Şcoala de poezie ILEANA MĂLĂNCIOIU Linia vieţii, 1982 Ileana Mălăncioiu S-a nãscut la 23 Ianuarie 1940, în satul Godeni (judetul Arges): "...eram a doua fatã a pãrintilor mei si n-am fost primitã cu prea multã bucurie. Fusese asteptat un bãiat. Tot asteptându-l, dupã mine, mama a mai nãscut încã douã fete, dar nu a mai fost la fel de tristã." - mãrturiseste poeta... :-) A absolvit Facultatea de Filosofie a Universitãtii Bucuresti în 1968, cu lucrarea Locul filozofiei culturii în sitemul lui Lucian Blaga. Doctor în filosofie în 1975, cu teza Vina tragicã (Tragicii Greci, Shakespeare, Dostoievski, Kafka). Lucreazã, înainte de 1989, la Televiziunea Românã, la revista Arges, la Studiourile Animafilm si la revista literarã Viata româneascã (de unde demisioneazã la 31 martie 1988 din pricina acutizãrii cenzurii, inclusiv asupra scrierilor lui Constantin Noica). Dupã '89 lucreazã la revista social-politicã 22, la Editura Litera (redactor sef) si la sãptãmânalul România literarã. "În calitate de redactor la Viata româneascã am reusit sã-l aduc la revistã pe Noica si m-am preocupat de publicarea Scrisorilor despre logicã. Am publicat texte de bazã ale lui Liiceanu, apãrute ulterior în volumul Cearta cu filozofia, m-am strãduit sã impun publicarea în serial a cãrtii lui Andrei Plesu Minima moralia, în fine, m-am ocupat de rubrica de texte filozofice prin care erau reflectate în linii mari preocupãrile celor din Scoala de la Pãltinis" (din conversatia cu Marta Petreu apãrutã în Apostrof, nr. 1-2 / 1998, si reluatã în Cronica melancoliei). În perioada comunistã, Ileana Malancioiu a fost cenzuratã cu grijã (motiv pentru care a fost obligatã sã-si reediteze volumul Urcarea muntelui, decimat de cenzurã) datoritã apetitului ei pentru adevãr si a obstinatiei de a spune exact ce are de spus, chiar si în poezie: Cântec Lumea e tot mai tristã si mai grãbitã Pîinea e tot mai scurtã si mai turtitã Fãrã ca nimeni s-o vadã Poezia a coborât în stradã. Se uitã-n toate pãrtile deodatã Orice drum tot acolo duce Timpul melancoliei a trecut Ea încotro s-o apuce. Poezia a coborît în stradã Poezia sade încã o datã pe baricade Dar lumea e grãbitã, dar strada e pustie Dar cine sã mai citeascã acum poezie? (din volumul Urcarea muntelui) Ileana Mãlãncioiu aduce în poezia sa elementele crestinismului (cosmic) al satului românesc, adesea încifrate si deghizate (sã nu uitãm cã cea mai mare partea poemelor trebuiau sã strãbatã o cenzurã care nu era proastã...). E vorba desigur de o anumitã credintã în posibilitatea de transfigurare a unui eveniment nefericit, de a anula consecintele iremediabile ale unui eveniment tragic, încãrcându-le de valori pânã atunci necunoscute (cum spunea Mircea Eliade despre Miorita). E vorba si de consubstantialitatea vietii si a mortii: "Eu nu am fãcut altceva decât sã-l preiau de la ai mei si sã-l duc, în felul meu, mai departe. Vin de undeva de unde oamenii nu cred cã mor, ci cã trec în lumea cealaltã. Cu un sfert de orã înainte de a pleca, tata îi spunea mamei sã aibã grijã de casã, de gardul dinspre apus, care stã sã se surpe, si sã scoatã din pãmânt prunii care s-au uscat, cã încurcã locul degeaba. Când s-a despãrtit de el, mãtusa mea îl ruga: dacã îl întâlnesti pe Ion al meu, sã-i spui sã-si aducã aminte de mine, cã m-a lãsat singurã si a plecat. Având în vedere consubstantialitatea celor douã lumi, despre care vorbeam, si trecerea fireascã din una în cealaltã presupusã de aceasta, cred cã este de la sine