ALEXANDR PUSKIN
4.0 Marele poet rus A.S.Puskin a fost silit de autoritatile tariste sa paraseasca capitala Rusiei pe o perioada de trei ani. La 21 septembrie 1820 el ajunge in Chisinau si se stabileste in casa generalului Inzov (astazi transformata in muzeu). In doar trei ani poetul scrie poemele: "Tiganii", "Salul negru", "Lui Ovidiu", "Grecoaica fidela, nu plange", "Lui Baratanschi din Basarabia", "Lui Raievschi", "Generalul Puskin", "Gavriliada", prima parte a celebrului roman in versuri "Evghenii Oneghin" si altele, incluse in circuitul valorilor universale.La Chisinau, Puskin este prezent deseori printre elita oamenilor de cultura de aici. scriitorii C. Stamati, C. Negruzzi, familia Donici si altii, ulterior cunoscuti drept clasici ai literaturii romane.
4.1 Puskin a calatorit mult prin Moldova. In special ii placea sa viziteze conacul familiei Ralli Arbore in satul Dolna din codrii Nisporenilor.
4.2 55 km vest de Chisinau se gaseste un loc pitoresc, indragit si vizitat adeseori de marele poet rus A. Puskin, aflat in exil in Basarabia intre anii 1820 – 1823. Aici el cunoaste mai aproape cultura si traditiile localnicilor, se imprieteneste cu familia Ralli-Arbore, in conacul carora s-a si oprit un timp.
4.3 Se zice ca tanarul Puskin anume aici se indragosteste de tiganca Zamfira, careia dedica cateva poezii. In localitatea Dolna vizitatorii pot vedea conacul familiei Ralli-Arbore in mijlocul unui parc mic, bustul poetului rus, „izvorul Zamfirei” si alte locuri puskiniene.
Şalul negru
Mă uit la şalul negru ca un ieşit din minţi,
Şi-i sufletul meu veşted răzbit de suferinţi.
Pe cînd fusesem tînăr şi-ncrezător, trufaş,
O tînără grecoaică iubit-am pătimaş.
Fermecătoarea fată mă dezmeirda oricînd,
Dar ziua cea cumplită se arătă curînd.
Stam între oaspeţi veseli, voios sorbind din vin,
Cînd îmi bătu la uşă, şoptindu-mi, un străin:
-„Petreci între prieteni şi nu ştii nicidecum
Că tînăra ta greacă te-nşală chiar acum”.
L-am răsplătit cu aur, l-am blestemat neghiob,
Şi l-am strigat îndată pe credinciosu-mi rob.
Ne-am repezit: călare, goneam spre fată drept,
Şi-o crîncenă mîhnire se răsucea în piept.
Ajuns la pragul fetei, simţeam că nu mai pot,
În ochi căzuse ceaţa, eram sleit de tot.
Intrai în casa singur: acolo, pe divan,
Se săruta cu fata, în braţe, un armean.
n-am mai zărit nimic, doar spada s-a zbătut,
tîlharul n-avu vreme să scape din sărut.
Jucai apoi pe trupul lipsit de cap şi-ntins,
Privind năuc la fata ce,-ngălbenînd, s-a stins.
Imi amintesc tăcerea, văd sîngele: tîşnea...
s-a prăpădit grecoaica şi dragostea cu ea.
Smulgîndu-i şalul negru din scumpul cap ucis,
Mi-am şters de sînge spada, rîzînd de vechiul vis.
Iar robul meu prin bezdna cărîndu-i pe sub porţi,
În valuri dunărene i-a prăvalit pe morţi.
De-atunci nu-mi pun sărutul pe ochii nimănui,
Nici o plăcuta noapte în trista-mi viaţă nu-i.
Cu sufletul meu veşted răzbit de suferinţi
Mă uit la şalul negru ca un ieşit din minţi.
1820
A S Puskin
Eu te-am iubit...
Eu te-am iubit şi poate că iubirea
În suflet încă nu s-a stins de tot;
Dar nici nelinişte şi nici tristeţe
Ea nu îţi va mai da, aşa socot.
