zici.
Pacat ca a trebuit sa le cobor, caci m-a luat o durere de genunchi.. dar inainte de asta am mancat in place du tertre, in spatele bisericii, o piata pavoazata cu bodegi care aveau mese afara. Acolo am sezut si eu, cu Sacre Coeur in fata, luna aproape plina deasupra, si 3 tinerei care cantau la armonica, ghitara si saxofon in piata, si tzopaiau de mama-mama, cica de ritm, de fapt de frig. Ce sa mai, atmosfera ca la nimenea. Multi artisti ambulanti – “portret, portret? Haaai sa-ti fac un portret! Caricatur?” deh, dupa cum arata omul. Mie mi-au zis mai mult “caricatur?”.
Dupa supa de ceapa de rigoare am coborat cele multe trepte tzopaind in ghionturi, si da-i marsh. Vreo ora jum’ate am facut pana la hotel, de la montmartre am luat toata “linia”: Trinité, o catedrala gotica, intamplatoare si impunatoare (cum le cresc la astia la tot pasul), Place Pigalle (unde am ratat Moulin Rouge, ca habar n-aveam unde e; am vazut insa alt “moulin” pe montmartre, mai obscur, dar asa, ca idee), apoi opera (meseriasa cladire), Madeleine, Place de la Concorde din nou, si apoi pe Shampselizes in sus, pe un plai ne-am dus. Aproape de hotel, un showroom Renault, deschis (era 12 noaptea), si expus alaturi de masina de formula 1 a lui Fisichella, un… LOGAN break cu 7 locuri! Si nu numai ca era expus, dar oamenii se uitau, il incercau, comentau.. m-a amuzat.
De prisos spus ca, neavad incaltaminte adecvata marsului, talpile nu mai stiau de ele spre sfarsit. da’ asa am dormit…
Cartierul latin
A doua zi n-am avut prea mult timp. Cartierul latin isi trage numele nu de la romani, spanioli sau italieni, cum credeam eu, ci de la universitatea Sorbona (!). Caci cica studentii de la Sorbona, vezi-Doamne, vorbeau in latina pe vremuri, si de-aia se numeste cartierul latin. Un fel de Regie, cum ar veni, (numai’ latina nu auzi acolo), sau mai degraba “caminele de la drept”, ca tot e langa cismigiu si parcul operei. Ca si aici sunt langa gradinile Luxemburgului, o combinatie nedefinita intre herastrau si cismigiu, unde m-au impresionat oamenii astia imbracati gros (era frig , care iesisera in parc, si citeau, dom’le, relaxati. tot al treilea avea o carte si era adancit in lectura, n-avea nici o treaba, shedeau pe scari, scaune, balustrade, care pe unde.

Acestea fiind notate, inapoi, in goana dupa suveniruri (greu de gasit ceva fain.. mult kitsch, ca peste tot..), o ultima privire la maiestuoasa Doamna Noastra, cu umbra lui quasimodo prin clopotnitza (aud ca era in stale jalnica notredamu’ inainte sa scrie Hugo cap’d'opera lui, si ca abia apoi au facut mare actiune dati un leu pentru notredeu si o-au reparat). Pe un pod de lemn in fata catedralei erau niste rolleri extremi care faceau acrobatii si giumbuslucuri… le look le plus cool.
Dupa aceasta poza, in care rollerul e in partea de jos aratat cu degetu’,