înteles cã revelatia mea cu moartea este totodatã si revelatia mea cu viata. Mai mult decât moartea, mã obsedeazã moartea psihicã, pentru cã nu pot îndura gândul de a fi morti inainte de a muri. Ca si credinta, scrisul mi se pare prin el însusi un fel de moarte a mortii si de înviere a vietii" (din conversatia cu Marta Petreu apãrutã în Apostrof, nr. 1-2 / 1998, si reluatã în Cronica melancoliei). Nicolae Steinhardt despre Ileana Mãlãncioiu Aferim, femeie! Curajoasã. Asprã. Le vede, le stie, le spune. Si cu suflet de muiere sensibilã, simtitoare. Suflet adânc, colturos. Mare poetã. Da, asta admir: o tãrie inteligentã (foc) si totodatã accesibilã milei, duiosiei (indirecte). Am calificat-o: o Antigonã ducându-l pe Oedip de mânã, dar o Antigonã cu suflet de Electrã (si de Ecaterina Teodoroiu). Volume de poeme: • Pasãrea tãiatã (The Slaughtered Fowl), Editura Tineretului, 1967 • Cãtre Ieronim (Unto Hieronymus), Editura Albatros, 1970 • Inima reginei (The Queen's Heart), Editura Eminescu, 1971 • Poezii (Poems), Editura Cartea Româneascã, 1973 • Crini pentru domnisoara mireasã (Lilies for Her Ladyship the Bride), Editura Cartea Româneascã, 1973 (Premiul Academiei) • Ardere de tot (Burnt Offering), Editura Cartea Româneascã, 1976 • Peste zona interzisã (Across the Forbidden Zone), Editura • Cartea Româneascã, 1979 (Premiul Uniunii Scriitorilor) • Cele mai frumoase poezii (The Most Beautiful Poems), Editura Albatros, 1980 • Sora mea de dincolo (My Sister Beyond), Editura Cartea Româneascã, 1980 • Linia vietii (The Line of Life), Editura Cartea Româneascã, 1982 (Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti) • Peste zona interzisã / A travers la zone interdite, Editura Eminescu, 1984 (antologie bilingvã francezã-românã cu o prefatã de Eugen Negrici) • Urcarea muntelui (The Climbing of the Mountain), Editura Albatros, 1985 (Premiul Uniunii Scriitorilor • Peste zona interzisã / Across the Forbidden Zone, Editura Eminescu, 1985 (antologie bilingvã – în traducerea englezã a lui Dan Dutescu si cu o prefatã de Valeriu Cristea) • Urcarea muntelui, Editura Litera, 1992 (editia a II-a, necenzuratã si adãugitã) • Ardere de tot (antologie), Editura Eminescu (seria "Poeti români contemporani"), 1992 (antologie si vesuri inedite) • Scarseldsberget, Hypatia, Stckholm, 1995 (versuri traduse în limba suedezã) • Poezii, Editura Vitruviu, Bucuresti, 1996 (antologie si versuri inedite) • Linia vietii (antologie), Editura Polirom, 1999 (antologie din toate volumele si versuri inedite, cu o prefatã de Nicolae Manolescu) Eseuri si publicisticã în volum: • Vina tragicã – Tragicii Greci, Shakespeare, Dostoievski, Kafka (Tragic Guilt - The Greek Tragedians, Shakespeare Dostoyevsky, Kafka), Cartea Româneascã, 1978 • Cãlãtorie spe mine însãmi, Editura Cartea Româneascã, 1987 • Crimã si moralitate (eseuri politice), Editura Litera, 1993 • Cronica melancoliei, Editura Enciclopedicã, 1998 (Premiul Salonului de Carte de la Cluj) Ileana Malancioiu a publicat "Linia vietii" de Eugen Radescu Antologia poetica a Ilenei Malancioiu, "Linia vietii", lansata de Polirom, este considerata de Nicolae Manolescu una din cele mai bune carti de poezie romaneasca. Volumul reuneste, in peste doua sute de pagini, cele mai importante poeme ale Ilenei Malancioiu, aparute, din 1967, de la debutul cu "Pasarea taiata", pina in 1996, sub titlul "Poezii". "Ileana Malancioiu face parte din generatia lui Nichita Stanescu, a lui Sorescu, a lui Mircea