ODYSSEAS ELYTIS

ODYSSEAS ELYTIS

Biografie Odisseas Elytis

Poet grec, născut la 2 noiembrie 1911 în Iraklion (Creta); numele adevărat: Odysseas Alepoudelis; studii liceale şi universitare (neterminate) la Atena, numeroase călătorii în străinătate. In 1940 e mobilizat cu gradul de sublocotenent şi participă la luptele din munţii Greciei şi din Albania împotriva invaziei italiene; în 1941 se îmbolnăveşte şi e trimis în spatele frontului; director al Radiodifuziunii greceşti (1945), se dedică din 1946 exclusiv literaturii (debutase din 1940 cu volumul \"Orientări\"). Intre 1969 şi 1974, anii dictaturii militare, se autoexilează în Franţa. Reîntors în patrie îşi continuă activitatea literară bucurându-se de un prestigiu pe care, dintre contemporani, doar Giorgios Seferis şi Iannis Ritsos l-au avut. Laureat Nobel în 1979.
Bibliografie selectivă:
\"Orientări\" (1940), \"Soarele Întâiul\" (1043), \"Cântec Eroic şi Funebru pentru Sublocotenentul căzut în Albania\" (1945), \"To Axion Esti\" (1959), \"Soarele Insoritul\" (1971), \"Monograma\" (1972), \"Răzleţitele\" (1974), \"Cartea semnelor\" (1977), \"Maria Nefeli\" (1979).

Referinţe critice:
« Gândirea lirică a lui Elytis, îmbibată de romantism, dezvoltă în faţa noastră o metafizică plină de deplin senzualism spiritual. Stâncile, insulele, marea albastră greacă, vânturile, pe de o parte continuă să fie reale, pe de altă parte devin embleme cu sensul pe care l-am da simbolurilor din alchimie. Cu acestea îşi exercită poetul magia şi ţinem să mărturisim că este vorba de o cu totul originală magie greacă. » (...) « Poeziile sale sunt creaţii care invocă spiritul etern al lumii greceşti, acela care de secole a locuit şi continuă să locuiască şi să magnetizeze conştiinţa europeană cu continue referiri la un ideal de perfecţiune la un ideal de perfecţiune care, ca simplă posibilitate, persistă de altfel până în zilele noastre. »
Lawrence Durrell

POEME DE ODYSSEAS ELITIS
Și cu lumină și cu moarte (fragment)
din Micul nautil
1

Am întors spre mine moartea ca o uriașă floare a soarelui:
S-a ivit golful Andramytinos cu așternutul învălurat al mistralului
O pasăre ținută între cer și pământ și munții
Ușor așezați unul într-altul. A apărut băiatul care aprinde
Litere și-aleargă să-ntoarcă nedreptatea spre pieptul meu
Spre pieptul meu unde-a apărut Ellada cea de-a doua
a lumii de sus.

Tot ce spun și ce scriu să nu înțeleagă nimeni altul
Ca și o plantă care se mulțumește cu otrava ei până când vântul
I-o întoarce-n mireasmă s-o răspândească în cele patru puncte-ale lumii
Mai târziu vor apare osemintele mele fosforizând în albastrul
Ce-l duce în brațe Arhanghelul și picură cu
Pași imenși trecând peste Ellada cea de-a doua a lumii de sus.

(traducere de Ion Brad în colaborare cu Ecaterina Sismanoglu și Dimos Rendis-Ravanis)

Şapte heptastihuri nocturne
din Orientări

I

Vise şi vise-au venit
La ziua de naştere-a iasomiilor
Nopţi şi nopţi în albele
Insomnii ale lebedelor
Roua se naşte în frunze
Precum în cerul nemărginit
Sentimentul senin.


II

Îmbietoare nopţi înstelate-au adus tăcerea
Şi în urma ei o melodie străină
Amanta
Vechilor ecouri vrăjite

Acum mai rămâne o umbră incertă
Şi-n ţăndări încrederea ei
Şi ameţeala minţii de nevindecat - acolo.


III

Toţi chiparoşii vestesc miezul nopţii
Toate degetele
Tăcere
Dincolo de fereastra deschisă a visului
Încet-încet se petrece
Spovedania
Şi ca o privire piezişă deviază spre stele!