Fără cuvinte te-am iubit, fără nădejde,
De gelozie, de sfială chinuit.
Dea Domnul să mai fii cîndva iubită
Aşa adînc, aşa gingaş cum te-am iubit.
1829
Şalul negru
Mă uit la şalul negru ca un ieşit din minţi,
Şi-i sufletul meu veşted răzbit de suferinţi.
Pe cînd fusesem tînăr şi-ncrezător, trufaş,
O tînără grecoaică iubit-am pătimaş.
Fermecătoarea fată mă dezmeirda oricînd,
Dar ziua cea cumplită se arătă curînd.
Stam între oaspeţi veseli, voios sorbind din vin,
Cînd îmi bătu la uşă, şoptindu-mi, un străin:
-„Petreci între prieteni şi nu ştii nicidecum
Că tînăra ta greacă te-nşală chiar acum”.
L-am răsplătit cu aur, l-am blestemat neghiob,
Şi l-am strigat îndată pe credinciosu-mi rob.
Ne-am repezit: călare, goneam spre fată drept,
Şi-o crîncenă mîhnire se răsucea în piept.
Ajuns la pragul fetei, simţeam că nu mai pot,
În ochi căzuse ceaţa, eram sleit de tot.
Intrai în casa singur: acolo, pe divan,
Se săruta cu fata, în braţe, un armean.
n-am mai zărit nimic, doar spada s-a zbătut,
tîlharul n-avu vreme să scape din sărut.
Jucai apoi pe trupul lipsit de cap şi-ntins,
Privind năuc la fata ce,-ngălbenînd, s-a stins.
Imi amintesc tăcerea, văd sîngele: tîşnea...
s-a prăpădit grecoaica şi dragostea cu ea.
Smulgîndu-i şalul negru din scumpul cap ucis,
Mi-am şters de sînge spada, rîzînd de vechiul vis.
Iar robul meu prin bezdna cărîndu-i pe sub porţi,
În valuri dunărene i-a prăvalit pe morţi.
De-atunci nu-mi pun sărutul pe ochii nimănui,
Nici o plăcuta noapte în trista-mi viaţă nu-i.
Cu sufletul meu veşted răzbit de suferinţi
Mă uit la şalul negru ca un ieşit din minţi.
1820
Captivul
În temniţa umeda zac zăvorît.
Un şoim, în robie de mic, amărît,
Tovarăş al meu, ciuguleşte-un hartan
De carne, bătînd din aripi lîngă geam.
Se-opreste, şi capul spre geam întorcînd
El parcă ghiceşte ascunsul meu gînd.
Din ochi mă îndeamnă ţipînd, ca şi cum
mi-ar spune: „E vremea să mergem la drum!
Şi tu ca şi mine vrei liber să zbori.
Să mergem spre munţii cu piscuri în nori,
Spre marea albastră, pe unde mereu
Cutreieră slobod doar vîntul... şi eu!”
1822
Careta vieţii
Deşi purtînd o grea povară,
Careta luneca uşor.
Brav vizitiu, cu barba rară,
Ne poartă timpul parcă-n zbor.
Trîntiţi în pernele caretii,
Preabucuroşi de-orice-ntîmplări,
Strigam: -„Hai mîna-n...!”
Sătui de somn şi desfătări.
Dar scade rîvna la amiază.
Ne-a zdruncinat acest proclet.
Costişe, rîpi ne bagă-n groază.
Strigăm: -„Nebune, mai încet!”
Careta-n zbor întins ne poartă.
Spre seară ne-am obişnuit.
Ajungem moţăind la poartă-
Iar timpu-aleargă nesfîrşit.
1823
Catre ***
Mi-aduc aminte clipa:
Nainte-mi tu te-ai arătat,
Vedenie ce pare-n pripa,
Al frumuseţii duh curat.
Oriunde, trudnic, pus-am pasul
În al vieţii vălmăşag,
Eu auzeam sunîndu-ţi glasul,
Vedeam în vis chipul tău drag.