Ciobanu. In acesti ultimi 40 de ani au aparut mai multi poeti adevarati decit in cei doua sute de ani care i-au precedat", a observat criticul Nicolae Manolescu. In continuare, el s-a referit la cariera poetica a Ilenei Malancioiu, o poeta ignorata de manualele scolare sau popularitate, care este insa o mare valoare a literaturii romane. "Unii dintre autorii din generatia ‘60 au fost omologati: de critica, de cititori, de manualele scolare. Si nu pentru ca ar fi fost mai inzestrati decit Ileana Malancioiu, mai profunzi, mai originali sau mai talentati decit ea. Ci din motive de istorie literara, a spus Manolescu. "Cei care au debutat la inceputul anilor ‘60, asumindu-si si un risc, pentru ca primele lor carti cad acum, au fost foarte repede asimilati, astfel incit zece ani mai tirziu erau in cartile de scoala. Apoi, poarta s-a inchis separindu-i pe Nichita, Sorescu si Blandiana de Daniel Turcea, Mircea Ciobanu, Ileana Malancioiu", a explicat criticul. Cuvintul final i-a apartinut chiar autoarei, care in urma cu doua zile a implinit 60 de ani. Poeta a declarat ca nu are nimic de reprosat criticii, pentru ca si ea a avut o atitudine rezervata in privinta exegetilor, pentru ca si-a lansat primul volum cind era o tinara absolventa de Filosofie si si-a daruit cartile prietenilor, in loc sa le trimita oamenilor de litere. Ea a povestit ca la citva timp dupa ce i-a aparut cartea de debut, "Pasarea taiata", a primit o scrisoare de la un tractorist, in care acesta-i spunea ca i-a ales cartea vazind ca poeta e nascuta la aceeasi data cu el. Apoi, dupa ce a trecut in revista diversele opinii pe care le-a suscitat poezia de-a lungul timpului, poezia ei, Ileana Malancioiu a recitat citeva poeme. La lansarea volumului au participat numeroase personalitati literare, prieteni ai poetei care, desi nu a scris niciodata poezii slugarnice sau patriotarde, a primit numeroase premii: cel al Academiei Romane, Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti si al Uniunii Scriitorilor din Romania si premiile nationale "Mihai Eminescu" si "Lucian Blaga" pentru intreaga opera. Cântec de primăvară Deşert Legendă Mi s-a întins o mână Acord final Pastel O aură de ger Mă uit în sufletul tău Într-o aşteptare apăsătoare Au să rămână plopii Cântec de primăvară A venit primăvara, speranţele din iarnă s-au dus, Acum se duc speranţele de primăvară, Dar o să fie bine la toamnă, Dar o să fie bine la sfârşit. Dar o să fie bine după aceea, Când nu vom mai şti nimic, Dacă nu vom mai şti nimic, Dar cine ştie. Oricum o să fie bine, Vine o vreme când totul e bine, Dar eu mă încpăţânez să cred Că încă nu e vremea. A venit primăvara, speranţele din iarnă s-au dus, Acum se duc speranţele de primăvară, Am plecat la munte să mai uit o vreme Şi-am început din nou să urc muntele. Deşert Atunci când unul dintre noi nu va mai fi, Când pentru cel rămas singur va fi foarte târziu Şi va aştepta să se culce pe un pat din tinere ramuri Între cele două lumi se va face pustiu. Vom trece prin pustiu cum trece o cămilă Nu prin urechile acului, ci prin pustiu, Ne vom sprijini pe propriile noastre cocoaşe Şi vom bea însetaţi din izvorul viu. Deşert şi deşertăciune e totul, Vor spune cei care ne vor vedea, Dar noi nu vom aştepta să ieşim din deşert Şi aşteptarea noastră nu va fi grea. Vom fi dromaderi care se caută unul pe altul Şi vom călca prin nisipul încins fără jale, Ştiind că deşertul pe care-l străbatem E singura noastră cale. Legendă Stau într-un zid