IV

Un umăr desgolit
Ca adevărul
Îşi întregeşte conturul
La această margine-a serii
Ce singură luminează
De sub tainica semilună
A nostalgiei mele.


V

Noaptea nepăzită au furat-o amintirile
Mov
Roşii
Galbene

Braţele-i deschise s-au umplut de somn
Părul ei odihnit de vânt
Ochii ei de tăcere.


VI

Noapte nedescifrată - amar fără margini
Pleoapă fără de somn
Înaintea suspinului durerea se mistuie
Înainte de cumpănă cade pieirea.

Aşteptarea-i pe moarte
Asemenea gândului ce prin meandrul zadarnic
Cade strivit în poala ursitei.


VII

Diadema lunii pe fruntea nopţii
Când umbrele-şi împart întinsul
Vederii

Şi măsurată durerea de-o ureche dibace
Fără să vrea se destramă
Înăuntrul ideii spulberată de melancolica
Goarnă a stingerii.


(traducere de Ion Pop în colaborare cu Ecaterina Sismanoglu şi Dimos Rendis-Ravanis)


|
Elena

Cu primul strop de ploaie a fost ucisă vara
S-au umezit cuvintele care dădeau lumină stelelor
Cuvinte cu o singură destinaţie: Tu!
Spre cine vom întinde mâinile acum când timpul
nu ţine seama de noi
Spre cine vom întoarce privirile acum când
liniile îndepărtate au naufragiat în nori
Acum când s-au închis pleoapele tale peste
priveliştile noastre
Şi suntem – de parcă bezna a trecut prin noi –
singuri pustii de singuri
încercuiţi de imaginile morţii tale

Cu fruntea- fereastră veghem suferinţa
cea nouă
Nu-i moartea care ne va doborî cât timp
Tu exişti
cât timp există-n altă parte un vânt pentru a continua
până la capăt
Să te-nveşmânte de apropape cum te-nveşmântă de departe
speranţa noastră
Cât timp există-n altă parte
Câmpia verde pentru visul tău solar
Pentru a depune mărturie
Nu-i moartea pe care o vom înfrunta
Ci doar întâiul strop al unei ploi de toamnă
Un sentiment confuz
Aburul pământului umed în sufletele noastre
care încet-încet se depărtează
Şi când nu-i mâna ta-n mâinile noastre
Şi când nu-i sângele nostru-n venele visului tău
Lumina pe cerul deschis
Şi muzica-n adâncul nostru, o! melancolică
Trecătoare cât vom mai fi pe lume
Aerul umed e ceasul toamnei de adio
Reazemul amar al braţului căzut în amintire
Care apare când noaptea înaintează pentru a ne despărţi
de lumină
În spatele ferestrei care priveşte spre
mâhnire
Care nu vede nimic
Pentru că de pe acum a devenit muzică mister flacără
Bătaie a pendulei în zid
Pentru că de pe acum a devenit
Poezie vers cu alt vers ecou paralel
cu ploaia lacrimi şi cuvinte
Cuvinte nu asemenea celorlalte însă şi acestea cu o singură
destinaţie: Tu!

NOBEL PENTRU POETUL SOARELUI/Eliza Zdru, Sambata 13 martie 2010

Odysseas Elytis este considerat un exponent de seamă al modernismului romantic din Grecia şi din întreaga lume
Odysseas Elytis (1911-1996) a câştigat Premiul Nobel pentru Literatură, fiind al doilea poet grec care a primit această distincţie, după Giorgos Seferis. Autorul a fost recompensat „pentru poezia sa, care ilustrează cu forţă senzuală şi clarviziune intelectuală lupta omului modern pentru libertate şi creativitate”.
Descendent al unei familii cu tradiţie ce provenea din legendara insulă grecească Lesbos, Odysseas Elytis s-a născut în Heraclion, Insula Creta. Familia s-a mutat mai târziu în Atena, unde tânărul Odysseas a urmat liceul şi Facultatea de Drept.


În 1935, a apărut pentru prima dată pe scena literară. Urmând sfatul unor prieteni apropiaţi, printre care celălalt poet grec laureat al Nobelului - Giorgos Seferis (câştigător al Nobelului în 1963) - Elytis a publicat o poezie în paginile revistei „Nea Grammata". Datorită originalităţii stilului, versurile sale au fost salutate ca anunţând apariţia unei noi voci puternice în poezia greacă.