Trecut-au anii. În furtună
S-a risipit visul senin,
Uitat-am glasul tău cum sună,
Uitat-am chipul tău divin.
În trist surghiun, în grea uitare,
Priveam la zilele-mi ce mor,
Lipsit de crezuri, de-nchinare,
De viaţă, lacrimi şi amor.
Ci-n suflet raze se-nfiripă:
Şi iarăşi nu te-ai arătat,
Vedenie ce trece-n pripă,
Al frumuseţii duh curat,
Şi inima-mi în piept tresare,
Şi, beată, freamătă de dor,
Şi de credinţă, de-ncîntare,
De viaţă, lacrimi şi amor.
1825
Către Ceaadaev*
Cu glorie, nădejdi, iubire,
Ne-ai răsfăţat, tu, amăgire,
Puţină vreme, în trecut;
Petrecerile tinereţii
Ca ceţurile dimineţii
Şi ca un vis au dispărut.
Ci-n noi dorinţa arde încă,
Sub cei mai crunţi stăpînitori
Stăm ascultînd nerăbdători
A patriei chemare-adîncă.
Al libertăţii ceas slăvit
Cu-ncredre nezdruncinată
Îl aşteptam, cum un iubit
O întîlnire minunată.
Cît libertatea o visam,
Şi-onoarea-n inimi ne trăieşte,
Prieteni, ţării să-nchinăm
Speranţa care-n suflet creşte!
Tovarăşe, să crezi! Cîndva
Va răsări măreaţa stea
A fericirii mult dorită.
Din somn Rusia s-o trezi!
Pe tirania năruită
Al nostru nume scris va fi!
1818
* Este adresată unuia dintre cei mai apropiaţi prieteni al
lui Puskin, P. I. Ceaadaev, care se bucura de o mare
popularitate.
Dădacei
Prietenă cu tîmple sure,
Tovarăşă de vreme rea!
Cu brazii singură-n pădure
Aştepţi de mult sosirea mea.
La geamul odăiţei tale
De veghe stai, mîhnită eşti.
Andrelele tot mai agale
Cu mîini zbîrcite le-nvîrteşti.
Priveşti spre poarta cea uitată,
Pe drumul unde nu-s drumeţi,
Şi tot mai mult te laşi furată
De presimţiri şi de tristeţi...
1826
Pumnalul
Hefaistos te-a făurit
Să fii în mîna răzbunării
Străjer al libertăţii, pumnal nebiruit,
Judecător năprasnic al hulei şi-al ocării.
Speranţe şi blesteme tu-nfăptueşti pe unde
Nu-i trăsnetul lui Zeus şi doarme-a legii spadă.
Tu poţi şi-n umbra tronului pătrunde,
Şi chiar pe sub veşminte de pradă.
Ca fulgerul trimis de zei, ca focul
Infernului tăişul tău luceşte,
Şi cînd la el tiranul se gîndeşte,
De spaimă, la ospăţ nu-şi află locul.
Dar dreapta-ţi lovitură îl va ajunge-oriunde,
În cort, în templu, pe uscat, pe mare;
Nici chiar în patu-i nu se poate-ascunde
Păzit de lacăte şi de răzoare.
Vuieşte Rubiconul şi Cezar zvîrle sorţii;
Se prăbuşeşte Roma şi cade legea ei.
Dar Brutus se ridică, scut viu al libertăţii;
Lovit de tine, Cezar se zbate-n gheara morţii
Lîngă statuia mîndra-a lui Pompei.
Răscoala se întinde cu vuietele-i hade;
Şi peste trupul crunt decapitat
Al libertăţii, trece-nsîngerat
Dispreţuitul şi hursuzul gade.
Apostolul ruinei lui Ares, obosit,
I-arată jertfe pline de obidă;
Trimis de cer tu însă ai sosit
O dată cu fecioara Eumenida.