ca Ana lui Manole, Numai că nu sunt Ana, iar cel care m-a zidit N-a visat nimic niciodată. El m-a închis într-un zid gata făcut, În propriul său zid de apărare, Ca să nu fiu nici înăuntrul hotarelor lui Nici în afară. El visează abia acum la sfârşit Şi umblă să mă scoată din piatră seacă, Dar nu mai ştie unde m-a zidit. Mi s-a întins o mână Mi s-a întins o mână Mare şi puternică Şi eu nu ştiu ce să fac, Mi s-a întins o mână Şi eu tac Şi eu plâng în camera mea, Mi s-a întins o mână de fier Şi nu mă pot decide Să mă spânzur de ea. Acord final Voi muri şi nu voi ştii absolut nimic despre moartea mea, Aşa cum despre naşterea mea nu ştiu absolut nimic, Am deschis ochii am plâns şi am râs şi am plâns Îi voi închide şi nu voi avea ce să zic. Şi totuşi moartea nu este un lucru real, Mar real decât naşterea, poate, Simt sufletul ridicându-se-ncet ca pe-o culme Peste golul în care va-ncepe să-noate. Calcă pe trepte de aer tot mai rare, E din ce în ce mai departe de trup, Aud încheieturile scărilor cum trosnesc Dar nu mă mai tem că se rup. Cât se mai poate cădea din această vale În care nimeni nu mai poate trăi altfel Decât anume pentru trupul său Şi nici măcar pentru el? Pastel E seară. E iarnă. E frig. Sunt singură. Tremur. Mi-e teamă. În capul meu iar se petrece Aievea o moarte de seamă. A mea, sau a ta, sau a lui, A ei, sau a lor, mi-e tot una, Pe valea aceasta-ngheţată De moarte se-apropie luna Încet, ca un cap atârnat De-un pom ce se clatină-n cer Şi-mi scutură chiar în odaie Coroana albită de ger. O aură de ger Viscol peste zăpezi, o aură de ger Se învârteşte-n aer din ce în ce mai sus, Mă uit încremenită până a treia zi Când se înalţă către cer Iisus. L-aşteaptă Tatăl Său şi-a vrut să urce iarna, Dar eu nu-l mai zăresc, sub aura de ger, Trupul Lui sfânt a dispărut pe drumul Pe care o pornise către cer. Va sta aici cu noi şi îşi va duce crucea Pe muntele acesta pe care îl văd iară Între cei doi tâlhari şi se va înălţa Abia la primăvară. Mă uit în sufletul tău Mă uit în sufletul tău desprins de trup Şi ajuns în miezul nopţii la mine-n odaie, E trist, e obosit, e singur, Nu e-nvăţat să umble fără straie De carne şi de oase, nu e-nvăţat Să se uite cineva drept în el, Şade în faţa mea şi luminează Şi tremură ca un miel. Îi dau drumul prin întuneric Şi pluteşte pe ape Şi se întorce spre trupul În care nu mai încape. Într-o aşteptare apăsătoare Azi nu mai scriu versuri, nu mai visez, Nu mai tremur, nu mai plâng, nu mai sunt, Într-o aşteptare apăsătoare m-am îngropat În mine însămi ca într-un mormânt. Coboară un înger în el şi mă caută, Nu mă găseşte şi crede că-am înviat, Doamne, cât de naivi sunt şi îngerii ăştia Care de-atâta vreme nu au aflat Că nu învie morţii, e în zadar (copile), Oricâtă speranţă, oricâtă îndoială, oricât Ar plânge mironosiţele în acest cimitir În care mi s-a făcut urât Să tot ascult plânsul lor care nu se mai termină, Să tot încerc să ies din acest noroi, Să tot dau la o parte lespedea asta grea Pe care nu ştiu cine o pune înapoi. Au să rămână plopii Nu mă cunosc decât atunci când plâng Ştergându-mi lacrimile pe furiş Şi încercând cu greu să te ascult De parcă-mi şade inima pieziş De teamă că mă-ndepărtez prea mult. Suntem ca malurile unui râu Pe care apa veşnic le desparte Şi le uneşte strâns fără să vrea Copiii dau cu pietre din fiecare parte Şi pietrele alunecă în ea. Când va seca izvorul va fi un prund întins Cu păsări ce ILEANA MĂLĂNCIOIU ________________________________________