Implicat social şi politic

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Elytis şi-a slujit activ patria, având funcţia de locotenent în armata greacă. În timpul ocupaţiei germane şi mai târziu, după ce Grecia a fost eliberată, Elytis a fost extrem de implicat şi în viaţa literară, publicând mai multe volume de poezie şi eseuri literare despre poezie şi despre numeroase aspecte ale artei contemporane.

După instaurarea Regimului Coloneilor, Elytis s-a autoexilat, stabilindu-se la Paris, unde a trăit între anii 1969 şi 1972. Poetul a participat acolo la cursuri de filologie şi literatură, în cadrul Universităţii Sorbona. În capitala Franţei, i-a cunoscut pe reprezentaţii avangardei artistice, printre care André Breton, Tristan Tzara, Giuseppe Ungaretti, Henri Matisse, Pablo Picasso, Marc Chagall şi Alberto Giacometi.

În anii următori, Elytis a călătorit destul de mult, vizitând Elveţia, Marea Britanie, Italia, Spania şi, mai târziu, Statele Unite, Rusia şi Bulgaria. Şi-a reprezentat cu succes ţara pe parcursul acestor călătorii, îndeplinind variate funcţii diplomatice. În 1948, a fost trimisul Greciei la Reuniunea Internaţională de la Geneva, iar în 1949, la fondarea Congresului Uniunii Internaţionale a Criticilor de Artă de la Paris. De asemenea, a funcţionat ca delegat al ţării sale la „Incontro Romano della Cultura", din Roma, 1962.

Cum să sugerezi divinul

În conferinţa susţinută cu ocazia acceptării Premiului Nobel pentru Literatură, Odysseas Elytis s-a adresat publicului vorbind despre vocaţia poeziei. Mărturisindu-se ca nativ al unui spaţiu definit de luminozitate şi transparenţă, universul lui artistic desfăşurându-se şi exprimându-se între aceşti doi termeni, poetul a încercat să demonstreze că poezia, prin metaforă, are ca scop ultim să sintetizeze esenţa lucrurilor şi a lumii înconjurătoare, pe care să le dezvăluie într-o asemenea stare de puritate, încât semnificaţia lor metafizică să apară ca o revelaţie.

Vocaţia atât de aleasă a poeziei, a adăugat poetul, se aseamănă cu cea a sculptorilor din Insulele Ciclade, care foloseau materialele pentru a exprima acel „ceva" ce se află dincolo de materialitate, sau cu chemarea pictorilor de icoane din perioada bizantină, care utilizau culoarea pură pentru a exprima transcendenţa. Iar această vocaţie este, în ultimă instanţă, aceea de a „sugera divinul". Definiţia poeziei, a sintetizat Elytis, poate fi următoarea: arta de a ne apropia de ceea ce se află dincolo de limitele perceptibilului.

În discursul de acceptare a Premiului Nobel, poetul a mărturisit că se identifică cu Odiseu, personaj legendar al cărui nume îl poartă, prin accea că, scriind poezie, simte că se află într-o continuă călătorie iniţiatică, al cărei scop final este dobândirea cunoaşterii şi înţelegerea Misterului.

Moştenirea artistică

Poezia lui Elytis a fost prezentă constant în peisajul cultural grecesc pe parcursul unui interval de aproximativ patruzeci de ani. Interesul major al demersului său poetic nu a fost acela de a reitera tradiţia Greciei antice, ci mai degrabă de a explora resursele elenismului contemporan şi de a repera mitologia proprie acestei perioade.

Principala direcţie a eforturilor sale artistice a fost să acceadă la transparenţă în expresie şi să îşi însuşească „misterul luminii" şi „metafizica soarelui", după cum afirma el însuşi. Câteva dintre volumele de poezii în care a încercat să realizeze acest lucru sunt: „Orientări" (1939), „Axion Esti" (1959), „Monograma" (1972), „Maria Norilor" (1978), „Krinagoras" (1987), „Eros, Eros, Eros" (1998).