O, Sand, sărmane tînăr, fiindc-ai apărat
Dreptatea, te-au tîrît la moarte;
Virtutea sfîntă, însă, trăieşte mai departe
În trupul tău executat.
Şi în Germania duhul tău pluteşte
Ameninţînd pe-asupritor
Şi pe mormîntu-ţi fără inscripţie luceşte
Pumnalul tău răzbunător.
1821
Seară de iarnă
Vîntu-n bezdna zburdă, zboară,
Şi zăpada răscoleşte,
Scoate urlete de fiară,
Ori ca un copil scînceşte.
Izba veche o străbate
Zgîlţîind-o din păreţi,
Sau la geamul nostru bate
Ca un rătăcit drumeţ.
Trista e şi mititică,
Vai de ea, cocioba noastră.
De ce stai tu, mătuşică,
Ghemuită la fereastră?
Te cuprinse oboseala
De atîta viscolit,
Sau cumva de sfîrîeala
Fusului ai aţipit?
Tu ce ţii tovărăşie
Tinereţii mele-amare,
Hai să bem, şi voioşie
Să culegem din pahare!
Cîntă-mi cîntecul în care
Piţigoiu-i călător,
Cîntă-mi cîntecul cu soare
Şi cu fata la izvor!
Vîntu-n bezdna zburdă, zboară,
Şi zăpada răscoleşte,
Scoate urlete de fiară,
Ori ca un copil scînceşte.
Tu ce ţii tovărăşie
Tinereţii mele-amare,
Hai să bem, şi voioşie
Să culegem din pahare!
1825
Amintire
Cînd zarva zilei se preface-n şoapte,
Şi-n pieţele, de linişte-acum pline,
Şi-aşterne umbra străvezia noapte,
Iar somnul cu răsplata trudei vine,
Atunci începe truda mea şi chinul,
Şi ceasurile picură-n tăcere:
În nemişcarea nopţii simt veninul
Mustrărilor arzînd pîn’la durere.
În cugetul meu trist, noiam de vise,
Sfîşietoare gînduri s-au ivit.
Iar amintirea iese din abise
Rostogolindu-şi gheamul nesfîrşit.
Şi recitindu-mi viaţa mea în silă
Blestem şi mă cutremur, plîng amar,
Dar rîndurile triste de pe filă
Răsar prin pînza lacrimilor iar.
1828
Poetului
Poete, să nu cauţi la dragostea mulţimii,
Căci zgomotul de slavă va trece-ntr-un minut,
Vei auzi judeţul si râsetul prostimii,
Dar să ramâi ca stânca posomorât, tăcut.
Esti crai: trăieste singur. Pe slobodul tău drum
Te du, unde te cheamă al minţii tale zbor,
Desăvârseste-ţi roada gândurilor de dor
Si n-astepta răsplata a trudei nicidecum.
Ea este-n tine. Tu-ţi esti înaltul tău judeţ
Ce aspru-ţi hotărăste al muncii tale preţ.
Esti mulţumit, artiste, ne-ndoios?… Atunci
Copilăroasa gloată hulească-te-n zadar
Si clatine-ţi temeiul sfintitului altar
Si pângărească-ţi vatra înaltei tale munci.
|
|
Aleksandr Puskin Evghenii Oneghin |
|
| |
| |
| |
Autor: Aleksandr Puskin
Editura Litera Int.
ISBN 973-8358-91-4
Numar pagini 263
Format 20x13
An aparitie
Dintre toate operele lui Puskin Oneghin este cea mai apropiata inimii sale, cea mai iubita odrasla a fanteziei sale. Gasim aici toata viata, tot sufletul, toata dragostea sa; gasim aici sentimentele, ideile, idealurile sale. Oneghin poate fi calificat drept o enciclopedie a vietii ruse si o opera nationala in cel mai inalt grad. E oare de mirare ca poemul acesta a fost primit de public cu atata entuziasm si ca a avut o influenta enorma asupra literaturii ruse contemporane lui, precum si cele ce i-a urmat? Pentru societatea rusa Oneghin a fost un act de constiinta. A fost un pas gigantic inainte, dupa care n-a mai fost posibil ca societatea sa ramana pe loc. (Vissarion Belinski) |
Imaginea este exemplificativa.