ILEANA MĂLĂNCIOIU

Linia vieţii, 1982

Ileana Mălăncioiu S-a nãscut la 23 Ianuarie 1940, în satul Godeni (judetul Arges): "...eram a doua fatã a pãrintilor mei si n-am fost primitã cu prea multã bucurie. Fusese asteptat un bãiat. Tot asteptându-l, dupã mine, mama a mai nãscut încã douã fete, dar nu a mai fost la fel de tristã." - mãrturiseste poeta... :-) A absolvit Facultatea de Filosofie a Universitãtii Bucuresti în 1968, cu lucrarea Locul filozofiei culturii în sitemul lui Lucian Blaga. Doctor în filosofie în 1975, cu teza Vina tragicã (Tragicii Greci, Shakespeare, Dostoievski, Kafka). Lucreazã, înainte de 1989, la Televiziunea Românã, la revista Arges, la Studiourile Animafilm si la revista literarã Viata româneascã (de unde demisioneazã la 31 martie 1988 din pricina acutizãrii cenzurii, inclusiv asupra scrierilor lui Constantin Noica). Dupã '89 lucreazã la revista social-politicã 22, la Editura Litera (redactor sef) si la sãptãmânalul România literarã. "În calitate de redactor la Viata româneascã am reusit sã-l aduc la revistã pe Noica si m-am preocupat de publicarea Scrisorilor despre logicã. Am publicat texte de bazã ale lui Liiceanu, apãrute ulterior în volumul Cearta cu filozofia, m-am strãduit sã impun publicarea în serial a cãrtii lui Andrei Plesu Minima moralia, în fine, m-am ocupat de rubrica de texte filozofice prin care erau reflectate în linii mari preocupãrile celor din Scoala de la Pãltinis" (din conversatia cu Marta Petreu apãrutã în Apostrof, nr. 1-2 / 1998, si reluatã în Cronica melancoliei). În perioada comunistã, Ileana Malancioiu a fost cenzuratã cu grijã (motiv pentru care a fost obligatã sã-si reediteze volumul Urcarea muntelui, decimat de cenzurã) datoritã apetitului ei pentru adevãr si a obstinatiei de a spune exact ce are de spus, chiar si în poezie: Cântec Lumea e tot mai tristã si mai grãbitã Pîinea e tot mai scurtã si mai turtitã Fãrã ca nimeni s-o vadã Poezia a coborât în stradã. Se uitã-n toate pãrtile deodatã Orice drum tot acolo duce Timpul melancoliei a trecut Ea încotro s-o apuce. Poezia a coborît în stradã Poezia sade încã o datã pe baricade Dar lumea e grãbitã, dar strada e pustie Dar cine sã mai citeascã acum poezie? (din volumul Urcarea muntelui) Ileana Mãlãncioiu aduce în poezia sa elementele crestinismului (cosmic) al satului românesc, adesea încifrate si deghizate (sã nu uitãm cã cea mai mare partea poemelor trebuiau sã strãbatã o cenzurã care nu era proastã...). E vorba desigur de o anumitã credintã în posibilitatea de transfigurare a unui eveniment nefericit, de a anula consecintele iremediabile ale unui eveniment tragic, încãrcându-le de valori pânã atunci necunoscute (cum spunea Mircea Eliade despre Miorita). E vorba si de consubstantialitatea vietii si a mortii: "Eu nu am fãcut altceva decât sã-l preiau de la ai mei si sã-l duc, în felul meu, mai departe. Vin de undeva de unde oamenii nu cred cã mor, ci cã trec în lumea cealaltã. Cu un sfert de orã înainte de a pleca, tata îi spunea mamei sã aibã grijã de casã, de gardul dinspre apus, care stã sã se surpe, si sã scoatã din pãmânt prunii care s-au uscat, cã încurcã locul degeaba. Când s-a despãrtit de el, mãtusa mea îl ruga: dacã îl întâlnesti pe Ion al meu, sã-i spui sã-si aducã aminte de mine, cã m-a lãsat singurã si a plecat. Având în vedere consubstantialitatea celor douã lumi, despre care vorbeam, si trecerea fireascã din una în cealaltã presupusã de aceasta, cred cã este de la sine înteles cã revelatia mea cu moartea este totodatã si revelatia mea cu viata. Mai mult decât moartea, mã obsedeazã moartea psihicã, pentru cã nu pot îndura gândul de a fi morti inainte de a muri. Ca si credinta, scrisul mi se pare prin el însusi un fel de moarte a mortii si de înviere a vietii" (din conversatia cu Marta Petreu apãrutã în Apostrof, nr. 1-2 / 1998, si reluatã în Cronica melancoliei). Nicolae Steinhardt despre Ileana Mãlãncioiu Aferim, femeie! Curajoasã. Asprã. Le vede, le stie, le spune. Si cu suflet de muiere sensibilã, simtitoare. Suflet adânc, colturos. Mare poetã. Da, asta admir: o tãrie inteligentã (foc) si totodatã accesibilã milei, duiosiei (indirecte). Am calificat-o: o Antigonã ducându-l pe Oedip de mânã, dar o Antigonã cu suflet de Electrã (si de Ecaterina Teodoroiu). Volume de poeme: Pasãrea tãiatã (The Slaughtered Fowl), Editura Tineretului, 1967 Cãtre Ieronim (Unto Hieronymus), Editura Albatros, 1970 Inima reginei (The Queen's Heart), Editura Eminescu, 1971 Poezii (Poems), Editura Cartea