facuta cu ultima urma de baterie din aparat, valea la aeroport.
Micul Paris
Singura data cand am zis jos palaria Bucuresti, 1-0 pentru Micul Paris, a fost la… aeroport. Aeroportul Charldegol e un otopeni din urma cu cativa ani, doar ca mult mai mare si mai poleit, deci monstruos. Singurul aeroport pe care-l stiu (in afara de Otopeniul vechi, acum s-a schimbat treaba si aici) unde tre’ sa treci cu bagajul pe la raze inainte de check-in! Plus pasaportul! Si era o coada.. si am ajuns tarziu, evident.. aia de la ghiseu, in siktir, ’stati la coada’.. ma duc in fata, rog un om sa ma lase (aici vom reveni), ala de la pasapoarte cica – ‘biletul’. ‘Pai, am bilet electronic, n-am avut de unde sa dau print, lalala, lasaaaati-maa…’ ‘Tseapa’, zice. ‘Du-te la compania aeriana’. ‘Vous etes malade’, zic in loc sa injur, fug inapoi, imi printeaza femeea chitanta, fug inapoi, iar rog sa ma lase, ma lasa (din nou vom reveni), trec.. fuga la checkin, ma cechinuie, fuga la poarta 27.. cand sa trec, se anunta ca Bucarest la poarta 30.. fug, in disperare, pana ma lovesc de o mare de oameni imobila. Ma gandeam ca stau la o alta coada, ma strecor repederepede, ca sa aflu ca era alarma de bomba, un bagaj abandonat.. of.. ma intorc, intr-o doara, ca sa vad ca la poarta 27 treceau linistiti oameni pentru Bucuresti.. stau la coada, trec.. dupa ce trec, la 1 minut, se anunta ca tre’ sa mergem inapoi la poarta 30.. unde era o coada IMENSA.. pana la urma avionul a plecat cu o ora intarziere, ca aia de la coada aproape toti erau pentru Bucuresti..
Politeturi
Am zis ca voi reveni cu lasatul in fata. Parizienii mi s-au parut deosebit de politicosi, manierati si respectuosi.. si nu la modul fatzarnic, ci pur si simplu, se vedea ca e in natura lor. Nu ma asteptam. Nu numai ca m-au lasat in fata fara sa zica mrc, dar si in general, omul de pe strada sau din metrou. In schimb, ospatari din toate tarile, uniti-va, mi-au amintit mult mai mult un “mare Bucuresti”.. ciudat contrast.
La aeroport, cu coada aia mare, am mai umblat prin aeroport, n-am avut rabdare sa stau, si cand m-am intors mai erau cateva persoane. M-am oprit si eu pe langa ei, nu ultimul, dar cumva nedefinit. La care unu’ in engleza – “hey, “mate”, coada e in spate”. In spatele lui mai era un om. In fata lui vreo 3. m-am dus in spatele aluia, dar m-am enervat, nu stiu de ce, se ntmpla cateodata cand o chestie mica si neimportanta umple paharul, si am venit iar langa el in fata, prefacandu-ma adancit in lectura unei reviste. Cum facea un pas, cum si eu. Eram curios ce face, evident ca aveam de gand sa-l las, si si pe ala din spatele lui, da’ eram curios cum reactioneaza un “om civilizat” la o astfel de provocare, nici prea mare, dar totusi deranjanta. Se tot uita la mine mirat, dar nici n-am ridicat ochii. Cand s-a ingustat treaba m-am facut ca vreau sa intru in fata lui, l-am vazut ca se pozitionase si mi-a taiat calea in mod oarecum ostentativ. La care l-am ocolit pe ala din spatele lui si m-am dus langa el pe partea cealalta. La care ala, un negru cat un munte, mi-a zis “care-i problema, coada-i in spate”. Am zis “nu-ti fie teama, ca te las”. La care primul “nu stie engleza, ha ha ha” (revista mea era in engleza). “nu inteleg accentu’ britanic”. La care negru’ “nu-s britanic”. La care io in gandu meu “da’ ce te bagi tu, idiotule, ca nu cu tine am treaba”, si tare – “nu al tau, al lui”. Aici s-a incheiat, pentru ca cei doi inamici ai mei si-au dat seama ca snt amndoi australieni, si au inceput sa vorbeasca pe australiana, ignorandu-ma complet. Iar eu am ramas cu frustrarea ca n-am reusit sa-l provoc pe ala, dar si cu invatatura de minte ca nu e bine sa te iei la hartza, nici macar pe motive de cercetare sociologica…
Cu acest ultim incident complet rupt din context, am parasit marele Paris, cu adevarat cel mai chic oras din lume. Parerea mea.
Epilog
Roma m-a uluit cu vestigiile romane, unul peste altul, intr-un spectacol perpetuu si tacut in aer liber. O senzatie incredibila, poate pentru mine mai puternica si pentru ca “de la Rim ne tragem”. Venezia e ceva “din alta lume”, nu sufera comparatie cu nimic, ca e… din alta lume. Barcelona e exuberanta, Amsterdamul ca din cartile cu povesti germane pentru copii, in care s-a integrat insa surprinzator de bine cartierul rosu si filosofia libertatii totale, Londra e impunatoare ca o capitala de imperiu.
Parisul e… Paris. Elegant. Boem. Romantic. Si totusi natural, nimic fortzat. Are un aer inconfundabil si propriu numai lui. Tre’ vazut pentru a fi inteles.
Am auzit oameni care au zis ca nu le-a placut Parisul. Ii inteleg doar in masura in care au avut vreo experienta personala neplacuta, si da, atunci asta e mai important decat orice. Dar sa nu-ti placa Parisul pur si simplu… mi se pare dificil de realizat. O avea el metehne, nu zic, dar la Paris e greu sa nu vezi splendoarea padurii chiar daca unele ramuri iti intra din cand in cand in ochi.

February 6, 2007   4 Comentarii   Încadrare: Franta, Locuri, Paris  



4 comentarii

1 Myriame Erat { 09.03.07 at 01:41 }

A nimerit o neica nmeni in Paris si….cum nu stie ce a vazut mai exat, s-a lansat in bla,bla,bla adica in BARFA. Nu te mai du la paris ca faci pe romani de rusine fa! Myriame Erat

2 Ninea { 11.26.07 at 15:29 }

Mi-a placut comentariul tau. Nu esti primul care n-a gasit Bastilia, asa ca, ce sa mai vb. de cei care habar n-au ca a existat vreodata Bastilia si multe altele, gen Myriame Erat.

3 mihaela { 07.12.09 at 02:54 }

am citit multe articole despre paris scrise de oameni obisnuiti, am vrut sa aflu cum este parisul vazut prin alti ochi, insa iti spun ca descrierea ta e de departe cea mai amuzanta, desi ai descris un oras puternic, romantic, istoric, etc…am ras pe burta ) cand ai avut patania cu bastilia, cand au vrut sa-ti faca caricaturi, cand ai povestit despre logan, cand ai zis de incurcaturile din aeroport, dar mai ales felul in care le scrii cuvintele:)) shanselize, charldegol ) te-au cechinuit:)))..multumesc ca m-ai facut sa rad atat de mult la ora asta atat de tarzie. asa cum ati spus si voi, parisul e un oras deosebit de frumos…retraiesc acele momente atunci cand il “citesc” prin ochii vostri:)