SAINT JOHN PERSE *EXIL*

 

 

 

 

Saint-John Perse

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Motivația Juriului Nobel

„pentru zborul avântat și imaginația vie a poeziei sale, care reflectă în mod vizionar condițiile vremii noastre.”

Date biografice

Marie-René Alexis Saint-Léger Léger, ce va semna ca scriitor cu numele de Saint-John Perse, s-a născut la 31 mai 1887 în Guadelupa (Pointe-á-Pitre).
Își petrece copilǎria în mica insulǎ-proprietate a pǎrinților sǎi - Saint-Léger-les-Feuilles, în mijlocul unei exuberante naturi tropicale.
În 1899 se stabilește împreunǎ cu familia sa în Franța, unde studiază la liceul din Pau. Leagǎ o strânsa prietenie cu Francis Jammmes.
Scrie "Images à Crusoé"(Imagini pentru Crusoe) în 1904. Studiază la facultațile de drept, științe și litere din Bordeaux, interesându-se cu precădere de filozofii presocratici și de dreptul roman.
Publicǎ sub numele de Saint-Léger Léger volumul de versuri "Éloges" (Elegii, 1911). După călătorii în Spania, Germania și Anglia, se stabilește la Paris, pregătindu-se pentru cariera diplomatică (1914).
Ca secretar de ambasadă la Peking, călătorește prin China, Coreea, Japonia, Mongolia. În aceeași perioadă compune "Anabase" (1916-1920), volum de poeme pe care îl va publica in 1924. Expert politic la Conferința Internaționala de la Washington din 1921, director în Cabinetul Diplomatic a lui Aristide Briand în 1925, director politic în Ministerul Afacerilor Externe în 1929, ambasador, secretar general al afacerilor externe, în 1933, decorat cu Legiunea de Onoare, este îndepărtat din funcțiile sale în 1940 în timpul guvernului de la Vichy, în urma neacceptării postului de ambasador la Washington.
Pleacă la New York, stabilindu-se apoi, în calitate de consilier la Library of Congress, la Washington. Guvernul de la Vichy îi retrage cetățenia franceză, precum și decorația, confiscându-i toate bunurile. După Eliberare este reintegrat în toate drepturile, dar scriitorul va continua să locuiască la Washington, de unde va reveni în Franța în fiecare an la proprietatea sa din Hyères. În 1959 i se decernează Marele Premiu Național pentru Literatură, iar în 1960 Premiul Nobel.
Moare la 20 septembrie 1975, la Giens. Poezia sa reintegrează experiența suprarealistă, fiind totodată o construcție riguros calculată și îl situează printre cei mai importanți poeți francezi ai secolului al XX-lea și, fără îndoiala, printre cei mai traduși (în ciuda dificultăților ridicate de vocabularul extraordinar de bogat al acestei poezii clasice și baroce totodată).

 

Bibliografie

• Éloges (Elegii), (1911)
• Amitié du Prince (Prietenia Prințului), (1924)
• Anabase, (1924)
• Exil, (1942)
• Pluies (Ploi), (1943)
• Neiges (Zăpezi), (1944)
• Vents (Vânturi), (1946)
• Amers (Repere pe mare), (1957)
• Chronique (Cronică), (1960)
• L'Ordre des oiseaux (Ordinul păsărilor), (1962)
• Pour Dante (Pentru Dante), (1965)

*POEME* SAINT JOHN PERSE*

EXIL (VII)

„...Sintaxa a fulgerului! O, pur limbaj de exil!

Departe e malul celălalt unde mesajul se luminează:

     Duoă frunţi de femei sub cenuşă, însemnate de-

Acelaşi deget; două aripi de femei la fereastră, stârnite

de-acelaşi suflu...

      Dormeai în această noapte, sub naltul copac de

fosfor, o, inimă de fiinţă în rugă prin lume,o, mamă a

Proscrisului, când în oglinzile odăii imprimat îi fu chipul?

      Şi tu, mai zorită sub fulger,o, tu zorită să tresari

pe celălalt mal al sufletului ei, soaţă a forţei sale şi slăbi-

ciune a forţe sale, tu ce suflarea ţi-o întregei cu su-

flarea ei,

        Te vei mai aşeza pe patul pustiu, în tresăririle

sufletului tău de femeie?

         Exilul nu-i de ieri! Exilul nu-i de ieri!...urăşte,

o, femeie, sub streaşina casei tale, un cântec de pasăre

din Barbaria...

           Tu n-o să asculţi vijelia în depărtare înmulţindu-ne

drumurile şi paşii, fără ca strigătul tău de femeie,în

noapte, să nu asalteze în cuibul său pajura echivocă a fericirii!”

     ....  Taci, slăbiciune, şi tu, parfum de soţie în noapte

Ca migdala nopţii însăşi.

            Pretutindeni pribeagă pe ţărmuri, pretutindeni

pribeagă pe mări, taci, duioşie, şi prezenţă creată cu

aripi la înălţimea şeii mele.

             Voi relua drunul meu de Numid, în lungul mării

de-nstrăinat...Nici o verbină pe buze, ci pe lim-

bă, ca o sare, încă fermentul acesta al lumii vechi.

              Silitra şi natronul sunt teme ale exilului. Gândurile

noastre fug la fapte pe pârtii de oase. Fulgerul îmi des-

chide o albie de proiecte mai vaste. Furtuna în van mută

bornele absenţei.

               Cei ce s-au dus să se-ncrucişeze în marile Indii atlan-

tice, cei care adulmecă ideea nouă în prospeţimile

abisului, cei care suflă din cornuri la porţile viitorului

                Ştiu că-n nisipurile exilului şuieră marile pasiuni

ghemuite sub biciul fulgerului... O, Risipitorule sub

sarea şi spuma lui iunie! Păstrează vie printre noi forţa

ocultă a cântului tău!

               Asemenea celui care spune trimisului, şi acesta

îi e mesajul: qascundeţi faţa femeilor noastre; ridicaţi

fruntea fiilor noştri; şi consemnul e de-a spăla piatra

pragurilor voastre...Vă voi spune în şoaptă izvoarele

unde mâine vom clădi o mânie pură.”

                                         #

             

                Şi e ceasul, o, Poete, să-ţi spui numele, neamul, şi

rasa....

                         

Traducere Aurel Rău