Româneascã, 1973 Crini pentru domnisoara mireasã (Lilies for Her Ladyship the Bride), Editura Cartea Româneascã, 1973 (Premiul Academiei) Ardere de tot (Burnt Offering), Editura Cartea Româneascã, 1976 Peste zona interzisã (Across the Forbidden Zone), Editura Cartea Româneascã, 1979 (Premiul Uniunii Scriitorilor) Cele mai frumoase poezii (The Most Beautiful Poems), Editura Albatros, 1980 Sora mea de dincolo (My Sister Beyond), Editura Cartea Româneascã, 1980 Linia vietii (The Line of Life), Editura Cartea Româneascã, 1982 (Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti) Peste zona interzisã / A travers la zone interdite, Editura Eminescu, 1984 (antologie bilingvã francezã-românã cu o prefatã de Eugen Negrici) Urcarea muntelui (The Climbing of the Mountain), Editura Albatros, 1985 (Premiul Uniunii Scriitorilor Peste zona interzisã / Across the Forbidden Zone, Editura Eminescu, 1985 (antologie bilingvã – în traducerea englezã a lui Dan Dutescu si cu o prefatã de Valeriu Cristea) Urcarea muntelui, Editura Litera, 1992 (editia a II-a, necenzuratã si adãugitã) Ardere de tot (antologie), Editura Eminescu (seria "Poeti români contemporani"), 1992 (antologie si vesuri inedite) Scarseldsberget, Hypatia, Stckholm, 1995 (versuri traduse în limba suedezã) Poezii, Editura Vitruviu, Bucuresti, 1996 (antologie si versuri inedite) Linia vietii (antologie), Editura Polirom, 1999 (antologie din toate volumele si versuri inedite, cu o prefatã de Nicolae Manolescu) Eseuri si publicisticã în volum: Vina tragicã – Tragicii Greci, Shakespeare, Dostoievski, Kafka (Tragic Guilt - The Greek Tragedians, Shakespeare Dostoyevsky, Kafka), Cartea Româneascã, 1978 Cãlãtorie spe mine însãmi, Editura Cartea Româneascã, 1987 Crimã si moralitate (eseuri politice), Editura Litera, 1993 Cronica melancoliei, Editura Enciclopedicã, 1998 (Premiul Salonului de Carte de la Cluj) Ileana Malancioiu a publicat "Linia vietii" de Eugen Radescu Antologia poetica a Ilenei Malancioiu, "Linia vietii", lansata de Polirom, este considerata de Nicolae Manolescu una din cele mai bune carti de poezie romaneasca. Volumul reuneste, in peste doua sute de pagini, cele mai importante poeme ale Ilenei Malancioiu, aparute, din 1967, de la debutul cu "Pasarea taiata", pina in 1996, sub titlul "Poezii". "Ileana Malancioiu face parte din generatia lui Nichita Stanescu, a lui Sorescu, a lui Mircea Ciobanu. In acesti ultimi 40 de ani au aparut mai multi poeti adevarati decit in cei doua sute de ani care i-au precedat", a observat criticul Nicolae Manolescu. In continuare, el s-a referit la cariera poetica a Ilenei Malancioiu, o poeta ignorata de manualele scolare sau popularitate, care este insa o mare valoare a literaturii romane. "Unii dintre autorii din generatia ‘60 au fost omologati: de critica, de cititori, de manualele scolare. Si nu pentru ca ar fi fost mai inzestrati decit Ileana Malancioiu, mai profunzi, mai originali sau mai talentati decit ea. Ci din motive de istorie literara, a spus Manolescu. "Cei care au debutat la inceputul anilor ‘60, asumindu-si si un risc, pentru ca primele lor carti cad acum, au fost foarte repede asimilati, astfel incit zece ani mai tirziu erau in cartile de scoala. Apoi, poarta s-a inchis separindu-i pe Nichita, Sorescu si Blandiana de Daniel Turcea, Mircea Ciobanu, Ileana Malancioiu", a explicat criticul. Cuvintul final i-a apartinut chiar autoarei, care in urma cu doua zile a implinit 60 de ani. Poeta a declarat ca nu are nimic de reprosat criticii, pentru ca si ea a avut o atitudine rezervata in privinta exegetilor, pentru ca si-a lansat primul volum cind era o tinara absolventa de Filosofie si si-a daruit cartile prietenilor, in loc sa le trimita oamenilor de litere. Ea a povestit ca la citva timp dupa ce i-a aparut cartea de debut, "Pasarea taiata", a primit o scrisoare de la un tractorist, in care acesta-i spunea ca i-a ales cartea vazind ca poeta e nascuta la aceeasi data cu el. Apoi, dupa ce a trecut in revista diversele opinii pe care le-a suscitat poezia de-a lungul timpului, poezia ei, Ileana Malancioiu a recitat citeva poeme. La lansarea volumului au participat numeroase personalitati literare, prieteni ai poetei care, desi nu a scris niciodata poezii slugarnice sau patriotarde, a primit numeroase premii: cel al Academiei Romane, Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti si al Uniunii Scriitorilor din Romania si premiile nationale "Mihai Eminescu" si "Lucian Blaga" pentru intreaga opera.