|
ALEXANDR PUSKIN
4.0 Marele poet rus A.S.Puskin a fost silit de autoritatile tariste sa paraseasca capitala Rusiei pe o perioada de trei ani. La 21 septembrie 1820 el ajunge in Chisinau si se stabileste in casa generalului Inzov (astazi transformata in muzeu). In doar trei ani poetul scrie poemele: "Tiganii", "Salul negru", "Lui Ovidiu", "Grecoaica fidela, nu plange", "Lui Baratanschi din Basarabia", "Lui Raievschi", "Generalul Puskin", "Gavriliada", prima parte a celebrului roman in versuri "Evghenii Oneghin" si altele, incluse in circuitul valorilor universale.La Chisinau, Puskin este prezent deseori printre elita oamenilor de cultura de aici. scriitorii C. Stamati, C. Negruzzi, familia Donici si altii, ulterior cunoscuti drept clasici ai literaturii romane.
4.1 Puskin a calatorit mult prin Moldova. In special ii placea sa viziteze conacul familiei Ralli Arbore in satul Dolna din codrii Nisporenilor.
4.2 55 km vest de Chisinau se gaseste un loc pitoresc, indragit si vizitat adeseori de marele poet rus A. Puskin, aflat in exil in Basarabia intre anii 1820 – 1823. Aici el cunoaste mai aproape cultura si traditiile localnicilor, se imprieteneste cu familia Ralli-Arbore, in conacul carora s-a si oprit un timp.
4.3 Se zice ca tanarul Puskin anume aici se indragosteste de tiganca Zamfira, careia dedica cateva poezii. In localitatea Dolna vizitatorii pot vedea conacul familiei Ralli-Arbore in mijlocul unui parc mic, bustul poetului rus, „izvorul Zamfirei” si alte locuri puskiniene.
Şalul negru
Mă uit la şalul negru ca un ieşit din minţi,
Şi-i sufletul meu veşted răzbit de suferinţi.
Pe cînd fusesem tînăr şi-ncrezător, trufaş,
O tînără grecoaică iubit-am pătimaş.
Fermecătoarea fată mă dezmeirda oricînd,
Dar ziua cea cumplită se arătă curînd.
Stam între oaspeţi veseli, voios sorbind din vin,
Cînd îmi bătu la uşă, şoptindu-mi, un străin:
-„Petreci între prieteni şi nu ştii nicidecum
Că tînăra ta greacă te-nşală chiar acum”.
L-am răsplătit cu aur, l-am blestemat neghiob,
Şi l-am strigat îndată pe credinciosu-mi rob.
Ne-am repezit: călare, goneam spre fată drept,
Şi-o crîncenă mîhnire se răsucea în piept.
Ajuns la pragul fetei, simţeam că nu mai pot,
În ochi căzuse ceaţa, eram sleit de tot.
Intrai în casa singur: acolo, pe divan,
Se săruta cu fata, în braţe, un armean.
n-am mai zărit nimic, doar spada s-a zbătut,
tîlharul n-avu vreme să scape din sărut.
Jucai apoi pe trupul lipsit de cap şi-ntins,
Privind năuc la fata ce,-ngălbenînd, s-a stins.
Imi amintesc tăcerea, văd sîngele: tîşnea...
s-a prăpădit grecoaica şi dragostea cu ea.
Smulgîndu-i şalul negru din scumpul cap ucis,
Mi-am şters de sînge spada, rîzînd de vechiul vis.
Iar robul meu prin bezdna cărîndu-i pe sub porţi,
În valuri dunărene i-a prăvalit pe morţi.
De-atunci nu-mi pun sărutul pe ochii nimănui,
Nici o plăcuta noapte în trista-mi viaţă nu-i.
Cu sufletul meu veşted răzbit de suferinţi
Mă uit la şalul negru ca un ieşit din minţi.
1820