Ideile teoretice ale poetului au fost exprimate într-o serie de eseuri apărute sub titlul „(Oferind) Cărţile mele la vedere" (1974). Elytis a publicat, de asemenea, traduceri din poezia universală, precum şi din texte dramatice.
Volumele sale de poezie au fost tălmăcite şi publicate individual, în antologii sau în paginile diferitelor periodice în 11 limbi.

Membru activ al comunităţii

Odysseas Elytis a ocupat o serie de funcţii importante în ţara sa, cum ar fi director de programe în cadrul Fundaţiei Postului Naţional de Radio, membru al Consiliului Administrativ al Teatrului Naţional şi preşedinte al Consiliului Administrativ al Serviciului Naţional de Radio şi Televiziune.

"Esenţialul nu constă în întoarcerea în Ithaca, ci în rătăcirea de pe drum, care înseamnă cunoaştere şi aventură. Această nevoie a omului de a descoperi, de a cunoaşte, de a se iniţia în ceea ce îl depăşeşte este infinită. Suntem, cu toţii, captivi ai dorinţei nestăvilite de a descoperi miracolul."
Odysseas Elytis
poet

„Monograma" (1972)

„Cernit voi fi mereu, m-auzi, / Singur, după tine-n Paradis. / Astfel vorbesc de tine şi de mine, / Pentru că te iubesc şi în iubire / Ştiu să intru ca o lună plină, deoriîncontro. / Şi pentru micul tău picior, în nemăsuratele cearşafuri / Să-mprăştii flori de iasomie. / Şi sunt în putere, adormit, / Să suflu şi să mi te duc / Prin sclipitoare treceri / Şi ascunse portice ale mării. / Arbori hipnotizaţi cu painji care se-argintează. / Au auzit de tine valurile / Cum mângâi, cum săruţi, cum spui în şoaptă «ce» şi «hei», / În jurul gâtului, în radă, / Mereu noi doi, lumina şi cu umbra, / Mereu tu steluţa, iar eu mereu întunecata corabie, / Mereu tu limanul, iar eu în dreapta farul / Şi cheiul ud, şi sclipătul de vâsle. / Iar sus, în casa cu cercei de viţă, / Cu trandafiri în buchet, cu apa care se răceşte, / Mereu tu statuia de piatră, mereu eu umbra care creşte. / Tu jaluzeaua coborâtă, vântul care o deschide eu, / Pentru că te iubesc şi te iubesc mereu. / Tu esti moneda, eu religia ce-o schimbă - / Atâta noaptea, atâta vuietul de vânt, / Atâta roua din cer, atât tăcerea, / Marea jur împrejur împărţită, / Odaie a văzduhului cu stelele, / Atâta răsuflarea ta nespus de mică, / Încât nimica nu mi-a mai rămas / Între cei patru pereţi, tavan, duşumea. / Strigăt să fiu, iar glasul meu să mă lovească, / Să-ţi fiu mireasmă, iară oamenii să turbe, / Căci nemaîncercatul şi de aiurea adusul / Nu-l rabdă oamenii. / Şi-i încă devreme, m-auzi, / Devreme e încă în lumea aceasta, iubito, / Să vorbesc de mine şi de tine."
(fragment din „Monograma" 1972)

|
Mică mare verde
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Odisseas Elytis [Odisseas_Elytis ]
2006-03-08 | | Înscris în bibliotecă de mircea florin sandru


Mică mare verde de treisprezece ani
De mult aş fi vrut să te înfiez
Să te trimit la şcoală în Ionia
Să-nveţi mandarina şi absintul
Mică mare verde de treisprezece ani
În turnuleţul farului de la amiază
Să-nconjuri soarele şi să auzi
Cun soarta se dezleagă şi cum
Din deal în deal se înţeleg
Rudele noastre îndepărtate
Care opresc vântul precum statuile
Mică mare verde de treisprezece ani
Cu guler alb şi cu panglică
Să intri pe fereastră la Smirna
Să-mi copiezi reflexele bolţii
De Kyrielesion şi Slavă Ţie
Cu puţin Boreas şi cu Levantul
Val cu val să te-ntorci iarăşi
Mică mare verde de treisprezece ani
Ca nelegiuit să te culc
Să aflu adânc în braţele tale
Bucăţi de piatră cuvintele Zeilor
Bucăţi de piatră fragmentele lui Heraclit.


|