Cântec de primăvară

Deşert

Legendă

Mi s-a întins o mână

Acord final

Pastel

O aură de ger

Mă uit în sufletul tău

Într-o aşteptare apăsătoare

Au să rămână plopii

Cântec de primăvară

A venit primăvara, speranţele din iarnă s-au dus,

Acum se duc speranţele de primăvară,

Dar o să fie bine la toamnă,

Dar o să fie bine la sfârşit.

Dar o să fie bine după aceea,

Când nu vom mai şti nimic,

Dacă nu vom mai şti nimic,

Dar cine ştie.

Oricum o să fie bine,

Vine o vreme când totul e bine,

Dar eu mă încpăţânez să cred

Că încă nu e vremea.

A venit primăvara, speranţele din iarnă s-au dus,

Acum se duc speranţele de primăvară,

Am plecat la munte să mai uit o vreme

Şi-am început din nou să urc muntele.

Deşert

Atunci când unul dintre noi nu va mai fi,

Când pentru cel rămas singur va fi foarte târziu

Şi va aştepta să se culce pe un pat din tinere ramuri

Între cele două lumi se va face pustiu.

Vom trece prin pustiu cum trece o cămilă

Nu prin urechile acului, ci prin pustiu,

Ne vom sprijini pe propriile noastre cocoaşe

Şi vom bea însetaţi din izvorul viu.

Deşert şi deşertăciune e totul,

Vor spune cei care ne vor vedea,

Dar noi nu vom aştepta să ieşim din deşert

Şi aşteptarea noastră nu va fi grea.

Vom fi dromaderi care se caută unul pe altul

Şi vom călca prin nisipul încins fără jale,

Ştiind că deşertul pe care-l străbatem

E singura noastră cale.

Legendă

Stau într-un zid ca Ana lui Manole,

Numai că nu sunt Ana, iar cel care m-a zidit

N-a visat nimic niciodată.

El m-a închis într-un zid gata făcut,

În propriul său zid de apărare,

Ca să nu fiu nici înăuntrul hotarelor lui

Nici în afară.

El visează abia acum la sfârşit

Şi umblă să mă scoată din piatră seacă,

Dar nu mai ştie unde m-a zidit.

Mi s-a întins o mână

Mi s-a întins o mână

Mare şi puternică

Şi eu nu ştiu ce să fac,

Mi s-a întins o mână

Şi eu tac

Şi eu plâng în camera mea,

Mi s-a întins o mână de fier

Şi nu mă pot decide

Să mă spânzur de ea.

Acord final

Voi muri şi nu voi ştii absolut nimic despre moartea mea,

Aşa cum despre naşterea mea nu ştiu absolut nimic,

Am deschis ochii am plâns şi am râs şi am plâns

Îi voi închide şi nu voi avea ce să zic.

Şi totuşi moartea nu este un lucru real,

Mar real decât naşterea, poate,

Simt sufletul ridicându-se-ncet ca pe-o culme

Peste golul în care va-ncepe să-noate.

Calcă pe trepte de aer tot mai rare,

E din ce în ce mai departe de trup,

Aud încheieturile scărilor cum trosnesc

Dar nu mă mai tem că se rup.

Cât se mai poate cădea din această vale

În care nimeni nu mai poate trăi altfel

Decât anume pentru trupul său

Şi nici măcar pentru el?

Pastel

E seară. E iarnă. E frig.

Sunt singură. Tremur. Mi-e teamă.

În capul meu iar se petrece

Aievea o moarte de seamă.

A mea, sau a ta, sau a lui,

A ei, sau a lor, mi-e tot una,

Pe valea aceasta-ngheţată

De moarte se-apropie luna

Încet, ca un cap atârnat

De-un pom ce se clatină-n cer

Şi-mi scutură chiar în odaie

Coroana albită de ger.

O aură de ger

Viscol peste zăpezi, o aură de ger

Se învârteşte-n aer din ce în ce mai sus,

Mă uit încremenită până a treia zi

Când se înalţă către cer Iisus.

L-aşteaptă Tatăl Său şi-a vrut să urce iarna,

Dar eu nu-l mai zăresc, sub aura de ger,

Trupul Lui sfânt a dispărut pe drumul

Pe care o pornise către cer.

Va sta aici cu noi şi îşi va duce crucea

Pe muntele acesta pe care îl văd iară

Între cei doi tâlhari şi se va înălţa

Abia la primăvară.

Mă uit în sufletul tău

Mă uit în sufletul tău desprins de trup

Şi ajuns în miezul nopţii la mine-n odaie,

E trist, e obosit, e singur,

Nu e-nvăţat să umble fără straie

De carne şi de oase, nu e-nvăţat

Să se uite cineva drept în el,

Şade în faţa mea şi luminează

Şi tremură ca un miel.

Îi dau drumul prin întuneric

Şi pluteşte pe ape

Şi se întorce spre trupul

În care nu mai încape.

Într-o aşteptare apăsătoare

Azi nu mai scriu versuri, nu mai visez,

Nu mai tremur, nu mai plâng, nu mai sunt,

Într-o aşteptare apăsătoare m-am îngropat

În mine însămi ca într-un mormânt.

Coboară un înger în el şi mă caută,

Nu mă găseşte şi crede că-am înviat,

Doamne, cât de naivi sunt şi îngerii ăştia

Care de-atâta vreme nu au aflat

Că nu învie morţii, e în zadar (copile),

Oricâtă speranţă, oricâtă îndoială, oricât

Ar plânge mironosiţele în acest cimitir

În care mi s-a făcut urât

Să tot ascult plânsul lor care nu se mai termină,

Să tot încerc să ies din acest noroi,

Să tot dau la o parte lespedea asta grea

Pe care nu ştiu cine o pune înapoi.

Au să rămână plopii

Nu mă cunosc decât atunci când plâng

Ştergându-mi lacrimile pe furiş

Şi încercând cu greu să te ascult

De parcă-mi şade inima pieziş

De teamă că mă-ndepărtez prea mult.

Suntem ca malurile unui râu

Pe care apa veşnic le desparte

Şi le uneşte strâns fără să vrea

Copiii dau cu pietre din fiecare parte

Şi pietrele alunecă în ea.

Când va seca izvorul va fi un prund întins

Cu păsări ce se scaldă în nisip

Şi se izbesc în lespezile calde

Ne vom schimba la suflet şi la chip

Şi ne vom depărta ca să scalde.

Din tot ce-au fost au să rămână plopii

Pe marginile drumului pustiu

Cu frunze care tremură-aşteptând,

Fără să ştie că e prea târziu,

Fără să ştie ce şi până când.

ILEANA MĂLĂNCIOIU

---